14 iulie 2008

Caldura mare,mon cher


















Caldura asta ne omoara...Ieri si azi am luat la rind toate parcurile si oazele de verdeata din jurul orasului.Si am constat ca tot mai bine e in casa ,cu aerul conditionat pus in functiune,evident.

Ieri am urcat undeva sus,pe munte ,unde sotul meu stia un mic popas ,cu gindul ca va fi racoare si vom putea face un mic picnic la aer curat.

Haruto a adormit imediat...ii place tare mult in masina...

Am ajuns ,insa aerul inabusitor m-a lovit de cum am deschis usa la masina.Daca este ceva ce urasc in Japonia,apai,acel lucru este umiditatea aerului,care pe vreme calda te stringe pur si simplu de git.Asta si pentru ca sufar de astm si clima de aici nu face decit sa-mi accentueze starea de greutate in respiratie.

Dezamagiti mincam o inghetata,facem citeva poze cumparam cite ceva si ne refugiem in racoarea din interiorul masinii.Hotarit lucru nu este cazul sa facem picnic.

Imi amintesc caldurile din Romania,dar totusi parca sint mai suportabile decit aici.

Copil fiind,stateam cu sora mea in soare toata ziua,atunci cind mergeam la bunici.Raul trecea prin gradina bunicilor si ne balaceam toata ziua,incercind sa prindem cu alti copii,scoici si raci.Faceam adevarate intreceri!Umblam desculte aproape toata vara prin iarba,sau prin tarina incinsa de dogoarea soarelui.Imi amintesc cum odata am calcat pe o albina si evident m-a intepat.Am avut piciorul cit banita o zi intreaga...si bunica ma chinuia groaznic incercind sa-mi frece piciorul cu sare.Na,leacuri babesti!

Na,ca ma napadira amintirile!

Copilaria mea a fost frumoasa chiar daca a fost pe vremea lui Ceausescu.Vacantele de vara erau cele mai asteptate si cele mai minunate.Abea ne baga bunica seara in casa.Toata ziua eram in livada,mincind caise dulci si aromate si prune mari,ziceai ca-s mere...n-am mai vazut de atunci genul acela de prune.

Revolutia a adus cu ea libertatea oamenilor si odata cu ea ,rautatea ,pentru ca livada copilariei mele a fost taiata treptat pentru lemne de foc.Si riul,riul in care ne balaceam toata ziua si din care bunicul pescuia o groaza de pesti,riul acela este acum un firicel de apa plin de mortaciuni si gunoaie.

Edi a prins o perioada a copilariei lui in casa parintilor mei,unde a gustat din tot ceea ce este rustic.Mama este o persoana careia ii plac traditiile si sarbatorile,intampinandu-le mereu cum se cuvine.

Ma bucur ca Edi a reusit sa cunoasca cite putin din farmecul sarbatorilor romanesti.De fiecare Craciun si Paste ma chinui sa pastrez traditia si aici.Vopsim impreuna oua,ma ajuta la framintatul cozonacilor...lui ii place cel mai mult sa decoreze casa.

Citeodata mi se face cumplit de dor de acasa...De bunatatile mamei,de anii petrecuti acolo,de diminetile cind ma trezeam si beam cafeaua impreuna vorbind cite in luna si-n stele,de petrecerile parintilor mei,petreceri de pomina la care noi ,copii ne distram cel mai bine demoland casa...
Insa imi revin din melancolie atunci cand aud un gangurit sau cand sint strigata ,,mama,,...Pentru copii mei n-as vrea sa se intoarca timpul...Citeodata ma gandesc ce bine ar fi sa mai pot intoarce roata vietii si sa mai traiesc inca odata copilaria mea,dar aceasata este legea firii ...iar acum traiesc copilaria fiilor mei,incercand sa ma bucur odata cu ei.
Japonia m-a schimbat ca om si regret intr-o oarecare masura.Dar cred ca este mai bine asa,inainte fiind o inima deschisa si o naiva in ale prieteniei.Japonia m-a invatat ca exista fatarnicie[o sa radeti dar eu in Romania nu m-am lovit de astfel de lucruri],ca exista oameni care din plictiseala mint si fac rau,m-a invatat sa fiu mai atenta cu cine stau de vorba...Singurul lucru bun pe care l-am invatat a fost sa maninc sanatos...