Cand oropsit de oameni si de soarta,
Imi plang singuraciunea si indrept
Spre cerul surd strigarea mea desarta
Si-mi blestem viata,simt atunci in piept,
Un dor de-a fi la fel cu cel ce spera,
Ca el iubit de prieteni si senin;
Ii pizmui vraja,-nalta-i maniera
Prin care-ncanta mult dar da putin.
Inrusinat de tot ce-mi spun ,deodata
Mi-apari in gand si framantarea mea,
Precum o ciocarlie avantata
Spre cer in zori,incepe a canta.
Bogat prin dragostea ce-o pot culege
Nu mi-as schimba ursita nici c-un rege!
