19 mai 2010


Am revenit ,dupa o absenta destul de mare.
Am fost pentru o luna ,eu si baietii,in Romania.Nu,nici de asta data nu a fost calatorie de placere.Tot cu treburi,tot cu teama ca nu voi rezolva.Dar spre mirarea mea toate au mers ca pe roate.
Fiinca in luna aprilie pasaportul meu si respectiv al lui Edi,pt ca suntem amandoi pe acelasi pasaport,expira,am facut o calatorie nepregatita in prealabil ,in Romania.
Spun nepregatita pentru ca am vazut in ultimul moment ca expira in aprilie.
Pentru mine a fost o fericire nesperata sa-mi vad familia din nou,sa-mi duc copii la tara,acolo unde buni le ofera aproape toate ECO,ca doar in secolul asta traim.Sa petrec Sfintele Sarbatori de Paste in casa parintilor mei dupa aproape 5 ani,sa sarbatoresc ziua mea si cea a lui Edi[ il cheama si George] si mai ales implinirea celor 2 anisori ai lui Haruto,acolo unde eu m-am nascut si unde mi-am lasat o parte din suflet. Sarbatorit poate ,e cam mult spus.Dar a fost bine pentru sufletul meu ca am fost acolo.
Asa cum spuneam acum ceva vreme,la aniversarea precedenta,in fiecare an fac cate un bilant,privind in urma cu bucurie sau cu tristete.
Anul acesta nu am mai facut nici un bilant.Ar fi fost prea dureros,prea trist.Am avut un an deosebit de greu.Nu numai din pricina pierderii scumpului meu tata,ci si din cauza altor evenimente mai putin placute ce si-au facut aparitia in viata mea.
Ceea ce mi-a mai alinat sufletul a fost faptul ca am putut merege acolo unde odihneste tatal meu.I-am putut aprinde o lumanare,i-am putut vorbi...desi eu vorbesc cu el zilnic.Am fost mai linistita sufleteste.Parca l-am simtit acolo langa mine.
Am dormit cu Haruto in camera lui,desi initial am crezut ca nu voi putea.Si bine am facut.Caci m-am simtit mangaiata in fiecare noapte,asa cum numai el stia sa o faca.
Am asa de multe de povestit si timpul mi se pare atat de scurt.Zilele,orele se scurg ingrozitor de repede si mi-as dori sa pot scrie in fiecare zi,caci nu exista zile neansemnate.Toate zilele sunt speciale.In fiecare zi se intampla ceva,sau simti ceva aparte de care vrei sa-ti amintesti.Mi-e ciuda pe mine uneori ca nu ma straduiesc mai mult.
Multumesc tuturor acelora care m-au vizitat,mi-au devenit prieteni virtuali si m-au incurajat.Nu e putin lucru sa stii ca existi cat de putin in gandul cuiva sau ca ii castigi o clipa de atentie.
Promit sa ma revansez cu multe randuri si multe,multe fotografii.