
Acum 4 zile ,suparat fiind ca l-am lasat putin singur m-a strigat atat de tare si de clar MA-MA,incat m-am intors si am stat langa el cu lacrimi in ochi minute in sir.I-am pupacit manutele si l-am mangaiat ,iar el fericit a mai spus de cateva ori MAMA.
Inca un progres:face BAI-BAI si da din manuta atat de frumos soptind PAI-PAI.Tata pleaca vesel la servici in fiecare dimineata,caci Haruto ii zambeste si-i spune pai-pai.
Edi a inceput sa mearga din nou la scoala.Rana pare ca s-a vindecat cat de cat.Nu are voie inca sa faca efort,evident,dar sunt fericita ca s-a recuperat atat de repede.
Pentru mine,pentru sufletul meu am prea putin timp liber.Desi suntem de 4 ani aici Edi inca nu mananca mancare japoneza,decat cateva feluri.Zilnic trebuie sa gatesc cate 4-5 feluri de mancare ,iar acum si pentru Haruto separat.Nici macar dressing-ul la salata nu il mananca la fel ca noi.E obositor si greu...dar nu pot sa nu-l inteleg.S-a nascut in Romania si a trait acolo pana la varsta de 9 ani.Adaptarea a fost destul de grea.Am trait clipe in care ma gandeam ca ne vom intoarce in Romania.
Zilele trec destul de repede.Doar seara cand toti se potolesc ,reusesc sa-mi fac putin timp si pentru mine,pentru ceea ce-mi place sa fac.Invat kanji in fiecare zi,insa progresez destul de incet,caci de multe ori din cauza oboselii trebuie sa reiau ce am facut cu cateva zile in urma.
De multe ori ma simt atat de singura...Stiu ca suna prostesc,avand copii si sot sa spun ca ma simt singura.Insa,sunt parti de suflet in care nu intra nici o raza de lumina,nici un zambet al copiilor mei dragi,nimic din ceea ce ar putea sa ma faca sa simt ceva.Demult,niste maini ucigase au distrus bucati din sufletul meu.Fara speranta ca le voi mai putea repara vreodata.Am momente cand uit.Si asa de dulce e uitarea...Si-apoi,e de-ajuns un sunet,o privire,o vorba si totul reinvie in mine...nu stiu daca as putea sa uit vreodata cu desavarsire.Poate ca ranile din mine sunt prea adanci,prea dureroase...
Ceea ce am trait,exact asa cum se spune,m-a facut mai puternica.Am invatat sa ma bucur din nimicuri,sa pretuiesc alfel totul,sa ma pretuiesc pe mine mai mult,sa dau fara a cere ceva in schimb,sa aduc bucurie celor dragi de cate ori pot sa fac acest lucru.
Asa cum spunea si Blaga:
,, Viata mea a fost tot ce vrei
Cateodata fiara,
Cateodata floare
Cateodata clopot ce se cearta cu cerul.,,
Sau poate ar trebui sa-l ascult pe Paunescu:
,, Nimeni nu e singur pe pamant
Fiecare-n grija lui il are
Nici cei singuri,singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.,,