19 mai 2010


Am revenit ,dupa o absenta destul de mare.
Am fost pentru o luna ,eu si baietii,in Romania.Nu,nici de asta data nu a fost calatorie de placere.Tot cu treburi,tot cu teama ca nu voi rezolva.Dar spre mirarea mea toate au mers ca pe roate.
Fiinca in luna aprilie pasaportul meu si respectiv al lui Edi,pt ca suntem amandoi pe acelasi pasaport,expira,am facut o calatorie nepregatita in prealabil ,in Romania.
Spun nepregatita pentru ca am vazut in ultimul moment ca expira in aprilie.
Pentru mine a fost o fericire nesperata sa-mi vad familia din nou,sa-mi duc copii la tara,acolo unde buni le ofera aproape toate ECO,ca doar in secolul asta traim.Sa petrec Sfintele Sarbatori de Paste in casa parintilor mei dupa aproape 5 ani,sa sarbatoresc ziua mea si cea a lui Edi[ il cheama si George] si mai ales implinirea celor 2 anisori ai lui Haruto,acolo unde eu m-am nascut si unde mi-am lasat o parte din suflet. Sarbatorit poate ,e cam mult spus.Dar a fost bine pentru sufletul meu ca am fost acolo.
Asa cum spuneam acum ceva vreme,la aniversarea precedenta,in fiecare an fac cate un bilant,privind in urma cu bucurie sau cu tristete.
Anul acesta nu am mai facut nici un bilant.Ar fi fost prea dureros,prea trist.Am avut un an deosebit de greu.Nu numai din pricina pierderii scumpului meu tata,ci si din cauza altor evenimente mai putin placute ce si-au facut aparitia in viata mea.
Ceea ce mi-a mai alinat sufletul a fost faptul ca am putut merege acolo unde odihneste tatal meu.I-am putut aprinde o lumanare,i-am putut vorbi...desi eu vorbesc cu el zilnic.Am fost mai linistita sufleteste.Parca l-am simtit acolo langa mine.
Am dormit cu Haruto in camera lui,desi initial am crezut ca nu voi putea.Si bine am facut.Caci m-am simtit mangaiata in fiecare noapte,asa cum numai el stia sa o faca.
Am asa de multe de povestit si timpul mi se pare atat de scurt.Zilele,orele se scurg ingrozitor de repede si mi-as dori sa pot scrie in fiecare zi,caci nu exista zile neansemnate.Toate zilele sunt speciale.In fiecare zi se intampla ceva,sau simti ceva aparte de care vrei sa-ti amintesti.Mi-e ciuda pe mine uneori ca nu ma straduiesc mai mult.
Multumesc tuturor acelora care m-au vizitat,mi-au devenit prieteni virtuali si m-au incurajat.Nu e putin lucru sa stii ca existi cat de putin in gandul cuiva sau ca ii castigi o clipa de atentie.
Promit sa ma revansez cu multe randuri si multe,multe fotografii.

4 comentarii:

miha-akita spunea...

Flori,ce ma bucur ca ai inceput din nou sa scrii,eu urmaresc blogul tau de mult,f frumos scrii si nu de multe ori am varsat lacrimi citindu-ti randurile,le asezi asa frumos de e imposibil sa ramai absent la ceea ce spui.
sanatate multa va doresc la toata familia si sa speram ca vor veni si zile mai bune.sa fiti iubiti!pupp

Bibliotecaru spunea...

O singură poză, fără filmuleţe... :(

APRIL spunea...

Miha,multumesc mult.Ma bucur ca ne vizitezi.As avea multe de scris insa timpul si uneori starea sufleteasca nu-mi dau voie.Ar fi pacat sa scrisu numai de lucruri triste.De cand s-a stins tata parca nu-mi mai gasesc linistea. Si eu va doresc sanatate si numai bine.Mi-ar fi placut sa ne cunoastem,insa distanta nu ne permite...deocamdata!Cine stie ce va mai fii in viitor.Mai ales ca mi-as dori sa o cunosc personal pe mica ta printesa.Pupici dulci si de la noi.

°•Th3oO spunea...

V`am asteptat postarile si ma bucur ca ati scris din nou ^^!
Sunt atat de sincere si multumesc ca impartasiti sentimentele si trairile dumneavoastra si cu mine si ceilalti cititori.
Numai bine :)