Hanabi

Astazi ,timp de 2 ore si jumatate ,cerul orasului in care locuim a fost luminat de nenumarate arificii.Este un obicei frumos al japonezilor,printre multe altele,de a sarbatorii vara.

Eu si Haruto nu am putut merge,ma gandeam ca se va speria de atata zgomot,in schimb Edi si tata au fost.

In aceasta perioada a anului magazinele sunt pline cu pungi de marimi diferite pline cu fel si fel de artificii.In fiecare an si noi am cumparat insa am preferat sa le vedem frumoasa stralucire pe malul marii.E superb spectacolul artificiilor pe plaja,atunci cand ziua se ingemaneaza cu noaptea.

Astazi insa am stat acasa cu puiul cel mic,privind de la geam cum se lumineaza cerul in culorile curcubeului.La anul insa vom merge toti!

Dupa picnic

Haruto doarme.E obosit.A fost in parc .Aerul curat si ploaia i-au facut ploapele grele si ochisorii lui s-au inchis ,cufundandu-se intr-un somnic dulce cu vise frumoase.De obicei ziua nu doarme mai mult de 45 minute,insa ieri a dormit 3 ore si jumatate.
Si poate ca mai dormea insa burtica lui goala l-a trezit...

Duminica

Duminica,fiind o caldura innabusitoare,ne-am decis sa facem un picnic,undeva sus pe munte.Am ales Bijiou Koen,un parc destul de intins cu lac,camping si locuri de joaca pentru copii.

Nu era racoare asa cum ne-am fi dorit ,insa era mai acceptabil decat aerul sufocant din oras.

Se anunta ca anul acesta va fi unul cu temperaturile cele mai ridicate decat anii precedenti.Noi locuim intr-un oras de munte,unde iernile sunt groaznic de geroase si lungi.Eu iubesc anotimpurile calde,iarna fiind pentru mine un adevarat chin,mai ales in casele lor facute 70% din lemn.Nici nu vreau sa stiu cum este acum in marile orase daca la noi este atat de cald...

Am ajuns,am intins masa,scaune...sotul si-a adus si cd playerul ,ca nu rezista fara muzica.El scoate papica si pune masa eu ma ocup de copii.

Haruto,de fericire cred,umple pampersul de 2 ori cu nevoile cele mari.Il schimb si-l las in carut ca sa putem manca.El a papat inaintea noastra.

Edi mananca pe fuga si o zbugheste spre lac.Se intoarce dupa cateva minute sa-i dam bani sa-si inchirieze o undita.Vrea sa pescuiasca.
Stam linistiti cateva clipe ascultand muzica in surdina,mangaiati de o pala de vant.Haruto chicoteste fericit,bagandu-si degetele in gurita.De cand si-a descoperit manutele nu se mai poate stapani sa nu si le bage in gurita.

La un moment dat vad la picioarele mele un puhoi de furnici,mari si nervoase,care insista sa mi se urce pe picioare.Iubesc natura,dar am o mare groaza de insecte.Daca simt una mergand pe mine simt ca lesin.
Il bomban pe sotul ca s-a gasit sa puna masa si scaunele tocmai intr-un musuroi de furnici.El,calm ca intotdeauna,trage masa si scaunele la o distanta considerabila.Si acolo sunt furnici,dar mai putine...insa parca la fel de nervoase.

La un moment dat, cand ma bucuram mai bine de liniste si odihna , se aude un bubuit,undeva in spatele nostru.Privesc printre copaci cerul si-l gasesc,intunecat si amenintator.Atunci imi dau seama de ce erau furnicile nervoase:vine ploaia!
Ii spun sotului si incepe sa rada,pentru ca nu ma crede.Il iau pe Haruto la plimbare sa fac si cateva fotografii si sa-l cautam pe Edi.Ajunsa la lac simt cateva picaturi de ploaie si privesc suprafata apei;nu-i nici o indoiala ,vine ploaia.Il strig pe Edi ,sa mergem la masina insa el isi vede mai departe de pescuit.Ma grabesc sa-l pun la adapostul masinii pe Haruto.Abea ajunsa ,picaturile devin mai mari,mai dese si cerul mai amenintator.Sotul strange grabit intr-un minut totul.Abea ne suim in masina ca incepe o rapaiala si un vant puternic,ca pe timp de furtuna.Pornim in graba spre lac sa-l recuperam pe Edi insa el deja fuge spre noi,ud fleasca.In cateva minute cerul s-a innegrit de parca zici ca-i noapte,si totusi nu-i decat 14,30.Peste tot zboara frunze .Prin parbriz abea se mai distinge.

Haruto,bebelus fara griji,a adormit fericit in scaunelul lui.Cred si eu ,dupa atata stat in natura...

O zi placuta de familie,in natura...chiar daca o furtuna de vara a intrerupt brusc micul picnic pe care l-am organizat...

Mama,mi-e foame!

Nu stiu ce face fratiorul meu acolo,dar sigur n-o sa-mi treaca fomica cu asta!

Ramas bun

Ea este Saku.Saku chan.Sau mai bine zis : A FOST.Pentru ca astazi acest membru drag al familiei mele,s-a stins...

Tristetea m-a coplesit si-as vrea sa scriu cateva randuri despre ea,despre veselia ei.Scriu plangand pentru ca mi-a fost tare,tare draga.

Am primit-o pe Saku in dar de la cele 2 nepoate ale sotului meu in Ajunul Anului Nou 2005-2006.La inceput nu am fost prea incantata dat fiind mizeria pe care o fac pasarile,eu avand antecedente din copilarie.Dar fiindca Edi isi dorea tare mult o vietate in casa[el isi dorea catel de fapt] asa ca a fost dispus sa o adopte pe Saku.Cu mari promisiuni de a o hrani si ai face curat.Bineanteles ca nu a durat decat o sapatamana pana ce promisiunile au fost uitate.

La inceput mi-a fost teama de ea pentru ca musca cu ciocul ei ascutit pana la sange.Sotul meu era cel care ii facea curat si care incasa muscaturile.Treptat ,eu fiind toata ziua cu ea acasa,s-a obisnuit mai mult cu mine,eu hranind-o si vorbind cu ea tot mereu.

De cand am luat-o isi striga singura numele.Era asa de dragalasa atunci cand vedea ca nu este bagata in seama incepea sa-si strige numele ca sa-i acorzi atentie.Ii dadeam drumul din casuta ei zilnic,seara dupa ce mancam si tot singurica intra la loc.Cel mai mult ii placea sa-i dam drumul inainte de a spala vasele pentru ca atunci cand imi vedeam de aceasta treaba domestica ,ea venea pe umarul meu si de acolo incet cobora pe brat pana imi ajungea in palme,pe care evident le faceam caus ca sa se stranga apa,iar ea sa se balaceasca.Ma stropea din cap pana in picioare cu balaceala ei insa ma amuza teribil.Dupa ce termina,se urca frumusel inapoi pe umar unde incepea sa se frece de tricoul meu ,ca sa se stearga.

Ii placea sa rupa hartiute subtiri pe care apoi si le infigea in coada,de ziceai ca-i paun!Si incercam sa o enervez furandu-i-le.Ii placea sa fie mangaiata si de multe ori a adormit in causul mainilor noastre.Si,vai,ce scandal facea atunci cand nu o bagai in seama.

Imi tinea comapanie atunci cand gateam si vorbeam cu ea...Imi va lipsi enorm...mi-a lasat un gol in suflet pe care nu-l pot umple caci Saku nu se mai intoarce...

Sper ca ai ajuns in raiul pasarilor si mai sper ca acolo sa-ti fie bine.Imi va fi dor de tine,mica mea prietena,de cantatul tau,de veselia ta...Te-ai stins si odata cu tine si dorinta mea de a mai avea vreodata o alta necuvantatoare.Doare prea mult despartirea ...Ramas bun,micuto...

Canicula

Astazi a fost canicula,iar Haruto a fost marait toata ziua.Sunt insa fericita ca a reusit sa bea putin ceai.E un progres dupa atatea zile de scuipat biberonul afara.Am incercat si cu lingurita insa tine ceaiul in gura si gura bineanteles deschisa,pana ce varsa tot continutul pe el.
De vreo saptamana au cam inceput sa-i curga balutele si tare mi-e teama ca-i vor da dintisorii devreme.
Astazi am mers putin la rau,sa ne balacim.Edi a fost cel mai fericit,in schimb Haruto a marait tot drumul si chiar cand am ajuns,a adormit.
Ajunsi acasa,am facut baita si am papat,adormind,ca de obicei,cu titica in gura.Ii place tare mult la baita si de cele mai multe ori de placere adoarme.In schimb ,lotiunea de corp pentru bebei nu o suporta de nici o culoare.E o adevarata lupta dupa baie pana reusesc sa-l ung si sa-l masez putin.Au fost si dati cand nu am reusit,ca urla atat de tare incat am renuntat.La celelalte chinuri,cum ar fi curatarea urechiuselor si a nasucului,sta fara sa zica nici pis.Sotul rade de multe ori zicand:e japonez 100%!Nici lui nu-i plac de fapt cremele pentru corp,dar fiindca mie imi sunt indispensabile nu maraie nimic.
Japonezii sunt o specie ciudata de oameni.Pe zi ce trece mai invat cate ceva despre ei.Insa multe sunt cele cu care nu ma pot impaca,din stilul lor de viata vorbind.
Ma intreb cum va fi Haruto atunci cand va fi mare?Dar Edi?Oare ce vor devenii copii mei?
Sunt multe intrebarile care imi framanta mintea in fiece clipa.Se perinda prin mintea mea ca trenurile in gara.Se opresc,poposesc putin si apoi se urnesc unele spre uitare,altele spre aduceri aminte.Daca as putea avea raspuns la toate intrebarile probabil ca nu as mai avea framantari...si fara framantari oare cum e viata?
Filozofez la ora asta tarzie din noapte...Dar nu ma pot stapani.Sunt fericita ca sunt mamica baieteilor mei frumosi.Sunt fericita ca Dumnezeu m-a ales pe mine...Eu,cea care se stingea incet acum ceva ani.Eu ,cea care nu mai avea glas sa-si strige durerea...Eu ,care m-am ridicat precum pasarea Phoenix din propria-i cenusa,cladind cu lacrimi si sperante o noua viata.

Prima petrecere

Astazi am mers in vizita la niste prieteni,la un bbq.Am mers mai mult pentru ca ei locuiesc intr-un satuc ,inconjurati de verdeata si m-am gindit ca-i mai bine sa fugim din arsita orasului.

Prietenii au un baietel de 3 ani.Desi nu este atit de mare se pare ca mamica lui a uitat cum este sa ai un bebelus.Aveau 3 caini care stateau mai mult in gura noastra,unul dintre ei fiind dezlegat si lasand zmocuri de par peste tot.Sint iubitoare de animale,insa atunci cind ai un bebe te gindesti mai mult la sanatatea lui decit la dragalasenia cainelui in cauza.Tot timpul cautam sa-l feresc din calea firelor de par care din cauza　vintului zburau peste tot.

La un moment dat lui Haruto i s-a facut fomica si am fost invitata sa intru in casa ,sa-l alaptez.In casa pustiulica se juca de zor .Incep sa-l alaptez,putin incomodata de lumea care circula prin casa,dar,na!nu eram la mine acasa...La un moment dat un caine isi baga capul pe usa de la terasa[altul decit cel cu parul curgator] si incepe sa latre.Haruto se sperie si incepe evident sa urle.Baietelul incepe sa chiuie si sa faca ca toate cele,Haruto urla mai abitir.Aud risete de afara dar nimeni nu intervine.Ma ridic in graba si ma duc spre masina incercand sa-l linistesc pe bietul pui .Ii dau sa pape si il las in scaunelul din masina, pe jumatate adormit.Pai,ce-a fost chip sa doarma!?S-au perindat pe rand ba bunica,ba cumnata,ba soacra prietenei in cauza ,sa vada ele daca e bine copilul,de parca eu n-as fi fost in stare sa-mi dau seama daca copilului meu nu-i este bine.

Ma rog ,asta nu m-a deranjat mai mult decit un lucru:oare cum nu-si dau unii oameni seama ca un bebelus este sensibil la zgomote puternice,la fum,la luatul din brate in brate,la atingeri pe minute si pe fata...De multe ori am dorinta diabolica de a impinge si a zeflemi persoana in cauza.

Asa ca l-am luat pe Haruto si am plecat la plimbare cu caruciorul.Am gasit citeva locuri frumoase si o linisteeeeeeee,de-mi tiuiau urechile.Haruto a adormit imediat iar eu am profitat si am facut fotografii.M-am intors apoi si l-am lasat undeva langa casa,la umbra,sa doarma.Peste 20 de minute este trezit de masina de taiat iarba a unui vecin.

Ma uit cu o fata de balaur la sotu'.Si ca un baiat destept ce este[ca de aia l-am luat]imi citeste in privirea fioroasa toate gandurile.Strange in graba carut,genti,suzete si ce mai era al nostru si zdup in masina.Ne luam "la revedere" si plecam spre casa.

Ma gandeam ca o zi la iarba verde ,la aer ne va face bine,insa pe mine m-a obosit mai tare incercand sa-mi apar copilul de zgomot,fum,caini,tantari...Iar sotul,...sotul oboseste numai cand ma vede privind amenintator ca sta si nu face nimic,de parca ar fi putut face ceva,saracu'!

Ajunsi acasa ne-am rastignit care pe unde a apucat.Iar Haruto a adormit brusc.

E tare frumos sa iesi undeva,sa mergi in vacanta insa tot mai bine este acasa...Home,sweet home.

Abea astept sa ma fac mare

Aceasta este replica baiatului meu cel mare atunci cind ,ca orice mama,il mai cicalesc.Imi vine sa rid si sa pling auzindu-l.Sa rid pentru ca imi aminteste de adolescenta mea,caci si eu la rindul meu i-am spus mamei de n ori aceste vorbe;si sa pling pentru ca realizez ca totusi creste inevitabil si va pleca de linga mine intr-o zi.Nu vreau sa ma gindesc la ziua aceea,vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta impreuna.

De citva timp e la pubertate si ma scoate din minti.Imi spun in gind mereu:,,rabdare,rabdare,, insa simt ca de multe ori nu mai am puterea sa lupt cu nervisorii lui.De citeva zile ne certam incontinuu.

In plus ,sint uimita de nivelul de dezvolatare al copiilor din ziua de azi.O colega de la o clasa alaturata,de aceeasi virsta l-a intrebat intr-o zi daca vrea sa fie prietenul ei.In acea zi a venit acasa si mi-a spus,intrebindu-ma ce sa faca.Socata si in acelasi timp amuzata l-am intrebat ce crede el si ce intelege el prin prietenia cu o fata.M-au uimit raspunsurile lui,caci eu in mintea mea de mama-closca inca il mai cred un copilandru,nevrind sa accept ca el creste si nu mai este atit de mic.Mai ales ca generatia mea la virsta de 12 ani avea cu totul alte preocupari.

La citeva zile dupa ce-mi povestise aceste lucruri, vine de la scoala rosu la fata si cu gura pina la urechi.Il intreb ce-i cu el si-mi spune ca e fericit pentru ca prietena lui l-a intrebat daca se pot tine de mana.Din nou am ramas fara grai,insa cireasa de pe tort a fost cind,dupa alte citeva zile mi-a zis ca fata i-a cerut sa se pupe.Pina aici!am zis...N-o sa vina nici o japonica sa-mi corupa mie odorul!La inceput mi s-a parut o joaca de copii,insa treptat joaca s-a transformat in ceva mai serios.Eu ca o mama disperata il laud si-l ridic in slavi ca mi-a spus de fiecare data si incep teoria.Sotul mai pune si paie pe foc ,spunindu-mi ca vocea ii este in schimbare ,plus alte semne vizibile pe corp,deci:,,intreaba-l daca stie ce-i un prezervativ si la ce foloseste?,,imi sopteste...Dar de ce nu vorbesti tu cu el ca intre baieti,ii zic eu...

Cert este ca mi-a fost teribil de greu sa realizez ca baiatul meu a crescut si ca e timpul sa invete si alfel de lucruri ,si ca ar fi bine sa le invete de la noi,parintii.Insa decit sa invete de la altii,sau de pe net asa cum multi o fac,mai bine ii explic eu ceea ce e necesar sa stie.

Nu-i usor pentru un parinte sa tina o lectie de viata propriului copil,mai ales cind acesta are doar 12 ani.Mi-e greu sa accept ca ,copii din ziua de azi sint atit de dezvoltati,ca stiu atitea lucruri pe care noi,parintii lor le-am invatat mult mai tirziu...Poate ca as fi preferat sa se mai joace putin cu masinutele sau cu jocurile care l-au preocupat pina acum...Dar trebuie sa accept ca baiatul meu a crescut...A crescut si nu mai este puiul-mamei ca altadata,nu se mai lasa pupat si dragalit ca inainte,nu mai accepta lucruri cumparate de mama ci doar alese de el,nu mai iesim impreuna sa mincam o inghetata sau sa ne plimbam...acum iese cu prietenii...Ma bucur insa ca a reusit sa-si faca atitia prieteni pentru ca asuferit de singuratate cind am venit aici.

Cit despre disperarea din inima mea...gasesc mingiiere atunci cind il vad rizind din tot sufletul,caci stiu ca este fericit...si nu-mi mai trebuie altceva!

Asa cum spuneam:asta este legea firii si noi trebuie sa o urmam.

Caldura mare,mon cher

Caldura asta ne omoara...Ieri si azi am luat la rind toate parcurile si oazele de verdeata din jurul orasului.Si am constat ca tot mai bine e in casa ,cu aerul conditionat pus in functiune,evident.

Ieri am urcat undeva sus,pe munte ,unde sotul meu stia un mic popas ,cu gindul ca va fi racoare si vom putea face un mic picnic la aer curat.

Haruto a adormit imediat...ii place tare mult in masina...

Am ajuns ,insa aerul inabusitor m-a lovit de cum am deschis usa la masina.Daca este ceva ce urasc in Japonia,apai,acel lucru este umiditatea aerului,care pe vreme calda te stringe pur si simplu de git.Asta si pentru ca sufar de astm si clima de aici nu face decit sa-mi accentueze starea de greutate in respiratie.

Dezamagiti mincam o inghetata,facem citeva poze cumparam cite ceva si ne refugiem in racoarea din interiorul masinii.Hotarit lucru nu este cazul sa facem picnic.

Imi amintesc caldurile din Romania,dar totusi parca sint mai suportabile decit aici.

Copil fiind,stateam cu sora mea in soare toata ziua,atunci cind mergeam la bunici.Raul trecea prin gradina bunicilor si ne balaceam toata ziua,incercind sa prindem cu alti copii,scoici si raci.Faceam adevarate intreceri!Umblam desculte aproape toata vara prin iarba,sau prin tarina incinsa de dogoarea soarelui.Imi amintesc cum odata am calcat pe o albina si evident m-a intepat.Am avut piciorul cit banita o zi intreaga...si bunica ma chinuia groaznic incercind sa-mi frece piciorul cu sare.Na,leacuri babesti!

Na,ca ma napadira amintirile!

Copilaria mea a fost frumoasa chiar daca a fost pe vremea lui Ceausescu.Vacantele de vara erau cele mai asteptate si cele mai minunate.Abea ne baga bunica seara in casa.Toata ziua eram in livada,mincind caise dulci si aromate si prune mari,ziceai ca-s mere...n-am mai vazut de atunci genul acela de prune.

Revolutia a adus cu ea libertatea oamenilor si odata cu ea ,rautatea ,pentru ca livada copilariei mele a fost taiata treptat pentru lemne de foc.Si riul,riul in care ne balaceam toata ziua si din care bunicul pescuia o groaza de pesti,riul acela este acum un firicel de apa plin de mortaciuni si gunoaie.

Edi a prins o perioada a copilariei lui in casa parintilor mei,unde a gustat din tot ceea ce este rustic.Mama este o persoana careia ii plac traditiile si sarbatorile,intampinandu-le mereu cum se cuvine.

Ma bucur ca Edi a reusit sa cunoasca cite putin din farmecul sarbatorilor romanesti.De fiecare Craciun si Paste ma chinui sa pastrez traditia si aici.Vopsim impreuna oua,ma ajuta la framintatul cozonacilor...lui ii place cel mai mult sa decoreze casa.

Citeodata mi se face cumplit de dor de acasa...De bunatatile mamei,de anii petrecuti acolo,de diminetile cind ma trezeam si beam cafeaua impreuna vorbind cite in luna si-n stele,de petrecerile parintilor mei,petreceri de pomina la care noi ,copii ne distram cel mai bine demoland casa...

Insa imi revin din melancolie atunci cand aud un gangurit sau cand sint strigata ,,mama,,...Pentru copii mei n-as vrea sa se intoarca timpul...Citeodata ma gandesc ce bine ar fi sa mai pot intoarce roata vietii si sa mai traiesc inca odata copilaria mea,dar aceasata este legea firii ...iar acum traiesc copilaria fiilor mei,incercand sa ma bucur odata cu ei.

Japonia m-a schimbat ca om si regret intr-o oarecare masura.Dar cred ca este mai bine asa,inainte fiind o inima deschisa si o naiva in ale prieteniei.Japonia m-a invatat ca exista fatarnicie[o sa radeti dar eu in Romania nu m-am lovit de astfel de lucruri],ca exista oameni care din plictiseala mint si fac rau,m-a invatat sa fiu mai atenta cu cine stau de vorba...Singurul lucru bun pe care l-am invatat a fost sa maninc sanatos...

ssst...liniste...orice zgomot ma va face sa cad

E de la sine inteles ca nu-l mai pot lasa singur nici o clipa.In aceeasi pozitie l-am gasit intr-o dimineata,insa de data aceasta in patut.El gingurea si ridea cu minutele prin aer,iar eu cu ochii cirpiti de somn am crezut ca nu vad bine:era jumate jos,atirnat,jumate in patut....

AM IMPLINIT 3 LUNI

Astazi Haruto a implinit 3 luni.A trecut atit de repede timpul si el creste atit de rapid si totodata atit de frumos.

Zilnic imi incinta inima cu risul lui,cu ochisorii lui jucausi,cu gingurelile lui...Nu stiu ce as fi fara copii mei...n-as fi nimic...nu cred ca pot concepe existenta mea fara ei.

Atunci cind ai inima trista,cind grijile te doboara copii sint cel mai bun medicament capabil sa-ti aline inima.

Mi-e greu sa ma gindesc la familia mea de dincolo de mari si tari,la tata care este pentru a nu stiu cita oara in spital,suferinta lui facindu-ma sa pling neputincioasa zile de-a rindul;la mama ,care se chinuie singura cu toate si plinge zilnic de dorul nostru;la sora mea,care ma vede aproape zilnic prin camera calculatorului,dar asta nu face sa-i stinga dorul din inima...

Ma simt straina printre straini...A trecut ceva vreme de cind am venit sa locuim aici,la mii de kilometri de locul in care m-am nascut si mi-am lasat o jumatate de suflet.Am invatat multe,am acceptat multe fie ca mi-a placut ,fie ca nu,m-am luptat cu lacrimile si cu durerea din suflet de multe ori...Singurul liman in toata furtuna asta care este Japonia este sotul meu.Pentru el rezist...si pentru copii.Dar inca simt romaneste,inca gandesc romaneste,gatesc romaneste,ma cert romaneste si de ce nu ,iubesc romaneste.

Poate ca Dumnezeu mi-a dat un liant destul de puternic pentru a ramane aici:un copil,un pui de om care imi lumineaza viata ,odata cu fratele lui.

Astazi a fost tot un ras si-o bucurie.A inceput sa ,,boxeze,,jucariile atarnate si sa gangureasca cu ochisorii la mine,parca mi-ar explica ce face acolo.

Nu-mi vine sa cred ca au trecut abea 3 luni de cind s-a nascut,mi se pare ca e cu mine de cind lumea!

Ma intristeaza faptul ca familia mea inca nu l-a vazut decit in fotografii si prin camera web.Insa sper din tot sufletul sa pot merge acasa anul viitor,atunci cind Haruto va fi mai marisor.Sa se poata bucura de curtea mare a parintilor mei,de toate pasarile si animalutele pe care le creste mama mea,de iarba mare si deasa,de fructele ce cresc in gradina lor,de dragostea bunicilor lui...

Poate ca,fiind mai mare va intelege totusi ceva...si nu-i va uita pina data viitoare cind vom merge iar la ei.

Astazi ,pui mic,ai implinit 3 luni...Domnul sa te pazeasca de rele,sa-ti Dea sanatate,sa fii destept...si bun la suflet!

UN JAPONEZ IN ROMANIA

H. a venit prima data in Romania in 2003.Mi-a marturisit mult timp dupa aceea ca a stat cu inima strinsa tot timpul zborului.L-am intrebat de ce si mi-a raspuns :din motive de TEAPA!

Multi dintre prietenii lui i-au spus sa aibe mare grija ca romancele sint foarte smechere si mincinoase si s-ar putea sa fie lasat de papagal pe aeroport.

Noi ne cunosteam deja de 2 ani si lucrul acesta i-a dat speranta de a pleca la drum,in plus inima lui nu mai putea rabda fara sa ma vada.

Atunci cind mi-a spus lucrul acesta m-a durut ...intr-o oarecare masura.Si mi-era ciuda ca noi,romancele,avem o reputatie atit de proasta aici in Japonia.Intr-un fel i-am dat dreptate auzind atitea si atitea lucruri eu insami,insa fiecare padure are uscaturile ei si nu pot schimba lucrul acesta.

L-am gasit in aeroport intr-un loc mai ferit privind pierdut in toate partile.Linga el un lucrator al aeroportului tot gesticula cu gura pina la urechi.

-Ce doriti?l-am intrebat

-Pai,il intrebam pe chinezul asta daca vrea sa-i duc bagajul sau sa-i chem o masina.

-Chinezul asta e japonez si nu e singur,e cu mine,asa ca vezi-ti de treaba.

H. se uita nedumerit la noi neintelegind evident o boaba.

Ramasi singuri l-am privit mai bine si i-am remarcat zimbetul pina la urechi.Radia de fericire.Abea dupa un timp ,avind discutia despre teapa,mi-am dat seama ca zimbea fericit pentru ca venisem sa-l iau.Evident ca era fericit ca ma vede,insa din doua motive.

Dupa o binemeritata odihna,am plecat la munte sa-i arat frumusetile patriei.A fost oarecum incintat.Spun oarecum pentru ca i-a placut totul mai putin mizeria care domnea mai peste tot.

Unde mai pui ca la Cota 1200 am vrut sa mincam si ospatarul a facut un gest,exact ca in filmele cu prosti:fata de masa fiind murdara,sub ochii nostri a luat-o ,a scuturat-o putin si a pus-o din nou pe masa insa pe partea cealalta.H. pur si simplu a ramas citeva secunde interzis si dupa aceea a inceput sa rida intrebindu-ma totodata daca asa este obiceiul pe la noi.

Ma mai amuza faptul ca el astepta cuminte ,fara sa fumeze, ca eu sa-i arat unde sint locurile pentru fumat la noi.I-am zis ca la noi se fumeaza peste tot,si multi fumatori arunca resturile pe jos.Si nu mica mi-a fost mirarea cind am vazut ca stringe resturile tigarilor in buzunarul de la geaca

In Japonia curatenia este respectata si pastrata.
Apoi am mers la mare,pe litoral.Lume multa,caldura...Ne-am asezat undeva mai aproape de apa.Langa noi o doamna cu un copil mic,cred ca avea vreo 6-7 luni.De ce am retinut-o?Pentru ca la plecare a lasat pe nisip,in locul unde a stat niste scutece folosite,imprastiate,desi pubela de gunoi era la 3 metri distanta.Nu mai zic cate cotoare de porumb,coji de pepene,pungi,pahare si cutii goale de bere am vazut la plecare...
H. sta linistit pe prosop,dupa o lunga balaceala in mare.La un moment dat il vad ca-si ia ochelarii de soare.Si-i pune privindu-ma cu coada ochiului.Ma intreb ce-l framanta.Dupa circa un minut aflu:la mica distanta de noi o domnisoara isi etaleaza sanii.Unde mai pui ca avea si un slip minuscul,tanga.H. este socat.Cred ca o vazuse inainte si ca sa nu ma supar ca priveste si-a pus ochelarii de soare,sa nu-l vad incotro se uita.Imi vine sa rad si in acelasi timp sa-i trag una cu geanta in cap.Dar ii acord circumstante atenuante;in Japonia nu vede asa ceva.
Seara tarziu,mergem sa mancam.Alegem un local pe malul marii.E foarte frumos sa stai la lumina lumanarii de pe masa ,ascultand valurile marii cum danseaza pe plaja pustie.
Il intreb ce-ar vrea sa manance.Pana acum nu a avut nici o obiectie in ceea ce priveste mancarea romaneasca.Zice ca vrea peste.Chem ospatarul.Acelasi gen,ceusist ,privire tampa si ranjet belicos ca si cel intalnit la munte.Parca zici ca sunt stas.Ranjeste continuu la mine cu subinteles.Ii vorbesc cu un ton intepat.Comandam.Intai aduce vinul.Bun,de calitate[na,pe asta n-au cum sa-l dreaga!]
Apo vine mancarea.Am comandat somn si cred ca a ales cea mai grasa bucata din peste,pe post de cina pentru noi.H. nu mananca.Ii comand altceva si-i spun ospatarului sa-si bage somnul undeva.
Plecam spre Bucuresti a doua zi.H. este uimit de felul cum se conduce pe la noi.S-a facut mic pe scaunul din dreapta si nu vorbeste minute in sir.Deduc ca-i este teama.Oprim la un popas Sa mancam ceva si sa ne dezmortim putin.Simt miros de gogosi si zaresc un chiosc la mica distanta.Cumpar pentru toti si-l caut cu privirea pe H.E ocupat cu fotografierea maidanezului care zace tolanit in usa gogoseriei.
Ajungem in bucuresti pe seara.H. e obosit si ars de soare.Ne odihnim pentru ca adoua zi o luam de la capat cu drumurile.De data aceasta mergem la parinti,sa-l cunoasca.
Toata distanta pana la casa parintilor H. a facut fotografii.Multe.La orice,indeosebi la carute,cai,lanuri cu porumb,cu floarea soarelui,mormanele de pepeni care se vand la marginea drumului...Ii spun ca mai avem putin.El isi priveste palma stanga si incepe sa repete ce este scris acolo.Ma pocneste rasul.Cu o seara inainte si-a tot notat in palma cum se spune in romaneste:mama,tata,bunica,buna ziua ,sarut mana,vreau,sarmale[care ii plac tare mult...]...
Ajunsi, mama ,scumpa de ea,ne primeste cat mai traditional.Pe un fund de lemn rotund,este pus un prosop traditional si asezate pe el,un paharel de tuica,sare si o painica calda,abea scoasa din cuptor.H. ma priveste mirat."Asa este obiceiul"ii spun aratandu-i ce sa faca.Mama a asezat masa afara,la umbra salciei.Ne asezam.H. e cam rosu la fata.De emotie?il intreb.Si de asta ,dar bautura aia pe caldura asta m-a terminat.Imi vine sa rad.Sake-ul japonez este foarte slab in comparatie cu tuica noastra,in plus el bea numai bere si vin,dar de rusine a dat paharul peste cap.
Ii spun sa-i salute,tocmai pentru ca a repetat de n ori si pentru ca este asa de haios cum pronunta.Si incepe:saru'mana ,mama!;buna ziua ,tata!...si intorcandu-se spre bunica:saru'mana,sarmale!Am izbucnit toti intr-un ras zgomotos,bunica saraca era inca nedumerita,ca nu intelegea de ce i-a spus ei sarmale.Intr-un tarziu ne potolim si-i explic si lui H.de ce radeam.Rade si el usor stanjenit.isi priveste palma si-si da seama ca le-a incurcat.Tata il indeamna sa mai bea un paharel.H.ar refuza,dar tot de rusine il bea si pe asta.Ziua decurge frumos.Povestim multe,ai mei sunt curiosi evident.Insa din privirea lor am inteles ca l-au placut.Mergem la o plimbare prin sat,pe dealuri.Ii arat via cu strugurii pargiuiti,padurea,raul,cardurile de gaste si rate ce sa scalda in apa putina a raului...El fotografiaza tot.Magari,fanatani,cai,caini,curcani,gaini,pomi...tot!
Pe seara ne intoarcem obositi.Mama ne asteapta cu gratarul aprins,cu bere la gheata si cu orez la cuptor,asa cum numai ea stie sa-l faca.H.manaca orezul pana la ultima boaba[na,japonez!]si mai cere o portie.Din friptura abea ciuguleste.Cu burtile pline ,ne racorim cu o bere.Si atunci ,H. care tacuse mai toata ziua,imi spune ca ma roaga sa-i traduc ceva pentru parintii mei.
Vorbele pe care le-a spus si acum le tin minte.Putine si simple,insemnand insa atat de mult...Le-a spus ca el a venit sa-i cunoasca si sa-i roage sa le dea fiica de sotie,ca o va iubi si o va face fericita.Le-a spus ca intelege sufletul meu...si negura ce s-a aflat acolo mult timp,dar ca el nu ma va rani niciodata.Tata,nu a zis nimic,ca de obicei;in momentele importante ale vietii mele i-am citit dezaprobarea prin tacerea cu care parca ma pedepsea.Mama a inceput sa planga...si bunica la fel.Bunica...buna pe care 2 ani mai tarziu am pierdut-o...Plecasem de 2 luni si s-a stins strigandu-ma fara incetare...pana in ultima clipa acrezut ca voi veni si o voi salva din bratele bolii necrutatoare care o tortura.
H. a plecat 2 zile mai tarziu cu bucuria in suflet,luand cu el promisiunea parintilor mei.
Tata nu s-a impacat nici acum cu ideea casatoriei mele.Il iubeste pe H.,stie ca este un om extraordinar,insa nu-l poate ierta ca m-a dus atat de departe de sufletul lui.
Si mama plange des...si zilnic rasfoieste fotografiile pe care i le tot trimit,dar asta nu face sa-i aline dorul din suflet.Mi-a spus ca o doare distanta care ne desparte,insa e fericita pentru noi,pentru noua viata pe care mi-am construit-o,pentru copii minunati pe care ii am...

Despre viata

Fiecare clipa e o farama de viata!
Fiecare secunda e o farama de fericire!
In fiecare zi sa zimbesti,sa fii fericit si chiar sa iubesti!
Pentru ca toate clipele　mor...
Si odata cu ele si tineretea,si iubirea si chiar fericirea!

A fost odata...

Atunci cind l-am nascut pe Edi am spus ca nu voi mai naste a doua oara,ca este singurul copil.Nasterea a fost grea,a durat in jur de 12 ore la finalul carora ,epizata fiind,am auzit din gura asistentei:ai un baiat ,nici nu-l meriti!Poate ca ,daca starea mea ar fi fost alta as fi reactionat in cu totul alt mod ,insa replica ei m-a facut sa zimbesc.Asta pentru ca am luat din ea numai ceea ce era important:am un baiat!
Anii au trecut si viata mea a urmat cu multe suisuri si prea putine coborisuri,cu multe suferinte si prea putine bucurii,cu multe lacrimi si prea putine zimbete.
De multe ori ma tot gindesc cum am putut sa sufar atit,unde a incaput atita durere in sufletul meu chinuit?
Acum privind in urma mi se pare totul un cosmar,un cosmar din care m-am trezit stringind in brate in disperare,un copil.Un copil care in vreme de tristete sau de amaraciune a fost singurul care mi-a alinat durerea cu minutele lui si cu zimbetele lui...
De multe ori in viata am ajuns la o rascruce de drumuri,nestiind incotro sa o apuc,insa el,Eduard,a fost cel care m-a facut sa vad limpede si sa merg cu curaj inainte;indiferent unde ne vor purta pasii am stiut ca ne va fi bine amindorura.
Atunci cind Edi avea 5 ani ,am cunoscut un barbat.Un om care imi intelegea suferinta si incerca din toate puterile sa ma faca sa uit.L-am respins mult timp pentru ca nu mai aveam incredere in barbati,credeam ca mai devreme sau mai tirziu ma va face sa sufar si el.
Eram o femeie indragostita de dragoste,care credea ca fericirea nu-i decit un termen de dictionar,un fel de Fata-Morgana.Eram o femeie care abea invatase sa zimbeasca din nou fara o stringere de inima.Aveam nevoie de dragoste si mingiiere insa nu eram dispusa sa le primesc cu riscul de a-mi chinui copilul.Atunci cind devii mama viata ta devine mai putin imporatanta,cel putin asta cred eu.
Barbatul acesta a avut insa rabdare si dupa 2 ani a venit in Romania sa-mi cunoasca familia.Surprinzator insa,baiatul meu s-a lipit imediat de el cu toate ca nu puteau comunica decit printr-un limbaj primitiv al miinilor.Dupa citeva zile le-a cerut parintilor mei sa-i dea voie sa ma ia de nevasta.Tata a ridicat din sprincene si a mormait ceva ce numai el a inteles,iar mama a inceput sa plinga.
A mai trecut insa un an pina cind casatoria a avut loc pentru ca doream sa fiu sigura ca nu fac un pas gresit.Inima mea imi spunea ca este un om bun si ca nu am de ce sa ma tem.
Am crezut ca ii voi oferi baiatului meu o viata mai buna si un tata .
Viata noastra de la venirea aici a avut si ea suisurile si coborisurile ei ,insa acum nu mai sint singura,am un umar pe care sa ma sprijin in clipele grele.
Acomodarea lui Edi cu viata de aici nu a fost grea ,insa a durat ceva timp　pina a putut sa-si faca prieteni.Japonezii nu sint chiar asa sociabili cum ii vedeam eu in vizitele mele scurte.Sa traiesti printre ei este cu totul altfel.
Am intilnit aici si romance.Multe.Dar nu pot spune ca am legat prietenii trainice.Cred ca din zecile ,daca nu sute,de romance care traiesc aici,am reusit sa ma leg sufleteste doar de 4.In rest, am gustat numai ipocrizie si infatuare.Romani care uita de unde au plecat.
De multe ori privesc in urma la ceea ce am trait pina la acesta virsta...Fiecare are in viata o cruce de dus,depinde cred de tine insuti ,cit de grea sau usoara iti faci crucea pe care o ai de dus.
Important cred ca este ,sa nu te plingi.Dumnezeu are grija de tine.