18 iulie 2008

Abea astept sa ma fac mare


Aceasta este replica baiatului meu cel mare atunci cind ,ca orice mama,il mai cicalesc.Imi vine sa rid si sa pling auzindu-l.Sa rid pentru ca imi aminteste de adolescenta mea,caci si eu la rindul meu i-am spus mamei de n ori aceste vorbe;si sa pling pentru ca realizez ca totusi creste inevitabil si va pleca de linga mine intr-o zi.Nu vreau sa ma gindesc la ziua aceea,vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta impreuna.

De citva timp e la pubertate si ma scoate din minti.Imi spun in gind mereu:,,rabdare,rabdare,, insa simt ca de multe ori nu mai am puterea sa lupt cu nervisorii lui.De citeva zile ne certam incontinuu.

In plus ,sint uimita de nivelul de dezvolatare al copiilor din ziua de azi.O colega de la o clasa alaturata,de aceeasi virsta l-a intrebat intr-o zi daca vrea sa fie prietenul ei.In acea zi a venit acasa si mi-a spus,intrebindu-ma ce sa faca.Socata si in acelasi timp amuzata l-am intrebat ce crede el si ce intelege el prin prietenia cu o fata.M-au uimit raspunsurile lui,caci eu in mintea mea de mama-closca inca il mai cred un copilandru,nevrind sa accept ca el creste si nu mai este atit de mic.Mai ales ca generatia mea la virsta de 12 ani avea cu totul alte preocupari.
La citeva zile dupa ce-mi povestise aceste lucruri, vine de la scoala rosu la fata si cu gura pina la urechi.Il intreb ce-i cu el si-mi spune ca e fericit pentru ca prietena lui l-a intrebat daca se pot tine de mana.Din nou am ramas fara grai,insa cireasa de pe tort a fost cind,dupa alte citeva zile mi-a zis ca fata i-a cerut sa se pupe.Pina aici!am zis...N-o sa vina nici o japonica sa-mi corupa mie odorul!La inceput mi s-a parut o joaca de copii,insa treptat joaca s-a transformat in ceva mai serios.Eu ca o mama disperata il laud si-l ridic in slavi ca mi-a spus de fiecare data si incep teoria.Sotul mai pune si paie pe foc ,spunindu-mi ca vocea ii este in schimbare ,plus alte semne vizibile pe corp,deci:,,intreaba-l daca stie ce-i un prezervativ si la ce foloseste?,,imi sopteste...Dar de ce nu vorbesti tu cu el ca intre baieti,ii zic eu...
Cert este ca mi-a fost teribil de greu sa realizez ca baiatul meu a crescut si ca e timpul sa invete si alfel de lucruri ,si ca ar fi bine sa le invete de la noi,parintii.Insa decit sa invete de la altii,sau de pe net asa cum multi o fac,mai bine ii explic eu ceea ce e necesar sa stie.
Nu-i usor pentru un parinte sa tina o lectie de viata propriului copil,mai ales cind acesta are doar 12 ani.Mi-e greu sa accept ca ,copii din ziua de azi sint atit de dezvoltati,ca stiu atitea lucruri pe care noi,parintii lor le-am invatat mult mai tirziu...Poate ca as fi preferat sa se mai joace putin cu masinutele sau cu jocurile care l-au preocupat pina acum...Dar trebuie sa accept ca baiatul meu a crescut...A crescut si nu mai este puiul-mamei ca altadata,nu se mai lasa pupat si dragalit ca inainte,nu mai accepta lucruri cumparate de mama ci doar alese de el,nu mai iesim impreuna sa mincam o inghetata sau sa ne plimbam...acum iese cu prietenii...Ma bucur insa ca a reusit sa-si faca atitia prieteni pentru ca asuferit de singuratate cind am venit aici.
Cit despre disperarea din inima mea...gasesc mingiiere atunci cind il vad rizind din tot sufletul,caci stiu ca este fericit...si nu-mi mai trebuie altceva!
Asa cum spuneam:asta este legea firii si noi trebuie sa o urmam.