26 decembrie 2008

Ce va adus Mos Craciun?


Eu am fost foarte cuminte si mi-a adus o groaza de jucarii si hainute,un bradut frumos impodobit si fulgi de nea in noaptea de Craciun.Pe acestia din urma i-am privit cu destula rezerva...Oare de ce se bucura cei mari cand vad acesti fulgi,caci eu cand i-am atins brrrrr!m-a luat cu frig!Insa vazand fata zambitoare a mamei am incercat sa schitez si eu un zambet ,desi manuta mea se pitise toata in maneca hainei.
Ieri cei mari au papat ceva ce arata tare bine ,iar pe mine m-au pacalit cu mancarica aceea de bebei de care m-am saturat!Mai imi da tati pe ascuns ceva ce zice mami ca nu am voie...si mami se supara...asa ca nu mai pap!Astept sa ma fac mare,sa pot papa si eu in voie ,ca si fratiorul meu cel mare.
Si sper ca la anul sa va arat poze cu mine pe saniuta!

Pentru cei dragi

24 decembrie 2008

Buna dimineata la Mos Ajun!

Craciunul imi aduce in minte toti anii in care am petrecut aceasta sfanta sarbatoare.Uneori mai trista,alteori razand,uneori cu lacrimi pe obraz,alteori cu soarele in inima...
Insa de fiecare data ma gandesc cu drag la aceasta sarbatoare,iar azi,mama fiind ,incerc sa insuflu copiilor mei acel spirit de Craciun pe care il aveam si eu de la parinti,in suflet.
Nu stiu de ce ,dar de fiecare Craciun ma gandesc numai la anii copilariei...poate pt ca atunci cand esti copil Craciunul are alte dimensiuni sufletesti.
Imi amintesc cum ne pregateam cu saptamani inainte.Faceam felicitari pentru parinti,invatam colinde...Apropo de colindat:pe vremea mea nu se dadeau decat covrigi,mere si nuci.Mai scapa cate o portocala,o napolitana sau un 10 lei,dar foarte rar.
E vremea colindelor si ma simt putin trista in suflet.Acest Craciun imi aduce bucurie datorita copiilor,dar inima mea a uitat de ceva timp sa mai zambeasca.
M-am intors din Romania cu amar in suflet si cu sentimentul ca am lasat ceva acolo.Ceva ce nu voi mai gasi niciodata mai apoi...
Mi-e greu sa explic ce simt,mi-e greu sa ma analizez.Astept sa treaca sarbatorile de dragul copiilor.
Doresc tuturor copiilor din intreaga lume un Craciun fericit! Si mosul sa le puna sub bradut tot ceea ce au visat.
Sarbatori fericite si petreceti cu bine!

CRACIUN FERICIT!

22 decembrie 2008

Din nou acasa




Iata-ne acasa dupa o absenta de 7 saptamani.
Haruto s-a schimbat mult.Este foarte energic si foarte vesel.Acest timp petrecut impreuna,fara tati si fara fratior,ne-au apropiat mai mult decat credeam ca este posibil.Haruto sta acum tot timpul lipit de mine,iar atunci cand il pacalesc putin ma urmareste cu privirea si nu ma scapa din ochi nici o clipa.
Si-a redescoperit cu vadita bucurie vechile jucarii pe care le uitase,studiaza cu dispret patutul in care refuza cu incapatanare sa doarma acum, scotoceste cu privirea fiecare coltisor al casei,parca dorind sa-si caute in capsorul lui amintiri despre fiecare lucru vazut...
Pe 27 noiembrie a aparut,dupa indelungi asteptari si cautari disperate ale mamei in gurita plina de balute,primul dintisor.Urmat la 3 zile de altul.
Pe 1 noiembrie ,Haruto a fost crestinat,fiind botezat cu numele David Andrei.Pozele de mai sus fiind de la botezul lui,cu nasa,sora mea si cu verisoara mea cea mai buna.
Am multe de povestit,dar deocamdata ma voi opri aici,pentru ca ma simt foarte obosita din toate punctele de vedere.Voi reveni dupa putina recuperare ,dupa linistea atat de asteptata,din sanul familiei mele.
Bine v-am regasit,prieteni dragi,cei care ne vizitati mereu!

14 noiembrie 2008

Suntem in Romania...Am venit ,eu si puiul cel mic doar,ca sa-l vedem pe tata.Sunt inca sub influenta socului,sub influenta durerii,vazandu-l pe tata atat de slab,de nerecunoscut...Boala i-a macinat frumusetea,a sters-o cu buretele parca,chipul intunecandu-i-se,lasand prada bolii trasaturi atat de dragi mie.Nu mai e el.Nu mai reusesc sa-i citesc in ochii atat de expresivi odata,nimic.Nu mai reusesc sa rad cu toata inima,nu pot dect sa zambesc fortat,o grimasa de care mi-e frica,privindu-ma in oglinda.si tata stie...vede suferinta mea si-l simt trist.Neputincios.si cat as vrea sa-i pot alina inima...Si cat as vrea sa pot schimba totul...

24 octombrie 2008

Medicament pt suflet: Shakespeare


Cand oropsit de oameni si de soarta,
Imi plang singuraciunea si indrept
Spre cerul surd strigarea mea desarta
Si-mi blestem viata,simt atunci in piept,


Un dor de-a fi la fel cu cel ce spera,
Ca el iubit de prieteni si senin;
Ii pizmui vraja,-nalta-i maniera
Prin care-ncanta mult dar da putin.


Inrusinat de tot ce-mi spun ,deodata
Mi-apari in gand si framantarea mea,
Precum o ciocarlie avantata
Spre cer in zori,incepe a canta.

Bogat prin dragostea ce-o pot culege
Nu mi-as schimba ursita nici c-un rege!

14 octombrie 2008

Zilele trec...





Da...zilele trec...Haruto a implinit pe 10 octombrie 6 luni.Deja sta in fundulet si am inceput diversificarea.Ar fi o multime de povestit ,caci zilnic imi incanta inima cu ceva nou.
Ii place sa pape cu lingurita,de cele mai multe ori el fiind cel care o apuca cu putere si si-o indeasa in gurita.Se bucura cand vede castronelul,deja a devenit,,prietenul,,lui.
E o toamna frumoasa.Zilnic facem plimbari lungi,incercand sa ne bucuram atat cat mai putem de vremea frumoasa.Cand si cand ,in plimbarile noastre,imi vin in nari mirosuri cunoscute,sau cel putin ,care imi aduc aminte de ceva...
Inima mea a incetat de ceva vreme sa se mai lupte cu tristetea...a fost mai puternica si m-a invins...Nu pot sa-mi insel sufletul printr-o nepasare impusa,asa cum nu poti sari peste mai multe zile din calendar odata.Viata trebuie acceptata cu bune si rele,insa cateodata mi se pare nedrept,dureros de nedrept.Mi-as dori sa pot avea puterea sa schimb ceva.Ma simt cumplit de neputincioasa si neputinta mea ma sperie cateodata.Oare cum va fi viitorul?
E mult de cand mi-am dat inima.Am dat-o toata.Nu am pastrat nimic pentru mine.De cand am realizat ca o am in piept si ca trebuie sa fac ceva cu ea,am dat-o intai parintilor si sorei mele.Mai tarziu,in adolescenta mea nebuna,am dat o parte din ea si omului cu care m-am casatorit.Apoi s-a nascut primul meu baiat si i-am facut loc in inima mea mare si iubitoare.Cidateniile si incalcelile vietii m-au facut sa mai las cate un moment de respiro inimii mele,obosind de atatea peroane care s-au perindat prin ea.In inima mea au ramas ai mei si baiatul,Eduard.Timpul a trecut si iata-ma la 30 de ani din nou casatorita,inima mea avand din nou curajul sa primeasca un om in care mintea inainte de toate a crezut...si uite alt baiat!
Ma simt la 34 de ani implinita,cu inima plina de dragoste si de cei iubiti...nu vreau nici o parte din ea inapoi...si totusi o parte din inima va muri ...Se stinge incet cu fiecare zi care trece si nu pot face nimic.Asta ma inebuneste cel mai tare.E partea de inima in care se afla tata...Scriu tata si ma doare deja sufletul,am deja junghiuri in inima...si nu stiu ce va fi cu mine...
Acum 5 ani tata a fost diagnosticat crud si fara nici o speranta:leucemie.De 5 ani se zbate si se lupta cu boala si incet,incet ramane fara puteri si fara dorinta de a mai lupta.Cum pot sa-i spun oare inimii mele ca tata nu va mai fii intr-o zi?
Ma framant si plang si sufar ...si ma rog...atat mai am putere...atat mi-a mai ramas...

1 octombrie 2008

Ganduri...

E toamna gandului,si visul
Isi frange aripa si moare
Afara ploua,ploua-n suflet!
Mi-e dor de soare...

30 septembrie 2008

Despre scoala japoneza



Anul scolar in Japonia incepe in aprilie.Scoala primara dureaza 6 ani,dupa care urmeaza o noua treapta,o scoala de 3 ani,iar dupa aceea liceul.
Edi este acum la chugako,scoala de dupa scoala cum imi place mie sa-i zic.este mult mai greu decat la scoala primara,mult mai strict.
Pe mine ma omoara camasile ,tricourile si sosetele albe si costumul negru pe care trebuie sa le poarte.Sa nu uit adidasii albi!
Japonezii nu au acelasi gen de invatamant ca in Europa.Ei se bazeaza mai mult pe sport.Toti copii se inscriu intr-un club si practica un sport,insa putini ajung sa faca performanta.Ceea ce vreau sa spun este ca orele de invatat echivaleaza cu cele de sport.Au tot felul de activitati...Ei isi fac singuri curat in scoala,singuri servesc pranzul,la intreceri sportive ei isi organizeaza tot.Sunt invatati de mici sa se descurce in diferite situatii.Asta nu inseamna ca parerea mea despre japonezi este ca sunt descurcareti,insa imi place ca pregatesc copii aproape pentru orice situatie.
In schimb nu-mi place frigul din scoli,faptul ca trebuie sa adopte o anume tinuta fara sa tina cont cat este de frig afara...Fetele de exemplu nu au voie sa poarte decat sosete pana la genunchi,fie iarna cat de grea.Fusta plisata pana la genunchi lasa cateodata sa se vada niste picioare vinete de frig.Se pare insa ca ei sunt obisnuiti...mie mi s-a parut groaznic prima data!Fetitele nu au voie sa poarte cercei,acestia fiind considerati un accesoriu nepotrivit ,la scoala nu se face moda!
Vacanta de vara nu prea a fost vacanta...Edi a trebuit sa mearga la scoala aproape in fiecare zi,fie pentru a uda florile din clasa ,fie pentru a merge la cocursuri sau la clubul sportului pe care si l-a ales.
In imaginile de mai sus Edi impreuna cu alti colegi sunt la o activitate organizata de ei insisi.Au primit diferite produse de la mai multe societati care ajuta scoala si pe care ei,la petrecerea organizata,le-au vandut cu jumatate din pretul pietii.Bani care apoi au intrat in fondul scolii.
Vata de zahar pe bat,renumitele kakigori-gheata cu sirop,dango,sandwich-uri,toate acestea preparate si vandute de copii.
Edi in imaginile de mai sus este la prepararea faimoaselor dango,niste bilute din pasta de orez ,insirate pe betele pt frigarui,apoi fripte pe gratar si bagate in sos de soya.
Aproape toate familiile copiilor in cauza au venit la micul eveniment organizat in curtea scolii.Intr-un colt a fost pusa si o ,,free market,, unde copii au adus de acasa jucariile cu care nu se mai jucau,pt a le vinde cu o suma modica.
Curtea scolii este ca un roi de albine.Copii mici si mari,parinti,bunici....Toti stau la coada pentru a cumpara cate ceva.
Edi este foarte prins de ceea ce face.Cateva instantanee...nu,nu m-a observat!Ma asez la coada la dango.Abea cand ajung in fata ma observa.Privindu-i ochii stiu ca-mi zambeste.Din pricina mastii nu-i vad insa zambetul.Este o caldura groaznica,iar langa gratarul pe care se frig dango, nu mai vorbesc.
Toti copii sunt cuprinsi de insufletire.Eu am venit cu H.evident,cu sora mea si cu nepoata.Si bineinteles cu Haruto.Mai servim cate ceva de baut si plecam,e o caldura groaznica.
Edi mai ramane pt a ajuta la stransul meselor si corturilor.Ajunge acasa in jurul orei 16,super obosit.
A mai trecut o zi de vacanta...

21 septembrie 2008

Toamna bate la usa


Se pare ca mini vacanta pe care ne-am propus-o pentru vara aceasta s-a prelunigit.
Intre timp Haruto a implinit 5 lunite.Pe zi ce creste este tot mai vioi,mai activ,mai avid de cunoastere.Ne aduce mereu zambetul pe buze si in inima,chiar si atunci cand suntem super obositi si nu ne mai arde de nimic.Am cumparat cam tot ce ne trebuie pentru a incepe diversificarea,insa am asteptat ca acest lucru sa se intample numai dupa plecarea sorei mele,care a venit in vizita pentru o luna de zile.
Azi noapte a plecat.Obligatiile,familia ei,serviciul ei au luat-o de langa noi si au dus-o departe ,acolo unde este locul ei,unde isi traieste viata cu bune si cu rele.
Haruto de dimineata se tot uita spre usa tipand, astepatand sa vada fata zambitoare a matusii,cu care se juca ore in sir pana cadea frant de oboseala...Insa matusa nu a mai aparut!Toata ziua a fost mofturos si bazait si nu i-am intrat in voie cu nimic.
Plecarea ei a lasat un gol imens in sufletul si in viata mea,gol pe care nu stiu cum il voi umple pana la viitoarea revedere,pentru ca ea,sora mea,ocupa un loc foarte special in inima mea.E foarte greu atunci cand cineva drag pleaca de langa tine.Cine nu a trait,nu s-a lovit de acest lucru in viata este un om fericit,caci tare grea este despartirea.
Incerc sa nu ma mai gandesc insa tot astept sa o vad intrand pe usa.De dimineata ma tot uit la pijamaua ei si la cana de cafea si nu am puterea sa fac nimic...
Venirea ei aici a fost ca o oaza de verdeata in desertul incins al sufletului meu.A venit atunci cand aveam mare nevoie de mangaierea ei si de blandetea sufletului ei ,si-i multumesc.Va trebui sa-mi revin si sa o iau de la capat cu toata greutatea ce-mi apasa inima.Copii mei vor suplini golul ramas...

15 august 2008

12 august 2008

Am implinit 4 luni!


Pe 10 august,duminica,Haruto a implinit 4 luni.4 luni de fericire,de asteptari nesfarsite pentru a fura un zambet atunci cand doarme,de mangaieri si soapte dulci,de tandrete...si de griji!4luni...
Orele de somn au devenit mai putine,iar cele de joaca s-au inmultit.Se aud in toata casa chiuielile lui,rasul din toata inima,ras de bebelus dulce...Razi,fii fericit si multumit ,copile!Ai sa cresti si vor veni alte lucruri in viata ta.Tu nu stii acum,dar esti in perioada cea mai frumoasa,la inceput de drum.Fara griji,fara suparari,fara mahnire...fara a intelege cate lucruri care te vor face sa suferi,sunt in lumea aceasta.Eu sper sa nu ai parte de nimic care sa-ti raneasca inimioara si nimic care sa te faca sa plangi.Sper sa fii un copil fericit si sa devii un adult frumos ,destept,inimos si inima ta sa nu cunoasca decat zambetul.Mama se va lupta pentru asta.La multe lunite ,pui drag!

5 august 2008

1 august 2008

31 iulie 2008

Hanabi







Astazi ,timp de 2 ore si jumatate ,cerul orasului in care locuim a fost luminat de nenumarate arificii.Este un obicei frumos al japonezilor,printre multe altele,de a sarbatorii vara.
Eu si Haruto nu am putut merge,ma gandeam ca se va speria de atata zgomot,in schimb Edi si tata au fost.
In aceasta perioada a anului magazinele sunt pline cu pungi de marimi diferite pline cu fel si fel de artificii.In fiecare an si noi am cumparat insa am preferat sa le vedem frumoasa stralucire pe malul marii.E superb spectacolul artificiilor pe plaja,atunci cand ziua se ingemaneaza cu noaptea.
Astazi insa am stat acasa cu puiul cel mic,privind de la geam cum se lumineaza cerul in culorile curcubeului.La anul insa vom merge toti!

28 iulie 2008

Dupa picnic

Haruto doarme.E obosit.A fost in parc .Aerul curat si ploaia i-au facut ploapele grele si ochisorii lui s-au inchis ,cufundandu-se intr-un somnic dulce cu vise frumoase.De obicei ziua nu doarme mai mult de 45 minute,insa ieri a dormit 3 ore si jumatate.
Si poate ca mai dormea insa burtica lui goala l-a trezit...

Duminica

Duminica,fiind o caldura innabusitoare,ne-am decis sa facem un picnic,undeva sus pe munte.Am ales Bijiou Koen,un parc destul de intins cu lac,camping si locuri de joaca pentru copii.
Nu era racoare asa cum ne-am fi dorit ,insa era mai acceptabil decat aerul sufocant din oras.
Se anunta ca anul acesta va fi unul cu temperaturile cele mai ridicate decat anii precedenti.Noi locuim intr-un oras de munte,unde iernile sunt groaznic de geroase si lungi.Eu iubesc anotimpurile calde,iarna fiind pentru mine un adevarat chin,mai ales in casele lor facute 70% din lemn.Nici nu vreau sa stiu cum este acum in marile orase daca la noi este atat de cald...

Am ajuns,am intins masa,scaune...sotul si-a adus si cd playerul ,ca nu rezista fara muzica.El scoate papica si pune masa eu ma ocup de copii.
Haruto,de fericire cred,umple pampersul de 2 ori cu nevoile cele mari.Il schimb si-l las in carut ca sa putem manca.El a papat inaintea noastra.


Edi mananca pe fuga si o zbugheste spre lac.Se intoarce dupa cateva minute sa-i dam bani sa-si inchirieze o undita.Vrea sa pescuiasca.
Stam linistiti cateva clipe ascultand muzica in surdina,mangaiati de o pala de vant.Haruto chicoteste fericit,bagandu-si degetele in gurita.De cand si-a descoperit manutele nu se mai poate stapani sa nu si le bage in gurita.


La un moment dat vad la picioarele mele un puhoi de furnici,mari si nervoase,care insista sa mi se urce pe picioare.Iubesc natura,dar am o mare groaza de insecte.Daca simt una mergand pe mine simt ca lesin.
Il bomban pe sotul ca s-a gasit sa puna masa si scaunele tocmai intr-un musuroi de furnici.El,calm ca intotdeauna,trage masa si scaunele la o distanta considerabila.Si acolo sunt furnici,dar mai putine...insa parca la fel de nervoase.


La un moment dat, cand ma bucuram mai bine de liniste si odihna , se aude un bubuit,undeva in spatele nostru.Privesc printre copaci cerul si-l gasesc,intunecat si amenintator.Atunci imi dau seama de ce erau furnicile nervoase:vine ploaia!
Ii spun sotului si incepe sa rada,pentru ca nu ma crede.Il iau pe Haruto la plimbare sa fac si cateva fotografii si sa-l cautam pe Edi.Ajunsa la lac simt cateva picaturi de ploaie si privesc suprafata apei;nu-i nici o indoiala ,vine ploaia.Il strig pe Edi ,sa mergem la masina insa el isi vede mai departe de pescuit.Ma grabesc sa-l pun la adapostul masinii pe Haruto.Abea ajunsa ,picaturile devin mai mari,mai dese si cerul mai amenintator.Sotul strange grabit intr-un minut totul.Abea ne suim in masina ca incepe o rapaiala si un vant puternic,ca pe timp de furtuna.Pornim in graba spre lac sa-l recuperam pe Edi insa el deja fuge spre noi,ud fleasca.In cateva minute cerul s-a innegrit de parca zici ca-i noapte,si totusi nu-i decat 14,30.Peste tot zboara frunze .Prin parbriz abea se mai distinge.



Haruto,bebelus fara griji,a adormit fericit in scaunelul lui.Cred si eu ,dupa atata stat in natura...
O zi placuta de familie,in natura...chiar daca o furtuna de vara a intrerupt brusc micul picnic pe care l-am organizat...





26 iulie 2008

Mama,mi-e foame!



Nu stiu ce face fratiorul meu acolo,dar sigur n-o sa-mi treaca fomica cu asta!

22 iulie 2008

Ramas bun


Ea este Saku.Saku chan.Sau mai bine zis : A FOST.Pentru ca astazi acest membru drag al familiei mele,s-a stins...
Tristetea m-a coplesit si-as vrea sa scriu cateva randuri despre ea,despre veselia ei.Scriu plangand pentru ca mi-a fost tare,tare draga.
Am primit-o pe Saku in dar de la cele 2 nepoate ale sotului meu in Ajunul Anului Nou 2005-2006.La inceput nu am fost prea incantata dat fiind mizeria pe care o fac pasarile,eu avand antecedente din copilarie.Dar fiindca Edi isi dorea tare mult o vietate in casa[el isi dorea catel de fapt] asa ca a fost dispus sa o adopte pe Saku.Cu mari promisiuni de a o hrani si ai face curat.Bineanteles ca nu a durat decat o sapatamana pana ce promisiunile au fost uitate.
La inceput mi-a fost teama de ea pentru ca musca cu ciocul ei ascutit pana la sange.Sotul meu era cel care ii facea curat si care incasa muscaturile.Treptat ,eu fiind toata ziua cu ea acasa,s-a obisnuit mai mult cu mine,eu hranind-o si vorbind cu ea tot mereu.
De cand am luat-o isi striga singura numele.Era asa de dragalasa atunci cand vedea ca nu este bagata in seama incepea sa-si strige numele ca sa-i acorzi atentie.Ii dadeam drumul din casuta ei zilnic,seara dupa ce mancam si tot singurica intra la loc.Cel mai mult ii placea sa-i dam drumul inainte de a spala vasele pentru ca atunci cand imi vedeam de aceasta treaba domestica ,ea venea pe umarul meu si de acolo incet cobora pe brat pana imi ajungea in palme,pe care evident le faceam caus ca sa se stranga apa,iar ea sa se balaceasca.Ma stropea din cap pana in picioare cu balaceala ei insa ma amuza teribil.Dupa ce termina,se urca frumusel inapoi pe umar unde incepea sa se frece de tricoul meu ,ca sa se stearga.
Ii placea sa rupa hartiute subtiri pe care apoi si le infigea in coada,de ziceai ca-i paun!Si incercam sa o enervez furandu-i-le.Ii placea sa fie mangaiata si de multe ori a adormit in causul mainilor noastre.Si,vai,ce scandal facea atunci cand nu o bagai in seama.
Imi tinea comapanie atunci cand gateam si vorbeam cu ea...Imi va lipsi enorm...mi-a lasat un gol in suflet pe care nu-l pot umple caci Saku nu se mai intoarce...
Sper ca ai ajuns in raiul pasarilor si mai sper ca acolo sa-ti fie bine.Imi va fi dor de tine,mica mea prietena,de cantatul tau,de veselia ta...Te-ai stins si odata cu tine si dorinta mea de a mai avea vreodata o alta necuvantatoare.Doare prea mult despartirea ...Ramas bun,micuto...

Canicula

Astazi a fost canicula,iar Haruto a fost marait toata ziua.Sunt insa fericita ca a reusit sa bea putin ceai.E un progres dupa atatea zile de scuipat biberonul afara.Am incercat si cu lingurita insa tine ceaiul in gura si gura bineanteles deschisa,pana ce varsa tot continutul pe el.
De vreo saptamana au cam inceput sa-i curga balutele si tare mi-e teama ca-i vor da dintisorii devreme.
Astazi am mers putin la rau,sa ne balacim.Edi a fost cel mai fericit,in schimb Haruto a marait tot drumul si chiar cand am ajuns,a adormit.
Ajunsi acasa,am facut baita si am papat,adormind,ca de obicei,cu titica in gura.Ii place tare mult la baita si de cele mai multe ori de placere adoarme.In schimb ,lotiunea de corp pentru bebei nu o suporta de nici o culoare.E o adevarata lupta dupa baie pana reusesc sa-l ung si sa-l masez putin.Au fost si dati cand nu am reusit,ca urla atat de tare incat am renuntat.La celelalte chinuri,cum ar fi curatarea urechiuselor si a nasucului,sta fara sa zica nici pis.Sotul rade de multe ori zicand:e japonez 100%!Nici lui nu-i plac de fapt cremele pentru corp,dar fiindca mie imi sunt indispensabile nu maraie nimic.
Japonezii sunt o specie ciudata de oameni.Pe zi ce trece mai invat cate ceva despre ei.Insa multe sunt cele cu care nu ma pot impaca,din stilul lor de viata vorbind.
Ma intreb cum va fi Haruto atunci cand va fi mare?Dar Edi?Oare ce vor devenii copii mei?
Sunt multe intrebarile care imi framanta mintea in fiece clipa.Se perinda prin mintea mea ca trenurile in gara.Se opresc,poposesc putin si apoi se urnesc unele spre uitare,altele spre aduceri aminte.Daca as putea avea raspuns la toate intrebarile probabil ca nu as mai avea framantari...si fara framantari oare cum e viata?
Filozofez la ora asta tarzie din noapte...Dar nu ma pot stapani.Sunt fericita ca sunt mamica baieteilor mei frumosi.Sunt fericita ca Dumnezeu m-a ales pe mine...Eu,cea care se stingea incet acum ceva ani.Eu ,cea care nu mai avea glas sa-si strige durerea...Eu ,care m-am ridicat precum pasarea Phoenix din propria-i cenusa,cladind cu lacrimi si sperante o noua viata.

21 iulie 2008

Prima petrecere







Astazi am mers in vizita la niste prieteni,la un bbq.Am mers mai mult pentru ca ei locuiesc intr-un satuc ,inconjurati de verdeata si m-am gindit ca-i mai bine sa fugim din arsita orasului.
Prietenii au un baietel de 3 ani.Desi nu este atit de mare se pare ca mamica lui a uitat cum este sa ai un bebelus.Aveau 3 caini care stateau mai mult in gura noastra,unul dintre ei fiind dezlegat si lasand zmocuri de par peste tot.Sint iubitoare de animale,insa atunci cind ai un bebe te gindesti mai mult la sanatatea lui decit la dragalasenia cainelui in cauza.Tot timpul cautam sa-l feresc din calea firelor de par care din cauza vintului zburau peste tot.
La un moment dat lui Haruto i s-a facut fomica si am fost invitata sa intru in casa ,sa-l alaptez.In casa pustiulica se juca de zor .Incep sa-l alaptez,putin incomodata de lumea care circula prin casa,dar,na!nu eram la mine acasa...La un moment dat un caine isi baga capul pe usa de la terasa[altul decit cel cu parul curgator] si incepe sa latre.Haruto se sperie si incepe evident sa urle.Baietelul incepe sa chiuie si sa faca ca toate cele,Haruto urla mai abitir.Aud risete de afara dar nimeni nu intervine.Ma ridic in graba si ma duc spre masina incercand sa-l linistesc pe bietul pui .Ii dau sa pape si il las in scaunelul din masina, pe jumatate adormit.Pai,ce-a fost chip sa doarma!?S-au perindat pe rand ba bunica,ba cumnata,ba soacra prietenei in cauza ,sa vada ele daca e bine copilul,de parca eu n-as fi fost in stare sa-mi dau seama daca copilului meu nu-i este bine.
Ma rog ,asta nu m-a deranjat mai mult decit un lucru:oare cum nu-si dau unii oameni seama ca un bebelus este sensibil la zgomote puternice,la fum,la luatul din brate in brate,la atingeri pe minute si pe fata...De multe ori am dorinta diabolica de a impinge si a zeflemi persoana in cauza.
Asa ca l-am luat pe Haruto si am plecat la plimbare cu caruciorul.Am gasit citeva locuri frumoase si o linisteeeeeeee,de-mi tiuiau urechile.Haruto a adormit imediat iar eu am profitat si am facut fotografii.M-am intors apoi si l-am lasat undeva langa casa,la umbra,sa doarma.Peste 20 de minute este trezit de masina de taiat iarba a unui vecin.
Ma uit cu o fata de balaur la sotu'.Si ca un baiat destept ce este[ca de aia l-am luat]imi citeste in privirea fioroasa toate gandurile.Strange in graba carut,genti,suzete si ce mai era al nostru si zdup in masina.Ne luam "la revedere" si plecam spre casa.
Ma gandeam ca o zi la iarba verde ,la aer ne va face bine,insa pe mine m-a obosit mai tare incercand sa-mi apar copilul de zgomot,fum,caini,tantari...Iar sotul,...sotul oboseste numai cand ma vede privind amenintator ca sta si nu face nimic,de parca ar fi putut face ceva,saracu'!
Ajunsi acasa ne-am rastignit care pe unde a apucat.Iar Haruto a adormit brusc.
E tare frumos sa iesi undeva,sa mergi in vacanta insa tot mai bine este acasa...Home,sweet home.

18 iulie 2008

Abea astept sa ma fac mare


Aceasta este replica baiatului meu cel mare atunci cind ,ca orice mama,il mai cicalesc.Imi vine sa rid si sa pling auzindu-l.Sa rid pentru ca imi aminteste de adolescenta mea,caci si eu la rindul meu i-am spus mamei de n ori aceste vorbe;si sa pling pentru ca realizez ca totusi creste inevitabil si va pleca de linga mine intr-o zi.Nu vreau sa ma gindesc la ziua aceea,vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta impreuna.

De citva timp e la pubertate si ma scoate din minti.Imi spun in gind mereu:,,rabdare,rabdare,, insa simt ca de multe ori nu mai am puterea sa lupt cu nervisorii lui.De citeva zile ne certam incontinuu.

In plus ,sint uimita de nivelul de dezvolatare al copiilor din ziua de azi.O colega de la o clasa alaturata,de aceeasi virsta l-a intrebat intr-o zi daca vrea sa fie prietenul ei.In acea zi a venit acasa si mi-a spus,intrebindu-ma ce sa faca.Socata si in acelasi timp amuzata l-am intrebat ce crede el si ce intelege el prin prietenia cu o fata.M-au uimit raspunsurile lui,caci eu in mintea mea de mama-closca inca il mai cred un copilandru,nevrind sa accept ca el creste si nu mai este atit de mic.Mai ales ca generatia mea la virsta de 12 ani avea cu totul alte preocupari.
La citeva zile dupa ce-mi povestise aceste lucruri, vine de la scoala rosu la fata si cu gura pina la urechi.Il intreb ce-i cu el si-mi spune ca e fericit pentru ca prietena lui l-a intrebat daca se pot tine de mana.Din nou am ramas fara grai,insa cireasa de pe tort a fost cind,dupa alte citeva zile mi-a zis ca fata i-a cerut sa se pupe.Pina aici!am zis...N-o sa vina nici o japonica sa-mi corupa mie odorul!La inceput mi s-a parut o joaca de copii,insa treptat joaca s-a transformat in ceva mai serios.Eu ca o mama disperata il laud si-l ridic in slavi ca mi-a spus de fiecare data si incep teoria.Sotul mai pune si paie pe foc ,spunindu-mi ca vocea ii este in schimbare ,plus alte semne vizibile pe corp,deci:,,intreaba-l daca stie ce-i un prezervativ si la ce foloseste?,,imi sopteste...Dar de ce nu vorbesti tu cu el ca intre baieti,ii zic eu...
Cert este ca mi-a fost teribil de greu sa realizez ca baiatul meu a crescut si ca e timpul sa invete si alfel de lucruri ,si ca ar fi bine sa le invete de la noi,parintii.Insa decit sa invete de la altii,sau de pe net asa cum multi o fac,mai bine ii explic eu ceea ce e necesar sa stie.
Nu-i usor pentru un parinte sa tina o lectie de viata propriului copil,mai ales cind acesta are doar 12 ani.Mi-e greu sa accept ca ,copii din ziua de azi sint atit de dezvoltati,ca stiu atitea lucruri pe care noi,parintii lor le-am invatat mult mai tirziu...Poate ca as fi preferat sa se mai joace putin cu masinutele sau cu jocurile care l-au preocupat pina acum...Dar trebuie sa accept ca baiatul meu a crescut...A crescut si nu mai este puiul-mamei ca altadata,nu se mai lasa pupat si dragalit ca inainte,nu mai accepta lucruri cumparate de mama ci doar alese de el,nu mai iesim impreuna sa mincam o inghetata sau sa ne plimbam...acum iese cu prietenii...Ma bucur insa ca a reusit sa-si faca atitia prieteni pentru ca asuferit de singuratate cind am venit aici.
Cit despre disperarea din inima mea...gasesc mingiiere atunci cind il vad rizind din tot sufletul,caci stiu ca este fericit...si nu-mi mai trebuie altceva!
Asa cum spuneam:asta este legea firii si noi trebuie sa o urmam.

14 iulie 2008

Caldura mare,mon cher


















Caldura asta ne omoara...Ieri si azi am luat la rind toate parcurile si oazele de verdeata din jurul orasului.Si am constat ca tot mai bine e in casa ,cu aerul conditionat pus in functiune,evident.

Ieri am urcat undeva sus,pe munte ,unde sotul meu stia un mic popas ,cu gindul ca va fi racoare si vom putea face un mic picnic la aer curat.

Haruto a adormit imediat...ii place tare mult in masina...

Am ajuns ,insa aerul inabusitor m-a lovit de cum am deschis usa la masina.Daca este ceva ce urasc in Japonia,apai,acel lucru este umiditatea aerului,care pe vreme calda te stringe pur si simplu de git.Asta si pentru ca sufar de astm si clima de aici nu face decit sa-mi accentueze starea de greutate in respiratie.

Dezamagiti mincam o inghetata,facem citeva poze cumparam cite ceva si ne refugiem in racoarea din interiorul masinii.Hotarit lucru nu este cazul sa facem picnic.

Imi amintesc caldurile din Romania,dar totusi parca sint mai suportabile decit aici.

Copil fiind,stateam cu sora mea in soare toata ziua,atunci cind mergeam la bunici.Raul trecea prin gradina bunicilor si ne balaceam toata ziua,incercind sa prindem cu alti copii,scoici si raci.Faceam adevarate intreceri!Umblam desculte aproape toata vara prin iarba,sau prin tarina incinsa de dogoarea soarelui.Imi amintesc cum odata am calcat pe o albina si evident m-a intepat.Am avut piciorul cit banita o zi intreaga...si bunica ma chinuia groaznic incercind sa-mi frece piciorul cu sare.Na,leacuri babesti!

Na,ca ma napadira amintirile!

Copilaria mea a fost frumoasa chiar daca a fost pe vremea lui Ceausescu.Vacantele de vara erau cele mai asteptate si cele mai minunate.Abea ne baga bunica seara in casa.Toata ziua eram in livada,mincind caise dulci si aromate si prune mari,ziceai ca-s mere...n-am mai vazut de atunci genul acela de prune.

Revolutia a adus cu ea libertatea oamenilor si odata cu ea ,rautatea ,pentru ca livada copilariei mele a fost taiata treptat pentru lemne de foc.Si riul,riul in care ne balaceam toata ziua si din care bunicul pescuia o groaza de pesti,riul acela este acum un firicel de apa plin de mortaciuni si gunoaie.

Edi a prins o perioada a copilariei lui in casa parintilor mei,unde a gustat din tot ceea ce este rustic.Mama este o persoana careia ii plac traditiile si sarbatorile,intampinandu-le mereu cum se cuvine.

Ma bucur ca Edi a reusit sa cunoasca cite putin din farmecul sarbatorilor romanesti.De fiecare Craciun si Paste ma chinui sa pastrez traditia si aici.Vopsim impreuna oua,ma ajuta la framintatul cozonacilor...lui ii place cel mai mult sa decoreze casa.

Citeodata mi se face cumplit de dor de acasa...De bunatatile mamei,de anii petrecuti acolo,de diminetile cind ma trezeam si beam cafeaua impreuna vorbind cite in luna si-n stele,de petrecerile parintilor mei,petreceri de pomina la care noi ,copii ne distram cel mai bine demoland casa...
Insa imi revin din melancolie atunci cand aud un gangurit sau cand sint strigata ,,mama,,...Pentru copii mei n-as vrea sa se intoarca timpul...Citeodata ma gandesc ce bine ar fi sa mai pot intoarce roata vietii si sa mai traiesc inca odata copilaria mea,dar aceasata este legea firii ...iar acum traiesc copilaria fiilor mei,incercand sa ma bucur odata cu ei.
Japonia m-a schimbat ca om si regret intr-o oarecare masura.Dar cred ca este mai bine asa,inainte fiind o inima deschisa si o naiva in ale prieteniei.Japonia m-a invatat ca exista fatarnicie[o sa radeti dar eu in Romania nu m-am lovit de astfel de lucruri],ca exista oameni care din plictiseala mint si fac rau,m-a invatat sa fiu mai atenta cu cine stau de vorba...Singurul lucru bun pe care l-am invatat a fost sa maninc sanatos...

11 iulie 2008

ssst...liniste...orice zgomot ma va face sa cad


E de la sine inteles ca nu-l mai pot lasa singur nici o clipa.In aceeasi pozitie l-am gasit intr-o dimineata,insa de data aceasta in patut.El gingurea si ridea cu minutele prin aer,iar eu cu ochii cirpiti de somn am crezut ca nu vad bine:era jumate jos,atirnat,jumate in patut....

AM IMPLINIT 3 LUNI





Astazi Haruto a implinit 3 luni.A trecut atit de repede timpul si el creste atit de rapid si totodata atit de frumos.

Zilnic imi incinta inima cu risul lui,cu ochisorii lui jucausi,cu gingurelile lui...Nu stiu ce as fi fara copii mei...n-as fi nimic...nu cred ca pot concepe existenta mea fara ei.

Atunci cind ai inima trista,cind grijile te doboara copii sint cel mai bun medicament capabil sa-ti aline inima.

Mi-e greu sa ma gindesc la familia mea de dincolo de mari si tari,la tata care este pentru a nu stiu cita oara in spital,suferinta lui facindu-ma sa pling neputincioasa zile de-a rindul;la mama ,care se chinuie singura cu toate si plinge zilnic de dorul nostru;la sora mea,care ma vede aproape zilnic prin camera calculatorului,dar asta nu face sa-i stinga dorul din inima...

Ma simt straina printre straini...A trecut ceva vreme de cind am venit sa locuim aici,la mii de kilometri de locul in care m-am nascut si mi-am lasat o jumatate de suflet.Am invatat multe,am acceptat multe fie ca mi-a placut ,fie ca nu,m-am luptat cu lacrimile si cu durerea din suflet de multe ori...Singurul liman in toata furtuna asta care este Japonia este sotul meu.Pentru el rezist...si pentru copii.Dar inca simt romaneste,inca gandesc romaneste,gatesc romaneste,ma cert romaneste si de ce nu ,iubesc romaneste.

Poate ca Dumnezeu mi-a dat un liant destul de puternic pentru a ramane aici:un copil,un pui de om care imi lumineaza viata ,odata cu fratele lui.
Astazi a fost tot un ras si-o bucurie.A inceput sa ,,boxeze,,jucariile atarnate si sa gangureasca cu ochisorii la mine,parca mi-ar explica ce face acolo.
Nu-mi vine sa cred ca au trecut abea 3 luni de cind s-a nascut,mi se pare ca e cu mine de cind lumea!
Ma intristeaza faptul ca familia mea inca nu l-a vazut decit in fotografii si prin camera web.Insa sper din tot sufletul sa pot merge acasa anul viitor,atunci cind Haruto va fi mai marisor.Sa se poata bucura de curtea mare a parintilor mei,de toate pasarile si animalutele pe care le creste mama mea,de iarba mare si deasa,de fructele ce cresc in gradina lor,de dragostea bunicilor lui...
Poate ca,fiind mai mare va intelege totusi ceva...si nu-i va uita pina data viitoare cind vom merge iar la ei.
Astazi ,pui mic,ai implinit 3 luni...Domnul sa te pazeasca de rele,sa-ti Dea sanatate,sa fii destept...si bun la suflet!