Am revenit ,dupa o absenta destul de mare.
Am fost pentru o luna ,eu si baietii,in Romania.Nu,nici de asta data nu a fost calatorie de placere.Tot cu treburi,tot cu teama ca nu voi rezolva.Dar spre mirarea mea toate au mers ca pe roate.
Fiinca in luna aprilie pasaportul meu si respectiv al lui Edi,pt ca suntem amandoi pe acelasi pasaport,expira,am facut o calatorie nepregatita in prealabil ,in Romania.
Spun nepregatita pentru ca am vazut in ultimul moment ca expira in aprilie.
Pentru mine a fost o fericire nesperata sa-mi vad familia din nou,sa-mi duc copii la tara,acolo unde buni le ofera aproape toate ECO,ca doar in secolul asta traim.Sa petrec Sfintele Sarbatori de Paste in casa parintilor mei dupa aproape 5 ani,sa sarbatoresc ziua mea si cea a lui Edi[ il cheama si George] si mai ales implinirea celor 2 anisori ai lui Haruto,acolo unde eu m-am nascut si unde mi-am lasat o parte din suflet. Sarbatorit poate ,e cam mult spus.Dar a fost bine pentru sufletul meu ca am fost acolo.
Asa cum spuneam acum ceva vreme,la aniversarea precedenta,in fiecare an fac cate un bilant,privind in urma cu bucurie sau cu tristete.
Anul acesta nu am mai facut nici un bilant.Ar fi fost prea dureros,prea trist.Am avut un an deosebit de greu.Nu numai din pricina pierderii scumpului meu tata,ci si din cauza altor evenimente mai putin placute ce si-au facut aparitia in viata mea.
Ceea ce mi-a mai alinat sufletul a fost faptul ca am putut merege acolo unde odihneste tatal meu.I-am putut aprinde o lumanare,i-am putut vorbi...desi eu vorbesc cu el zilnic.Am fost mai linistita sufleteste.Parca l-am simtit acolo langa mine.
Am dormit cu Haruto in camera lui,desi initial am crezut ca nu voi putea.Si bine am facut.Caci m-am simtit mangaiata in fiecare noapte,asa cum numai el stia sa o faca.
Am asa de multe de povestit si timpul mi se pare atat de scurt.Zilele,orele se scurg ingrozitor de repede si mi-as dori sa pot scrie in fiecare zi,caci nu exista zile neansemnate.Toate zilele sunt speciale.In fiecare zi se intampla ceva,sau simti ceva aparte de care vrei sa-ti amintesti.Mi-e ciuda pe mine uneori ca nu ma straduiesc mai mult.
Multumesc tuturor acelora care m-au vizitat,mi-au devenit prieteni virtuali si m-au incurajat.Nu e putin lucru sa stii ca existi cat de putin in gandul cuiva sau ca ii castigi o clipa de atentie.
Promit sa ma revansez cu multe randuri si multe,multe fotografii.

Astazi s-au implinit 6 luni de cand tata nu mai este.Durerea este la fel de vie ca in ziua pierderii lui.In mine nu s-a schimbat nimic.Si mi-e dor,cumplit de dor de el...Si ce ma chinuie este faptul ca acest dor n-am sa-l mai pot stinge niciodata ,caci n-am sa-l mai pot strange in brate niciodata.
Am vie in minte imaginea lui,ochii lui blanzi din ziua cand l-am vazut pentru ultima oara.Era in spital , iar eu urma sa plec peste 2 zile.Am vorbit vrute si nevrute in ziua aia ,l-am incurajat ca de obicei,era mai insufletit si putin mai vesel,cu toata durerea ce-i chinuia trupul imputinat de boala.De ce-am plecat atat de repede?L-am sarutat incet pe fruntea fierbinte,strangandu-l in brate.I-am zis ca vin si maine si el mi-a spus fericit ca nu mai e nevoie,ca doctora ii da drumul acasa si va fi cu noi impreuna.Era fericit...parca plutea ...si ochii lui jucau in lacrimi...ca va fi o zi intreaga cu fetele lui si cu nepotii lui dragi.Insa a doua zi ,doctora a plecat UITAND sa-i faca iesirea din spital,iar mie mi-a fost imposibil sa ajung la spital.REgret...am sa stau cu acest regret in suflet toata viata.Ar fi trebuie sa fac imposibilul si sa ma duc la el.L-am sunat de cateva ori si abea vorbea.Era trist.Poate ca stia ca nu o sa ma mai vada niciodata.La exact o saptamana s-a stins...
Incerc sa trec peste asta.Dar cum poti sa mergi mai departe fara durere in inima cand parintele tau a plecat de langa tine fara speranta de a mai reveni?Cum sa poti uita?Cum sa te vindeci?
Mi-e dor,cumplit ,ingrozitor de dor de el...De vocea lui blanda care ma dojenea ca sunt o mare risipitoare de bani ,de mainile lui frumoase , de rasul lui,de mirosul lui...mi-e dor de tata.
De sarbatori nu am fost in stare sa scriu aici.Am incercat sa ma bucur pentru copii si pentru mama,care sufera la fel de mult ca si mine. Multe nopti la rand am plans atunci cand toti adormisera.Au fost primele sarbatori fara tata...Si primul Sfantul Ion in care am plans in loc sa rad fercita ca-i aud vocea.Am butonat telefonul de cateva ori ,privind numarul de telefon in dreptul caruia statea scris TATA.Tata nu mai e...Cum pot sa-mi fac sufletul sa inteleaga?Cum pot sa-mi sting dorul...

Ramen

Ieri am fost sa mancam ramen.Odata la 2 saptamani ,mergem sa mancam ramen in oras.
Restaurantele unde se serveste ramen,ramen-ya,sunt multe in oras,insa nu toate au traditie sau vechime.Deci,ca atare,nu toate sunt gustoase.
La localul unde am mancat aseara mergem de vreo 2 ani.Supa este de exceptie,ca si topingurile puse in felul ales.Plus ,ca orice local care se respecta ,are si meniu pentru copii.
I-am luat si lui Haruto un set [ ce include si jucarie] si punete pe infulecat.
Cand ce sa vezi? Intre taiteii mei se scalda linistit un fir de par negru.Instant ,mi s-a oprit mancarea in gat si-am scos pe un servetel tot ceea ce aveam in gura.H. ma intreaba ce s-a intamplat.Ii arat.El zice sa-l scot si sa mananc mai departe.CEEEEEEEEEE?Bleahhhhhhh!Il strig pe cel ce ne-a adus supa.Ii arat si se uita si el la fel de siderat cum m-am uitat si eu.Apoi incepe o ploaie de scuze si rugaminti si iar scuze si ploconiri pana la pamant.Nu stiu cand mi se ia supa din fata si mi se aduce alta.H. e rosu la fata.De obicei japonezii din prea mult bun simt nu reclama unele greseli.
Mi-a pierit pofta de mancare.Samburelul nu a papat nici pe jumatate.Ii spun lui H.ca vreau sa plecam.
La casa ni se spune ca cele 2 supe ale mele sunt gratis.Refuz si platesc in insistentele interminabile ale galeriei de bucatari si ospatari.
E drept ca nu m-am lovit de multe ori de aceasta neplacere aici,asta e a doua oara.A mai fost acum un an,in Toyama ,la Favore moll,cand mancam o inghetata.Dar eu sunt pur si simplu scarbita de parul gasit in mancare.
Mi-a fost rau toata seara.
Mi-am amintit de copilarie.Cand am fost odata in tabara la Herculane si zilnic gaseam in mancarea de cantina cate ceva.In ultima zi a culminat cu un mare scrum de tigara ,drept garnitura la cartofi.Bleahhhh!
Voi cum procedati in astfel de situatie.Va opriti din mancat si plecati?Cereti alta portie?Sau chemati ospatarul si ii aratati?

Muzica

Pentru iubitorii de muzica japoneza,mai noua sau mai veche.

Pe partie

Saptamana asta am fost putin pe partie.Nu la sky ,desi mi-ar fi placut, ci la snowbording.Nu eu ,ci H..Eu nu pot inca sa ma dau cu placa ,abea stau in picioare ca lumea pe skyuri.Dar am profitat si eu si Haruto de iesire,gandindu-ma ca ne vom juca cu zapada si ne vom da cu saniuta.
Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.Haruto nu a vrut de nici o culoare sa se dea cu saniuta sau sa ne jucam cu zapada.S-a pus pe urlat ca vrea pe topogan. Era un mic loc de joaca acolo,dar putin cam inzapezit ,caci nu e sezonul de jucat acolo.Dar Haruto nu s-a urnit de acolo si tipa cat il tineau rarunchii lui mici de pitic atomic.Oricum topoganul era pentru copii mai mari ,nu pentru pitici.
L-am luat pe sus si am intrat in sala de odihna unde au si restaurant si loc de joaca pentru copii.Plus un stand cu dulciuri si jucarii.Haruto s-a infipt in raftul cu masinute si si-a umplut bratele cu vreo 5 masini.S-a uitat intrebator la mine.I-am zis clar ,,NU,, si el de-aia nu a mai putut.A rupt-o la fuga cu tot cu masinute.Pana la urma i-am cumparat una.S-a jucat o ora si jumatate pana cand tati a venit sa ne caute.N-a lasat-o din mana nici afara si nici seara la culcare.
Mi-e tot mai greu sa dorm langa el.Isi aduce in pat 3-4 sau 5 masinute,dupa toane.Daca fac imprudenta sa adorm fara sa le iau de langa el dupa ce l-a luat somnul ,precis dimineata ma trezesc cu vreuna sub coaste.
Una peste alta ,mi-am mai clatit ochii si sufletul cu peisajul frumos de pe partie.Muntii se vedeau superb semn ca a fost o zi senina ,cu toate ca era putin cam ger.Saniuta am carat-o degeaba...insa placa a fost la greu folosita.

La multi ani , pui drag !

Am lipsit cam mult de pe blog...Nu pentru ca nu as fi avut nimic de spus...Sunt multe de povestit insa astazi vreau sa scriu doar cateva randuri speciale.
Ieri s-au implinit 14 ani de cand am devenit pentru prima oara mama.De cand am inteles ca puiul de om pe care il tineam in brate va fi al meu pentru totdeauna.Nu vreau sa fiu siropoasa insirand aici tot ceea ce e legat de dragostea de mama , de sentimentele si trairile mele .
Vreau sa-i spun doar cat de mult il iubesc si cat de implinita si fericita m-am simtit din ziua in care a venit pe lume.
In ultimul timp l-am certat prea des.Inima mea de mama accepta mai greu faptul ca a crescut si are nevoie de libertate si intimitate,ca simte nevoia sa fie mai mult cu prietenii decat cu mine , ca este pudic si se ascunde de mine sau zbiara de-l aude toata strada atunci cand intru in camera lui si el este dezbracat.De multe ori eu ma simt ca un copil atunci cand imi arata ce este la moda sau cum se fac unele lucruri.Si el e atat de mandru ca imi poate arata...
A crescut...Mi-l amintesc micut,cu obrajii bucalati ,vesnic cautand privirea mea sa poata citi in ochii mei daca sunt fericita sau trista.Am trecut prin multe impreuna , prin multe dureri ,si greutati.Dar si multe clipe de bucurie nemarginita, de fercirea ca ne avem unul pe altul.
Asa cum fac mai toti baieteii,zicea ca el se va insura cu mami cand va fi mare. Acum zice ca se va insura cu fata pe care o va iubi , dar va sta langa mine, nu va pleca sa locuiasca in alta parte.Nu stie inca ce face dragostea din om...uneori il orbeste si merge prin viata fara sa vada nimic...
Ieri l-am lasat sa-si cheme prietenii ,iar petrecerea din familie am tinut-o pe seara.Va inchipuiti ca mai entuziasmat de tort a fost Haruto care a suflat in lumanari cot la cot cu fratele lui.
La multi ani,barbatelul mamei.Ai spus adio copilariei treptat ,dar pentru mine tot este un soc.Asa este legea firii.Sa fii sanatos si sa ai o viata linistita ,plina de bucurii si presarata cu succese.
Mama te iubeste mult, mult,cat tot universul plin de stele.

O seara in doi

A trecut ceva timp de cand nu am mai iesit impreuna ,doar noi,sa bem ceva ,sa ne relaxam si sa vorbim vrute si nevrute ,fara teama de a sti ca urechiuse mici asculta.
Din cand in cand este bine sa ai putin timp numai pentru tine ,insa eu nu reusesc acest lucru mai deloc.In rarele momente cand sunt la cumparaturi ,sau la medic sunt numai cu gandul acasa ,numai la ceea ce fac ai mei.Imi spun ca pot sta fara grija ,insa inima nu are creier.Ea gandeste ca o inima.Inima de mama.
Timpul petrecut cu H. ,doar noi,ca in vremurile bune ,m-a destins,m-a relaxat.
Grija copiilor nu am mai avut-o ,mama fiind cea mai buna bunica din lume ,suplinind cu brio locul meu.
Localul unde am fost este foarte dragut.In vara ,cand Bianca ,cu sotul si gemenii ei,ne-au vizitat ,am scapat amandoua si am petrecut putin timp aici,savurand o sticla cu vin bun.A fost o seara frumoasa ,in care m-am simtit minunat.
Patroana localului a fost foarte draguta.Si-a amintit ca am mai fost acolo si ne-a servit, din partea casei ,cu tot felul de tsumami ,gustarele ce merg langa bere sau vin.
Ne-am intors acasa veseli si cu chef de vorba.Acasa liniste.Buni culcase copii si se relaxa la televizor.Am zis ca vom mai repeta escapada,insa nu se stie cand va fi asta.