8 ianuarie 2009

2009?

Marturisesc ca acest an a inceput cu stangul in familia noastra.
Ma tot chinui sa gasesc putin timp pentru a croi din tastatura pagini noi in blogul nostru...sperante desarte insa...abea am timp sa respir,sa ma hranesc[de a savura mancarea nici nu poate fi vorba],sa-mi asez capul pe perna si printre 2 oftaturi ale piciului,chiar sa si atipesc.Nu,nu el este singura pricina a vietii obositoare pe care o duc,ci evenimentele mai mult sau mai putin nefaste care se tot ivesc si care ma vor epuiza in curand.
Pe 2 ianuarie am luat "influenza",gripa asiatica ce face ravagii.Anul acesta se manifesta cu diaree si varsaturi din belsug,alaturi de febra ,frisoane,ameteli si dureri ale oaselor si muschilor,ingrozitoare.
De ce-o fi vrut sa vina tocmai la mine nu stiu...Cert este ca,am avut senzatia ca acesta imi este sfarsitul.Nu stiu daca mi-a fost vreodata asa de rau...Important este ca a trecut si ca piciu nu a luat de la mine...deocamdata,spun cu inima stransa...
In schimb de 3 zile sotul a preluat cu brio stafeta.De atatia ani de cand suntem impreuna nu l-am vazut niciodata sa stea in pat.E un om foarte activ.Chiar si atunci cand era racit sau a fost mai bolnav,el nu a stat in pat,insa acum de 2 zile zace...
Iar azi,pt ca nu era de-ajuns,ca de inceput de an,a mai venit si cireasa de pe tort.
Terminand de pregatit pranzul ,merg la etaj sa-l chem pe sot.In acelasi timp in urechi imi suna strident sirena unei ambulante.N-am dat prea mare importanta pt ca stam pe una din marile artere ale orasului ,in apropierea spitalului central.Ajungand la etaj,sotul meu cu o fata livida,imi spune ca trebuie sa mergem pana la spital.Eu m-am gandit imediat ca se simte foarte rau si am dat sa-i iau juniorul din brate.Si-atunci el imi spune cu voce scazuta ca Edi a avut un accident la scoala si ca afost chemata ambulanta.Nu tin minte cand am imbracat copilul si am iesit pe usa,stiu doar cand stateam in curul ambulantei transpirand abundent desi tremuram si eram rece ca gheata.
In Japonia copii fac si desfac totul.Adica in toate activitatile scolare ei construiesc,ei organizeaza,ei pun totul la loc mai apoi.
Fiind ora de ,,bukatsu,,-sau club de sport-el facand tenis de masa,la terminarea orei a trebuit sa stranga masa rabatabila[masa care avea de 3 ori greutatea lui,el avand 35 de kg].Asa ca,el si baiatul cu care a jucat s-au apucat sa stranga masa.Rotile acesteia nu erau foarte functionabile ;si cand baiatul celalalalt a vrut sa impinga partea lui spre a o apropia de a lui Edi,rotile s-au rasucit iar masa a cazut peste Edi.I-a prins un picior si mana cu care a incercat sa se apere.Mana nu s-a ales decat cu o julitura si o vanataie insa piciorul...
Cand am fost chemati inauntru de catre medic si am vazut baiatul meu intins livid in pat,am avut senzatia ca lesin.Abea atunci cand m-a vazut ,a inceput sa planga.
Piciorului i-a fost zdrobit muschiul pana la os,la un lat de palma deasupra genunchiului.Destul de grav si destul de dureros.Mai rau este ca muschiul nu a fost taiat,ci zdrobit.I-au facut 5 anestezii pentru al coase.Ii auzeam plasetul si durerea de pe hol si nu am avut puterea sa fac nimic.Ce era oare de facut in astfel de situatie?Cine poate fi pregatit cand viata ii ofera astfel de momente?
Constati ca exista clipe cand ai vrea sa poti avea puterea sa iei tu durerea copilului tau,sa nu-i mai vezi suferinta...insa agonizezi si tu la fel ca si el;el de durere fizica ,tu de cea sufleteasca.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa imi mai dea o incercare...
Azi,de ziua tatalui meu,de Sf.Ioan Botezatorul N-am putut sa ma bucur ca in fiecare an de aceasta sarbatoare.Inima mea a fost prea trista.
Ii spun insa LA MULTI ANI si ii doresc sanatate.Lui si celor ce poarta numele Sfantului Ioan.Numai bine va doresc.
Starea pe care o am acum nu-mi da elanul de a mai scrie.
Voi incerca sa adorm cu speranta ca maine va fi o noua zi,o zi in care nu va mai fi suferinta si nici ganduri ,nici framantari.
Sper sa nu fie din nou una din zecile de nopti albe in care ochii mi-au stat treji pana in zori,cautand ceva ce nici eu nu stiu...