10 ianuarie 2009

Am implinit 9 luni!




Si iata cum puiul meu cel mic a implinit 9 luni.Parca mai ieri veneam de la maternitate cu o gagalice in brate,gandindu-ma daca voi mai fi in stare sa am grija de ea.
E tare frumos sentimentul pe care ti-l da implinirea de a fi mama.Cu atat mai frumos cu cat se intampla a doua oara.Ma gandeam daca voi mai fi in stare sa fiu o mama buna,sa am rabdare cu puiul de om ce abea venise pe lume...si in acelasi timp stateam cu el in brate privindu-l minute in sir,surazand,lacrimand...oare eu am fost cea care a adus pe lume minunea asta?...Dupa 12 ani de la primul copil senzatiile sunt cu toatul altele,ceea ce simti este diferit.Nu iubesti mai mult,sau mai putin,nu...nu asta am vrut sa spun,iubesti cu maturitate ,daca pot spune asa,pretuiesti altfel aceste clipe...
Tineretea si greutatile intampinate atunci nu mi-au dat voie sa ma bucur indeajuns de fericirea de a fi mama...acum baiatul meu cel mare imi este un adevarat sprijin.De multe ori ma gandesc la copilaria lui...Nu a fost nefericita ,insa a fost privat de dragostea paterna si asta s-a resimtit mai apoi...Am crezut ca nu voi mai avea niciodata puterea sa o iau de la capat...
Haruto este un copil vesel.Rare sunt diminetile cand se trezeste bazaind.Toata ziua este cu gura pana la urechi,parca aratandu-si cei 2 dintisori ce abea s-au ivit.
Am inceput diversificare de la 6 luni,cu mici hopuri,as putea spune.Calatoria in tara nu a fost deloc usoara,iar in zborul celor 2 avioane si in escala dintre ele[de 8 ore],i-am multumit Domnului ca inca il mai alaptez.A fost singura forma de al linisti.Nu stiu daca as mai avea curajul sa mai fac aceasta calatorie cu un bebelus de 6 luni...stiu insa ca a meritat efortul.
A stat in bratele tatalui meu,punand capsorul pe umarul lui,de parca il stia de cand se nascuse.Ii zambea timid si il privea minute in sir,parca intelegand ce se petrece cu el.
A cunoscut cu bucurie animalutele si pasarile din curtea bunicilor.
In zori cand incepeau sa cante cocosii chicotea in somn parca vrand sa-mi arate ca a recunoscut pe cel care facea asa.
I-au placut in mod deosebit catelul,pisica si iepurasii pe care nu s-a sfiit nici o clipa sa-i atinga.Privea curios gainile ,curcanii si gastele insa nu a aratat niciodata intentia de a fi mai aproape de ele.
La bunici a fost foarte bine pentru Haruto.Aerul curat ii dadea pofta de mancare si dormea de fiecare data foarte bine.In Bucuresti a fost mai mult agitat,bazait...si racit!A facut rosu in gat si avea febra mare.Am mers la clinica de urgenta care s-a facut acum ,la spitalul Budimex[nu-i mai zice asa ,dar eu asa il stiu].S-au purtat frumos cu noi,desi credeam ca vom avea probleme pt ca Haruto e cetatean japonez.
Dupa ce i-a trecut raceala am fost iar in vizita pe la rude si mai apoi ne-am intors in casa parintilor.Unde am zacut eu de data aceasta 3 zile,fara sa ma dau jos din pat, din cauza unei raceli puternice.
Am fost in fiecare an acasa,insa acum am fost cea mai dezamagita de viata din Romania.Se schimba multe de la an la an,mai putin oamenii.N-as vrea sa vorbesc despre asta;cert este ca acum am simtit mai mult ca niciodata nevoia sa ma intorc in Japonia.Eu,care altadata nu-mi ajungeau zilele petrecute acolo...
Ne-am intors si Haruto a fost cateva zile trist si nu-i puteam intra in voie cu nimic.Schimbarea parea sa-l afecteze.In plus ,in Romania era mereu casa plina de oameni,nu era niciodata singur.Iar mama,mama care se juca cu el ore in sir,ii canta,il legana,il plimba...pare ca i-a lipsit cel mai mult.
Ne-am reluat traiul nostru obisnuit.Haruto mananca aproape orice cu placere,nu scuipa niciodata mancarea din gura.Nici macar spanacul care nu este asa bun la gust,sau ficatelul de pui.In schimb nu-i plac sucurile.Dar asta nu-i bai deocamdata.E bine ca bea apa si ceai.Sucuri mai tarziu poate.
Desi pe tati si pe fratiorul lui nu-i mai tinea minte imediat s-a lipit de ei;intindea manutele sa-l ia in brate.
Acum Edi nu il mai ia in brate si Haruto nu intelege de ce.Se joaca cu el dar mai ferit si el il priveste nedumerit.Va mai dura pana ii va trece rana lui Edi si pana isi va putea lua in serios rolul de fratior mai mare.
Mi-a fost groaznic de greu in aceste zile.In fiecare dimineata imbracam copii,ii caram pe amndoi pe scari,caci noi locuim la etaj,si asteptam taxiul,ii urcam in el,si fuga la spital pentru ai schimba pansamentul lui Edi.De 6 zile tot ninge si nu se mai opreste...iar deplasarile mele sunt tot mai anevoioase.Sotul nici nu poate fi vorba sa ma ajute ,desi ar vrea evident.Zilele libere acordate sarbatorilor nu-i mai permit sa lipseasca sau sa intarzie.Asa ca trebuie sa ma descurc singura.
Edi se simte mai bine.Faptul ca nu a facut infectie este un lucru imbucurator.Rana nu mai sangereaza,desi 3 zile dupa accident pansamentul se pata de sange destul de mult.Nu poate calca deloc in picior.Nici nu poate fi vorba.I-am imprumutat de la spital niste carje insa acestea nu-l ajuta pe scari si tot eu trebuie sa ma lupt cu el.Durerile de spate pe care le aveam,si care abea se mai domolisera,au revenit cu putere.De multe ori nu pot dormi de dureri,ma ridic din asternut si citesc pe canapeaua din sufragerie pana dau zorile.
Ii multumesc Domnului ca are grija de noi,ca mi-a dat copii atat de frumosi si de buni,ca il mai tine inca pe tata in viata,caci pierderea lui m-ar darama...Ii multumesc pentru fiecare clipa petrecuta in sanul familiei mele,Familie pe care tot Dumnezeu mi-a dat sansa sa o cladesc.