31 ianuarie 2009


Din nou Rimi Natsukawa cu Hana.Sunt multe variante ale acestui cantec insa mie imi place mult vocea ei.
Si aici muzica si dans din Okinawa.

30 ianuarie 2009

Din nou muzica...



Pentru iubitorii de muzica japoneza.
Prima melodie este una dintre preferatele mele,desi pare mai haioasa.Eu am un cd cu muzica din Okinawa pe care este si aceasta melodie, cantata in stilul ryukyu.Noi de cate ori mergem in vacante ascultam in masina numai cd-ul acesta.
Iar a doua este cantata de BEGIN.Mie imi plac foarte mult.Au multe melodii frumoase.V-as sugera si ,,Koishikute,,.
Prima melodie se numeste ,,Hai Sai Oji san,,. Iar a doua ,,SANSHIN NO HANA,,

29 ianuarie 2009

beach Pictures, Images and Photos Ma tot intreb de cateva zile ce-i cu mine.Parca nu mai sunt eu...E-adevarat ca juniorul a racit si de 4 zile dorm numai pe apucate.Si e-adevarat ca de o luna si ceva de cand ne-am intors din Romania dorm groaznic de prost.Haruto s-a obisnuit sa doarma cu mine acolo,iar la intoarcerea acasa nici macar nu a vrut sa stea sa se joace in patut,dar sa mai si doarma!Doarme intre noi...eu stau pe o dunga toata noaptea,iar H. a cazut din pat de 4 ori pana acum.Ma trezesc in miez de noapte cu dureri si ma intreb de la ce.Si cand deschid ochii realizez ca ,capatanica baiatului sta bine-mersi pe bratul meu si picioarele lui se lafaie pe coapsele mele.Am incercat de atatea ori sa-l dezobisnuiesc sa doarma cu noi,insa zadarnic.Ma simt epuizata.Ziua stau dupa funduletul lui prin casa,caci de cateva zile merge in 4 labute.A reusit in cele din urma!Desi mai degraba cred ca va merge in picioare,pentru ca paseste incet in jurul mesei si de multe ori isi da drumul la manute pentru cateva clipe.
Acum 4 zile ,suparat fiind ca l-am lasat putin singur m-a strigat atat de tare si de clar MA-MA,incat m-am intors si am stat langa el cu lacrimi in ochi minute in sir.I-am pupacit manutele si l-am mangaiat ,iar el fericit a mai spus de cateva ori MAMA.
Inca un progres:face BAI-BAI si da din manuta atat de frumos soptind PAI-PAI.Tata pleaca vesel la servici in fiecare dimineata,caci Haruto ii zambeste si-i spune pai-pai.
Edi a inceput sa mearga din nou la scoala.Rana pare ca s-a vindecat cat de cat.Nu are voie inca sa faca efort,evident,dar sunt fericita ca s-a recuperat atat de repede.
Pentru mine,pentru sufletul meu am prea putin timp liber.Desi suntem de 4 ani aici Edi inca nu mananca mancare japoneza,decat cateva feluri.Zilnic trebuie sa gatesc cate 4-5 feluri de mancare ,iar acum si pentru Haruto separat.Nici macar dressing-ul la salata nu il mananca la fel ca noi.E obositor si greu...dar nu pot sa nu-l inteleg.S-a nascut in Romania si a trait acolo pana la varsta de 9 ani.Adaptarea a fost destul de grea.Am trait clipe in care ma gandeam ca ne vom intoarce in Romania.
Zilele trec destul de repede.Doar seara cand toti se potolesc ,reusesc sa-mi fac putin timp si pentru mine,pentru ceea ce-mi place sa fac.Invat kanji in fiecare zi,insa progresez destul de incet,caci de multe ori din cauza oboselii trebuie sa reiau ce am facut cu cateva zile in urma.
De multe ori ma simt atat de singura...Stiu ca suna prostesc,avand copii si sot sa spun ca ma simt singura.Insa,sunt parti de suflet in care nu intra nici o raza de lumina,nici un zambet al copiilor mei dragi,nimic din ceea ce ar putea sa ma faca sa simt ceva.Demult,niste maini ucigase au distrus bucati din sufletul meu.Fara speranta ca le voi mai putea repara vreodata.Am momente cand uit.Si asa de dulce e uitarea...Si-apoi,e de-ajuns un sunet,o privire,o vorba si totul reinvie in mine...nu stiu daca as putea sa uit vreodata cu desavarsire.Poate ca ranile din mine sunt prea adanci,prea dureroase...
Ceea ce am trait,exact asa cum se spune,m-a facut mai puternica.Am invatat sa ma bucur din nimicuri,sa pretuiesc alfel totul,sa ma pretuiesc pe mine mai mult,sa dau fara a cere ceva in schimb,sa aduc bucurie celor dragi de cate ori pot sa fac acest lucru.
Asa cum spunea si Blaga:
,, Viata mea a fost tot ce vrei
Cateodata fiara,
Cateodata floare
Cateodata clopot ce se cearta cu cerul.,,
Sau poate ar trebui sa-l ascult pe Paunescu:
,, Nimeni nu e singur pe pamant
Fiecare-n grija lui il are
Nici cei singuri,singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.,,

27 ianuarie 2009


Rimi Natsukawa are o vece inconfundabila.Vocea ei trezeste in mine amintiri si vise demult adormite.
Da,Muza-chan ,si Shimauta este tot varianta cantata de ea.Mi-a placut cel mai mult.Ma bucur ca si tu imi imparatsesti pasiunea.
Multumesc.Si sper sa-mi arati si mie,daca vrei ,mica ta colectie.
Acest cantec se numeste ,,Nada-sousou,,.

24 ianuarie 2009


glitter-graphics.com
LA MULTI ANI,PUIUL MEU DRAG!Azi ai implinit 13 ani.Ai devenit un adolescent frumos ,destept si cuminte.
Mama ta iti doreste din tot sufletul sa ai o viata frumoasa,lipsita de griji si nevoi,plina de bucurii si impliniri.
Tu ai un loc special in inima mea...Amandoi am trecut prin multe greutati si zile grele,am suferit impreuna si nimic nu ne-a despartit nici o clipa.
Acum norii de pe cerul sufletului tau s-au risipit si nu-ti mai este teama de nimic.Oricum,intotdeauna ai stiut ca mama n-ar permite nimanui sa-ti fac nici cel mai mic rau,ca va fi totdeauna langa tine,te va iubi si te va sprijini neconditionat.
Casa e plina de copii si tu esti fericit.Sper ca toata viata sa fii inconjurat de prieteni si de cei ce te iubesc si te pretuiesc ,pentru ca ai un suflet bun.
Mama te iubeste foarte mult,Eduard.
LA MULTI ANI,PUI DRAG!

22 ianuarie 2009

Premii...




Am primit azi 3 premii de la MONONOKE KITCHEN.Ii multumesc ca s-a gandit la mine si ca ne viziteaza blogul.Nu stiu daca le merit ,insa faptul ca cineva s-a gandit la asta,ma maguleste.Multumiri calde.
Ma tot chinui de cateva zile sa dau blogului un aspect cat mai dragut,mai primitor,insa lipsa timpului ma lasa cu treaba neterminata.

21 ianuarie 2009

Dar Divin


Aceasta fetita de 6 ani mi se pare geniala.Unii se nasc cu mare talent...Bine ar fi sa faca ceva cu el.

18 ianuarie 2009

Ce-mi mananca nervii zilnic



Nu stiu cum sunt altii,dar eu cand aud de hobby-ul sotului meu mi se ridica parul in cap.La inceput am fost foarte incantata,insa cu timpul a devenit stresant ca in tot ceea ce face sa fie si putin din motocicleta...Este o pasiune,poate chiar mai mult decat atat.Eu as numi-o nebunie.
Vara alearga pe sosele si iarna o bibileste.E absurd sa spun ca sunt geloasa pe o bucata de fier cu motor,insa de multe ori o pizmuiesc pt atentia pe care i-o acorda.
Nu ca mie nu mi-ar da atentie...dar,prin zodia care ma caracterizeaza sunt un pic mai posesiva.Ce-i rau in faptul ca-l vreau numai pentru mine?

17 ianuarie 2009

Ce-am facut in ultimele luni

E iarna.Si frig.Inima ma duce cu gandul spre mare...mi-e dor de soare,de caldura,de nisip si de mirosul inconfundabil al marii...

Aceasta melodie este una din preferatele mele.Este melodia insulei Okinawa.Muzica din aceasta insula mi se pare deosebita.Imi place foarte mult shamisenul,muzica veche a japonezilor...spre dezamagirea mea,sotul meu ,desi este japonez,nu-mi impartaseste pasiunea.
Yoshida Brothers mi se par divini.

14 ianuarie 2009

La inceputul acestui an aflam de la o buna prietena ca sotul ei a parasit-o.Asa pur si simplu.A plecat de acasa.
Prietena mea este o femeie frumoasa,desteapta,matura,cocheta...Nu mi-am revenit din soc cateva zile,ea ,e de inteles,nici acum.
Au impreuna un copil de 1 an si cateva luni.Pareau atat de feiciti...ea de fapt spunea mereu ca se simte implinita,ca este fericita.De aici poate si socul atat de mare.
I-a spus ca iubirea lui s-a sfarsit,ca nu mai vede rostul cuvantului,,impreuna,,.
Si nu pot sa nu ma intreb:ce barometru exista in sufletele oamenilor?Ce unitate de masura poate compara sufletele,poate afla atunci cand iubirea se termina?Cum poti sti ca s-a sfarsit in suflet ceva,ceva ce pana mai ieri era in toata fiinta ta?
Mai demult am scris dintr-o carte cateva randuri care mi-au placut si pe care mi le amintesc si azi: DE CE IUBIM?DE CE UITAM CA AM IUBIT?SI IN FOND,DE CE TRAIM CAND TOTUL TRECE ATAT DE REPEDE?...
Uneori ma sperie oamenii care isi pot schimba sentimentele atat de repede.Ma tot intreb:oare nu iubesc la fel de profund,sau asta este forma lor de a iubi?Cum poti sterge cu buretele atatea amintiri?Cum nu-ti mai inmoaie sufletul zambetul persoanei dragi?
Prietena draga,sunt alaturi de tine cu sufletul si cu gandul in fiece clipa.As vrea sa am puterea sa-ti alin cumva sufletul ,dar stiu ca nu se poate.Nu pana tu nu te vindeci de dragostea pentru cel ce nu te-a meritat.
Iti dedic acest cantec,cu speranta ca versurile lui iti vor placea.

La ce ne uitam zilnic


Si multe,multe altele...

Si pentru ca nu erau deajuns 2 ore si jumatate la televizor,tati a cumparat si dvd-ul.

Fara cuvinte...

Imi place mult Octavian Paler.Pacat ca s-a stins un om atat de profund si de mester al vorbelor.Am sa scriu o poezie care imi place si care ma face sa simt ca eu rostesc aceste vorbe.
DEFINITIA UNUI STRIGAT

Ti-as spune ceva,
despre noi,
despre zapada de afara,
despre dragostea mea.
Ti-as spune ceva,
orice,
numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.
Ti-as spune ceva,
ce-ai stiut
sau ce stii,
dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi
Si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.

10 ianuarie 2009

Am implinit 9 luni!




Si iata cum puiul meu cel mic a implinit 9 luni.Parca mai ieri veneam de la maternitate cu o gagalice in brate,gandindu-ma daca voi mai fi in stare sa am grija de ea.
E tare frumos sentimentul pe care ti-l da implinirea de a fi mama.Cu atat mai frumos cu cat se intampla a doua oara.Ma gandeam daca voi mai fi in stare sa fiu o mama buna,sa am rabdare cu puiul de om ce abea venise pe lume...si in acelasi timp stateam cu el in brate privindu-l minute in sir,surazand,lacrimand...oare eu am fost cea care a adus pe lume minunea asta?...Dupa 12 ani de la primul copil senzatiile sunt cu toatul altele,ceea ce simti este diferit.Nu iubesti mai mult,sau mai putin,nu...nu asta am vrut sa spun,iubesti cu maturitate ,daca pot spune asa,pretuiesti altfel aceste clipe...
Tineretea si greutatile intampinate atunci nu mi-au dat voie sa ma bucur indeajuns de fericirea de a fi mama...acum baiatul meu cel mare imi este un adevarat sprijin.De multe ori ma gandesc la copilaria lui...Nu a fost nefericita ,insa a fost privat de dragostea paterna si asta s-a resimtit mai apoi...Am crezut ca nu voi mai avea niciodata puterea sa o iau de la capat...
Haruto este un copil vesel.Rare sunt diminetile cand se trezeste bazaind.Toata ziua este cu gura pana la urechi,parca aratandu-si cei 2 dintisori ce abea s-au ivit.
Am inceput diversificare de la 6 luni,cu mici hopuri,as putea spune.Calatoria in tara nu a fost deloc usoara,iar in zborul celor 2 avioane si in escala dintre ele[de 8 ore],i-am multumit Domnului ca inca il mai alaptez.A fost singura forma de al linisti.Nu stiu daca as mai avea curajul sa mai fac aceasta calatorie cu un bebelus de 6 luni...stiu insa ca a meritat efortul.
A stat in bratele tatalui meu,punand capsorul pe umarul lui,de parca il stia de cand se nascuse.Ii zambea timid si il privea minute in sir,parca intelegand ce se petrece cu el.
A cunoscut cu bucurie animalutele si pasarile din curtea bunicilor.
In zori cand incepeau sa cante cocosii chicotea in somn parca vrand sa-mi arate ca a recunoscut pe cel care facea asa.
I-au placut in mod deosebit catelul,pisica si iepurasii pe care nu s-a sfiit nici o clipa sa-i atinga.Privea curios gainile ,curcanii si gastele insa nu a aratat niciodata intentia de a fi mai aproape de ele.
La bunici a fost foarte bine pentru Haruto.Aerul curat ii dadea pofta de mancare si dormea de fiecare data foarte bine.In Bucuresti a fost mai mult agitat,bazait...si racit!A facut rosu in gat si avea febra mare.Am mers la clinica de urgenta care s-a facut acum ,la spitalul Budimex[nu-i mai zice asa ,dar eu asa il stiu].S-au purtat frumos cu noi,desi credeam ca vom avea probleme pt ca Haruto e cetatean japonez.
Dupa ce i-a trecut raceala am fost iar in vizita pe la rude si mai apoi ne-am intors in casa parintilor.Unde am zacut eu de data aceasta 3 zile,fara sa ma dau jos din pat, din cauza unei raceli puternice.
Am fost in fiecare an acasa,insa acum am fost cea mai dezamagita de viata din Romania.Se schimba multe de la an la an,mai putin oamenii.N-as vrea sa vorbesc despre asta;cert este ca acum am simtit mai mult ca niciodata nevoia sa ma intorc in Japonia.Eu,care altadata nu-mi ajungeau zilele petrecute acolo...
Ne-am intors si Haruto a fost cateva zile trist si nu-i puteam intra in voie cu nimic.Schimbarea parea sa-l afecteze.In plus ,in Romania era mereu casa plina de oameni,nu era niciodata singur.Iar mama,mama care se juca cu el ore in sir,ii canta,il legana,il plimba...pare ca i-a lipsit cel mai mult.
Ne-am reluat traiul nostru obisnuit.Haruto mananca aproape orice cu placere,nu scuipa niciodata mancarea din gura.Nici macar spanacul care nu este asa bun la gust,sau ficatelul de pui.In schimb nu-i plac sucurile.Dar asta nu-i bai deocamdata.E bine ca bea apa si ceai.Sucuri mai tarziu poate.
Desi pe tati si pe fratiorul lui nu-i mai tinea minte imediat s-a lipit de ei;intindea manutele sa-l ia in brate.
Acum Edi nu il mai ia in brate si Haruto nu intelege de ce.Se joaca cu el dar mai ferit si el il priveste nedumerit.Va mai dura pana ii va trece rana lui Edi si pana isi va putea lua in serios rolul de fratior mai mare.
Mi-a fost groaznic de greu in aceste zile.In fiecare dimineata imbracam copii,ii caram pe amndoi pe scari,caci noi locuim la etaj,si asteptam taxiul,ii urcam in el,si fuga la spital pentru ai schimba pansamentul lui Edi.De 6 zile tot ninge si nu se mai opreste...iar deplasarile mele sunt tot mai anevoioase.Sotul nici nu poate fi vorba sa ma ajute ,desi ar vrea evident.Zilele libere acordate sarbatorilor nu-i mai permit sa lipseasca sau sa intarzie.Asa ca trebuie sa ma descurc singura.
Edi se simte mai bine.Faptul ca nu a facut infectie este un lucru imbucurator.Rana nu mai sangereaza,desi 3 zile dupa accident pansamentul se pata de sange destul de mult.Nu poate calca deloc in picior.Nici nu poate fi vorba.I-am imprumutat de la spital niste carje insa acestea nu-l ajuta pe scari si tot eu trebuie sa ma lupt cu el.Durerile de spate pe care le aveam,si care abea se mai domolisera,au revenit cu putere.De multe ori nu pot dormi de dureri,ma ridic din asternut si citesc pe canapeaua din sufragerie pana dau zorile.
Ii multumesc Domnului ca are grija de noi,ca mi-a dat copii atat de frumosi si de buni,ca il mai tine inca pe tata in viata,caci pierderea lui m-ar darama...Ii multumesc pentru fiecare clipa petrecuta in sanul familiei mele,Familie pe care tot Dumnezeu mi-a dat sansa sa o cladesc.

8 ianuarie 2009

2009?

Marturisesc ca acest an a inceput cu stangul in familia noastra.
Ma tot chinui sa gasesc putin timp pentru a croi din tastatura pagini noi in blogul nostru...sperante desarte insa...abea am timp sa respir,sa ma hranesc[de a savura mancarea nici nu poate fi vorba],sa-mi asez capul pe perna si printre 2 oftaturi ale piciului,chiar sa si atipesc.Nu,nu el este singura pricina a vietii obositoare pe care o duc,ci evenimentele mai mult sau mai putin nefaste care se tot ivesc si care ma vor epuiza in curand.
Pe 2 ianuarie am luat "influenza",gripa asiatica ce face ravagii.Anul acesta se manifesta cu diaree si varsaturi din belsug,alaturi de febra ,frisoane,ameteli si dureri ale oaselor si muschilor,ingrozitoare.
De ce-o fi vrut sa vina tocmai la mine nu stiu...Cert este ca,am avut senzatia ca acesta imi este sfarsitul.Nu stiu daca mi-a fost vreodata asa de rau...Important este ca a trecut si ca piciu nu a luat de la mine...deocamdata,spun cu inima stransa...
In schimb de 3 zile sotul a preluat cu brio stafeta.De atatia ani de cand suntem impreuna nu l-am vazut niciodata sa stea in pat.E un om foarte activ.Chiar si atunci cand era racit sau a fost mai bolnav,el nu a stat in pat,insa acum de 2 zile zace...
Iar azi,pt ca nu era de-ajuns,ca de inceput de an,a mai venit si cireasa de pe tort.
Terminand de pregatit pranzul ,merg la etaj sa-l chem pe sot.In acelasi timp in urechi imi suna strident sirena unei ambulante.N-am dat prea mare importanta pt ca stam pe una din marile artere ale orasului ,in apropierea spitalului central.Ajungand la etaj,sotul meu cu o fata livida,imi spune ca trebuie sa mergem pana la spital.Eu m-am gandit imediat ca se simte foarte rau si am dat sa-i iau juniorul din brate.Si-atunci el imi spune cu voce scazuta ca Edi a avut un accident la scoala si ca afost chemata ambulanta.Nu tin minte cand am imbracat copilul si am iesit pe usa,stiu doar cand stateam in curul ambulantei transpirand abundent desi tremuram si eram rece ca gheata.
In Japonia copii fac si desfac totul.Adica in toate activitatile scolare ei construiesc,ei organizeaza,ei pun totul la loc mai apoi.
Fiind ora de ,,bukatsu,,-sau club de sport-el facand tenis de masa,la terminarea orei a trebuit sa stranga masa rabatabila[masa care avea de 3 ori greutatea lui,el avand 35 de kg].Asa ca,el si baiatul cu care a jucat s-au apucat sa stranga masa.Rotile acesteia nu erau foarte functionabile ;si cand baiatul celalalalt a vrut sa impinga partea lui spre a o apropia de a lui Edi,rotile s-au rasucit iar masa a cazut peste Edi.I-a prins un picior si mana cu care a incercat sa se apere.Mana nu s-a ales decat cu o julitura si o vanataie insa piciorul...
Cand am fost chemati inauntru de catre medic si am vazut baiatul meu intins livid in pat,am avut senzatia ca lesin.Abea atunci cand m-a vazut ,a inceput sa planga.
Piciorului i-a fost zdrobit muschiul pana la os,la un lat de palma deasupra genunchiului.Destul de grav si destul de dureros.Mai rau este ca muschiul nu a fost taiat,ci zdrobit.I-au facut 5 anestezii pentru al coase.Ii auzeam plasetul si durerea de pe hol si nu am avut puterea sa fac nimic.Ce era oare de facut in astfel de situatie?Cine poate fi pregatit cand viata ii ofera astfel de momente?
Constati ca exista clipe cand ai vrea sa poti avea puterea sa iei tu durerea copilului tau,sa nu-i mai vezi suferinta...insa agonizezi si tu la fel ca si el;el de durere fizica ,tu de cea sufleteasca.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa imi mai dea o incercare...
Azi,de ziua tatalui meu,de Sf.Ioan Botezatorul N-am putut sa ma bucur ca in fiecare an de aceasta sarbatoare.Inima mea a fost prea trista.
Ii spun insa LA MULTI ANI si ii doresc sanatate.Lui si celor ce poarta numele Sfantului Ioan.Numai bine va doresc.
Starea pe care o am acum nu-mi da elanul de a mai scrie.
Voi incerca sa adorm cu speranta ca maine va fi o noua zi,o zi in care nu va mai fi suferinta si nici ganduri ,nici framantari.
Sper sa nu fie din nou una din zecile de nopti albe in care ochii mi-au stat treji pana in zori,cautand ceva ce nici eu nu stiu...