UN JAPONEZ IN ROMANIA

H. a venit prima data in Romania in 2003.Mi-a marturisit mult timp dupa aceea ca a stat cu inima strinsa tot timpul zborului.L-am intrebat de ce si mi-a raspuns :din motive de TEAPA!

Multi dintre prietenii lui i-au spus sa aibe mare grija ca romancele sint foarte smechere si mincinoase si s-ar putea sa fie lasat de papagal pe aeroport.

Noi ne cunosteam deja de 2 ani si lucrul acesta i-a dat speranta de a pleca la drum,in plus inima lui nu mai putea rabda fara sa ma vada.

Atunci cind mi-a spus lucrul acesta m-a durut ...intr-o oarecare masura.Si mi-era ciuda ca noi,romancele,avem o reputatie atit de proasta aici in Japonia.Intr-un fel i-am dat dreptate auzind atitea si atitea lucruri eu insami,insa fiecare padure are uscaturile ei si nu pot schimba lucrul acesta.

L-am gasit in aeroport intr-un loc mai ferit privind pierdut in toate partile.Linga el un lucrator al aeroportului tot gesticula cu gura pina la urechi.

-Ce doriti?l-am intrebat

-Pai,il intrebam pe chinezul asta daca vrea sa-i duc bagajul sau sa-i chem o masina.

-Chinezul asta e japonez si nu e singur,e cu mine,asa ca vezi-ti de treaba.

H. se uita nedumerit la noi neintelegind evident o boaba.

Ramasi singuri l-am privit mai bine si i-am remarcat zimbetul pina la urechi.Radia de fericire.Abea dupa un timp ,avind discutia despre teapa,mi-am dat seama ca zimbea fericit pentru ca venisem sa-l iau.Evident ca era fericit ca ma vede,insa din doua motive.

Dupa o binemeritata odihna,am plecat la munte sa-i arat frumusetile patriei.A fost oarecum incintat.Spun oarecum pentru ca i-a placut totul mai putin mizeria care domnea mai peste tot.

Unde mai pui ca la Cota 1200 am vrut sa mincam si ospatarul a facut un gest,exact ca in filmele cu prosti:fata de masa fiind murdara,sub ochii nostri a luat-o ,a scuturat-o putin si a pus-o din nou pe masa insa pe partea cealalta.H. pur si simplu a ramas citeva secunde interzis si dupa aceea a inceput sa rida intrebindu-ma totodata daca asa este obiceiul pe la noi.

Ma mai amuza faptul ca el astepta cuminte ,fara sa fumeze, ca eu sa-i arat unde sint locurile pentru fumat la noi.I-am zis ca la noi se fumeaza peste tot,si multi fumatori arunca resturile pe jos.Si nu mica mi-a fost mirarea cind am vazut ca stringe resturile tigarilor in buzunarul de la geaca

In Japonia curatenia este respectata si pastrata.
Apoi am mers la mare,pe litoral.Lume multa,caldura...Ne-am asezat undeva mai aproape de apa.Langa noi o doamna cu un copil mic,cred ca avea vreo 6-7 luni.De ce am retinut-o?Pentru ca la plecare a lasat pe nisip,in locul unde a stat niste scutece folosite,imprastiate,desi pubela de gunoi era la 3 metri distanta.Nu mai zic cate cotoare de porumb,coji de pepene,pungi,pahare si cutii goale de bere am vazut la plecare...
H. sta linistit pe prosop,dupa o lunga balaceala in mare.La un moment dat il vad ca-si ia ochelarii de soare.Si-i pune privindu-ma cu coada ochiului.Ma intreb ce-l framanta.Dupa circa un minut aflu:la mica distanta de noi o domnisoara isi etaleaza sanii.Unde mai pui ca avea si un slip minuscul,tanga.H. este socat.Cred ca o vazuse inainte si ca sa nu ma supar ca priveste si-a pus ochelarii de soare,sa nu-l vad incotro se uita.Imi vine sa rad si in acelasi timp sa-i trag una cu geanta in cap.Dar ii acord circumstante atenuante;in Japonia nu vede asa ceva.
Seara tarziu,mergem sa mancam.Alegem un local pe malul marii.E foarte frumos sa stai la lumina lumanarii de pe masa ,ascultand valurile marii cum danseaza pe plaja pustie.
Il intreb ce-ar vrea sa manance.Pana acum nu a avut nici o obiectie in ceea ce priveste mancarea romaneasca.Zice ca vrea peste.Chem ospatarul.Acelasi gen,ceusist ,privire tampa si ranjet belicos ca si cel intalnit la munte.Parca zici ca sunt stas.Ranjeste continuu la mine cu subinteles.Ii vorbesc cu un ton intepat.Comandam.Intai aduce vinul.Bun,de calitate[na,pe asta n-au cum sa-l dreaga!]
Apo vine mancarea.Am comandat somn si cred ca a ales cea mai grasa bucata din peste,pe post de cina pentru noi.H. nu mananca.Ii comand altceva si-i spun ospatarului sa-si bage somnul undeva.
Plecam spre Bucuresti a doua zi.H. este uimit de felul cum se conduce pe la noi.S-a facut mic pe scaunul din dreapta si nu vorbeste minute in sir.Deduc ca-i este teama.Oprim la un popas Sa mancam ceva si sa ne dezmortim putin.Simt miros de gogosi si zaresc un chiosc la mica distanta.Cumpar pentru toti si-l caut cu privirea pe H.E ocupat cu fotografierea maidanezului care zace tolanit in usa gogoseriei.
Ajungem in bucuresti pe seara.H. e obosit si ars de soare.Ne odihnim pentru ca adoua zi o luam de la capat cu drumurile.De data aceasta mergem la parinti,sa-l cunoasca.
Toata distanta pana la casa parintilor H. a facut fotografii.Multe.La orice,indeosebi la carute,cai,lanuri cu porumb,cu floarea soarelui,mormanele de pepeni care se vand la marginea drumului...Ii spun ca mai avem putin.El isi priveste palma stanga si incepe sa repete ce este scris acolo.Ma pocneste rasul.Cu o seara inainte si-a tot notat in palma cum se spune in romaneste:mama,tata,bunica,buna ziua ,sarut mana,vreau,sarmale[care ii plac tare mult...]...
Ajunsi, mama ,scumpa de ea,ne primeste cat mai traditional.Pe un fund de lemn rotund,este pus un prosop traditional si asezate pe el,un paharel de tuica,sare si o painica calda,abea scoasa din cuptor.H. ma priveste mirat."Asa este obiceiul"ii spun aratandu-i ce sa faca.Mama a asezat masa afara,la umbra salciei.Ne asezam.H. e cam rosu la fata.De emotie?il intreb.Si de asta ,dar bautura aia pe caldura asta m-a terminat.Imi vine sa rad.Sake-ul japonez este foarte slab in comparatie cu tuica noastra,in plus el bea numai bere si vin,dar de rusine a dat paharul peste cap.
Ii spun sa-i salute,tocmai pentru ca a repetat de n ori si pentru ca este asa de haios cum pronunta.Si incepe:saru'mana ,mama!;buna ziua ,tata!...si intorcandu-se spre bunica:saru'mana,sarmale!Am izbucnit toti intr-un ras zgomotos,bunica saraca era inca nedumerita,ca nu intelegea de ce i-a spus ei sarmale.Intr-un tarziu ne potolim si-i explic si lui H.de ce radeam.Rade si el usor stanjenit.isi priveste palma si-si da seama ca le-a incurcat.Tata il indeamna sa mai bea un paharel.H.ar refuza,dar tot de rusine il bea si pe asta.Ziua decurge frumos.Povestim multe,ai mei sunt curiosi evident.Insa din privirea lor am inteles ca l-au placut.Mergem la o plimbare prin sat,pe dealuri.Ii arat via cu strugurii pargiuiti,padurea,raul,cardurile de gaste si rate ce sa scalda in apa putina a raului...El fotografiaza tot.Magari,fanatani,cai,caini,curcani,gaini,pomi...tot!
Pe seara ne intoarcem obositi.Mama ne asteapta cu gratarul aprins,cu bere la gheata si cu orez la cuptor,asa cum numai ea stie sa-l faca.H.manaca orezul pana la ultima boaba[na,japonez!]si mai cere o portie.Din friptura abea ciuguleste.Cu burtile pline ,ne racorim cu o bere.Si atunci ,H. care tacuse mai toata ziua,imi spune ca ma roaga sa-i traduc ceva pentru parintii mei.
Vorbele pe care le-a spus si acum le tin minte.Putine si simple,insemnand insa atat de mult...Le-a spus ca el a venit sa-i cunoasca si sa-i roage sa le dea fiica de sotie,ca o va iubi si o va face fericita.Le-a spus ca intelege sufletul meu...si negura ce s-a aflat acolo mult timp,dar ca el nu ma va rani niciodata.Tata,nu a zis nimic,ca de obicei;in momentele importante ale vietii mele i-am citit dezaprobarea prin tacerea cu care parca ma pedepsea.Mama a inceput sa planga...si bunica la fel.Bunica...buna pe care 2 ani mai tarziu am pierdut-o...Plecasem de 2 luni si s-a stins strigandu-ma fara incetare...pana in ultima clipa acrezut ca voi veni si o voi salva din bratele bolii necrutatoare care o tortura.
H. a plecat 2 zile mai tarziu cu bucuria in suflet,luand cu el promisiunea parintilor mei.
Tata nu s-a impacat nici acum cu ideea casatoriei mele.Il iubeste pe H.,stie ca este un om extraordinar,insa nu-l poate ierta ca m-a dus atat de departe de sufletul lui.
Si mama plange des...si zilnic rasfoieste fotografiile pe care i le tot trimit,dar asta nu face sa-i aline dorul din suflet.Mi-a spus ca o doare distanta care ne desparte,insa e fericita pentru noi,pentru noua viata pe care mi-am construit-o,pentru copii minunati pe care ii am...

Despre viata

Fiecare clipa e o farama de viata!
Fiecare secunda e o farama de fericire!
In fiecare zi sa zimbesti,sa fii fericit si chiar sa iubesti!
Pentru ca toate clipele　mor...
Si odata cu ele si tineretea,si iubirea si chiar fericirea!

A fost odata...

Atunci cind l-am nascut pe Edi am spus ca nu voi mai naste a doua oara,ca este singurul copil.Nasterea a fost grea,a durat in jur de 12 ore la finalul carora ,epizata fiind,am auzit din gura asistentei:ai un baiat ,nici nu-l meriti!Poate ca ,daca starea mea ar fi fost alta as fi reactionat in cu totul alt mod ,insa replica ei m-a facut sa zimbesc.Asta pentru ca am luat din ea numai ceea ce era important:am un baiat!
Anii au trecut si viata mea a urmat cu multe suisuri si prea putine coborisuri,cu multe suferinte si prea putine bucurii,cu multe lacrimi si prea putine zimbete.
De multe ori ma tot gindesc cum am putut sa sufar atit,unde a incaput atita durere in sufletul meu chinuit?
Acum privind in urma mi se pare totul un cosmar,un cosmar din care m-am trezit stringind in brate in disperare,un copil.Un copil care in vreme de tristete sau de amaraciune a fost singurul care mi-a alinat durerea cu minutele lui si cu zimbetele lui...
De multe ori in viata am ajuns la o rascruce de drumuri,nestiind incotro sa o apuc,insa el,Eduard,a fost cel care m-a facut sa vad limpede si sa merg cu curaj inainte;indiferent unde ne vor purta pasii am stiut ca ne va fi bine amindorura.
Atunci cind Edi avea 5 ani ,am cunoscut un barbat.Un om care imi intelegea suferinta si incerca din toate puterile sa ma faca sa uit.L-am respins mult timp pentru ca nu mai aveam incredere in barbati,credeam ca mai devreme sau mai tirziu ma va face sa sufar si el.
Eram o femeie indragostita de dragoste,care credea ca fericirea nu-i decit un termen de dictionar,un fel de Fata-Morgana.Eram o femeie care abea invatase sa zimbeasca din nou fara o stringere de inima.Aveam nevoie de dragoste si mingiiere insa nu eram dispusa sa le primesc cu riscul de a-mi chinui copilul.Atunci cind devii mama viata ta devine mai putin imporatanta,cel putin asta cred eu.
Barbatul acesta a avut insa rabdare si dupa 2 ani a venit in Romania sa-mi cunoasca familia.Surprinzator insa,baiatul meu s-a lipit imediat de el cu toate ca nu puteau comunica decit printr-un limbaj primitiv al miinilor.Dupa citeva zile le-a cerut parintilor mei sa-i dea voie sa ma ia de nevasta.Tata a ridicat din sprincene si a mormait ceva ce numai el a inteles,iar mama a inceput sa plinga.
A mai trecut insa un an pina cind casatoria a avut loc pentru ca doream sa fiu sigura ca nu fac un pas gresit.Inima mea imi spunea ca este un om bun si ca nu am de ce sa ma tem.
Am crezut ca ii voi oferi baiatului meu o viata mai buna si un tata .
Viata noastra de la venirea aici a avut si ea suisurile si coborisurile ei ,insa acum nu mai sint singura,am un umar pe care sa ma sprijin in clipele grele.
Acomodarea lui Edi cu viata de aici nu a fost grea ,insa a durat ceva timp　pina a putut sa-si faca prieteni.Japonezii nu sint chiar asa sociabili cum ii vedeam eu in vizitele mele scurte.Sa traiesti printre ei este cu totul altfel.
Am intilnit aici si romance.Multe.Dar nu pot spune ca am legat prietenii trainice.Cred ca din zecile ,daca nu sute,de romance care traiesc aici,am reusit sa ma leg sufleteste doar de 4.In rest, am gustat numai ipocrizie si infatuare.Romani care uita de unde au plecat.
De multe ori privesc in urma la ceea ce am trait pina la acesta virsta...Fiecare are in viata o cruce de dus,depinde cred de tine insuti ,cit de grea sau usoara iti faci crucea pe care o ai de dus.
Important cred ca este ,sa nu te plingi.Dumnezeu are grija de tine.

Versuri

CE SIMT?DE NU-I IUBIREA ,CE E OARE?

IAR DACA-I EA MA-NTREB :CE E IUBIREA?

E-UN LUCRU RAU?DE CE-I DORESC RANIREA?

E-UN LUCRU BUN?ATUNCI DE CE MA DOARE?

Dragostea de mama

Acum 12 ani ,in iarna am nascut primul meu baiat.A fost o iarna foarte geroasa tin minte si ultima luna de sarcina am stat mai mult in casa pentru ca era polei si-mi era teama sa nu alunec si sa patim ceva.Dar nu despre starea vremii as vrea sa scriu ci despre ceea ce m-a marcat pe mine in timpul spitalizarii.

Am nascut la maternitatea Bucur.Nu stiu cum mai este acum aceasta maternitate ,insa atunci era de o mizerie de nedescris,femei lauze inghesuite cite 2 in pat si multa,multa nepasare din partea cadrelor sanitare.

Pe vremea aceea eram foarte slaba,un bat cu burta cum imi spuneau ai mei,insa cit de firava am fost m-am luptat cu toate puterile sa nasc si sa rezist pina la externare.

Imi amintesc nasterea de parca ar fi acum ,in acest moment...si mai ales zilele ce au urmat.Primul alaptat,intr-o sala cu niste scaune tari ca piatra,si bebeii adusi pe un carucior asemanator celui in care se aduce mincarea in spitale:cu 3 rafturi,iar bebeii asezati ca sarmalutele.Am asteptat sa-si ia fiecare copilasul si am ramas ultima pentru ca nu stiam cum sa-l iau .Era pe raftul de mijloc si habar nu aveam de unde sa-l apuc.Pina la urma m-am descurcat,insa ma tot intrebam unde disparusera toate asistentele?Am trecut ca orice mama incepatoare prin tot felul de senzatii si greutati.

In ultima zi de spitalizare am vazut pe hol un preot si un dascal.M-am intristat gindindu-ma ca a murit cineva.Insa una dintre asistente care era mai draguta si ma ajuta cind aveam nevoie si fara sa-i bag bani in buzunar,mi-a spus ca au venit pentru botez.Botez?Cine vrea sa-si boteze copilul aici?Si-atunci m-a luat de mina si m-a bagat intr-un salon unde se mai adunasera citeva femei si cadre medicale.Salonul era plin cu patuturi in care erau pusi cite 2 copii in fiecare,cu virste diferite,de la 1 saptamina la 3 ani.

-Sint copii parasiti !mi-a spus asistenta cea draguta

In acea clipa mi-a trecut prin fata ochilor mintii chipul puiului meu drag si mi-a venit sa pling.

-Ce mama e aceea care-si abandoneaza copilul,am zis.Asistenta m-a privit cu bunavointa si m-a intrebat pe ce lume traiesc.A inceput slujba si n-am mai putut ramine in salon caci m-a apucat plinsul mai rau.Am iesit avind imaginea acelor copilasi,unii dintre ei cu minutele intinse spre cei de acolo ,infipta in retina si ca un cui in inima.Eram pur si simplu zguduita ,cutremurata de atita nepasare din partea unor femei care au devenit mame dar si-au aruncat copilul ca pe un gunoi.

A doua zi ne-am externat.Eram fericita insa am parasit maternitatea cu un regret in suflet.Regretul ca as fi lasat ceva acolo...

M-am tot intrebat cum ar putea o femeie,un om daca poate fi numit asa, sa poarte in ea 9 luni un copil,sa-i dea din singele ei,din risul ei,din gindurile ei si apoi sa-l arunce ca pe o cirpa murdara.

Cum poti abandondona un copil pentru ca nu-l vrei,in acest secol in care exista atitea metode de a nu aduce pe lume un copil nedorit.E adevarat ca o intrerupere de sarcina este un pacat,dar oare nu este un pacat si mai mare sa condamni o fiinta nevinovata la singuratate,la lipsa iubirii si a sigurantei pe care numai mama le poate oferi.

Cum poate o femeie sa lase unor straini un copil ce ea i-a dat viata?Cum nu se gindeste la primul lui gingurit,la primul dintisor,la primii pasi,la primele vorbe rostite...

Cum poate dormi linistita noaptea cind stie ca undeva copilul ei zace intr-un pat infrigurat,infometat,speriat si nemingiiat?

Oare stie cineva cum sint tratati acesti copii abandonati la scoala sau intr-un spital[pe care il frecventeaza des dealfel]?Eu am vazut!Am vazut batjocura celorlalti copii care nu inteleg de ce acesti copii sint diferiti,am vazut palmele si pedepsele pe care le iau din orice fleac...uneori fara motiv;maltratarile,lipsurile,umilinta la care sint supusi.

Am vazut si lacrimile lor...lacrimi pe care le au mai tot timpul in ochi.Lacrimi care de fapt nu pot exprima durerea adinca din suflet.Aceste lacrimi nu sint decit o descarcare fireasca,dar adevarata suferinta ramine in suflet fara speranta de ase vindeca vreodata.

Ce poate fi mai ingrozitor decit un ABANDON-sentinta fara putere de aparare-la care este supus un biet copil.Si ceea ce este mai cumplit ,el nu intelege DE CE?De ce nu a fost si el iubit si dorit?Cu ce a gresit sa fie respins?De ce daca maninca tot,invata bine si e asculatator Mos Craciun nu i-o aduce niciodata pe mamica?

Oare de ce nu gindesc unele femei si cu inima?

Nimic nu este mai de pret decit sa daruiesti viata.

Nimic nu este mai condamnabil decit sa ucizi sperantele si visele unui copil.De ce mai traiesti daca nu ai sentimentul culpabilitatii:a abandona un copil e ca si cum l-ai ucide!

Banutul dragostei

Intr-o zi ingerul lui Dumnezeu intreaba banutul milei:

-Cine esti tu,banutule,ca te vad asezat intre lucrurile iubite de Dumnezeu?

-Eu sint banutul pe care Bunul Dumnezeu l-a facut pentru a fi dat de pomana,zise smerit ,micul banut.

-Dar de unde vii tu ,banutule?

-Vin din pusculita copiilor buni,din mina alba a domnisoarelor smerite,din mina muncita si plinsa a vaduvelor,din portmoneul vechi si subtire al batrinilor,din mina binecuvintata a preotilor.

-Si unde te duci tu acum,banutule?

-Ma duc sa cumpar suflete pentru Dumnezeu,ulei pentru candelele fecioarelor intelepte,sa aprind candela credintei ce se stinge la unii,sa zidesc biserica cea vie a lui Dumnezeu,caci,pe cit ma vezi de mic eu stau intotdeauna la temelia bisericii.

-Spune-mi,banutule,care-i taina ta?De ce esti asa iubit de Dumnezeu?

-Ingerasule,eu deschid portile raiului,celui ce ma daruieste in numele lui Hristos cu dragoste si cu inima senina.

-Drum bun,banutule,si sa cumperi cu spor cit mai multe suflete lui Dumnezeu!

Aceasta poveste am citit-o intr-o carte de pilde si povestiri scrisa de un preot si mi s-a parut foarte frumoasa.N-ar fi rau sa o citeasca mai multi oameni.

Anotimpuri

Primavara imi aduce in suflet in fiecare an forte proaspete,visuri noi,sperante demult pierdute...Mi-as dori sa fie mereu primavara sa vad mereu gize trezindu-se la viata,copaci inmugurind,pamintul acoperindu-se de verdeata.

Primavara este anotimpul in care m-am nascut si in care am devenit pentru a doua oara mama.

Butonez de zor si alaturi in leagan este puiul meu cel mic rizind cu gura stirba la ceva ce numai el poate vedea.

Are numai 2 luni si 4 zile.

M-am gindit sa scriu aici povestea nasterii lui si cite ceva din viata mea aici.

Astazi au fost Mosii de vara.In Romania,la sate ,inca se mai pastreaza traditia de a imparti in aceasta zi cani de lut pline cu vin si castronele pline cu cirese.

Imi amintesc cum,copil fiind,ma urcam in ciresul matusii sa culeg cirese si coboram dupa o ora,cu burta plina si cu galetusa goala.Sau cum mergeam la piata in sezonul cireselor si cumparam cite 3-4 kilograme.Cirese pietroase,dulci si carnoase...mai aveau cite un viermisor ,insa daca nu-l vedeam ,cine putea sa spuna ca l-am mincat?!

Si aici sint in supermarketuri cirese,majoritatea aduse din America,insa se vind cu suta de grame pt ca sint cam scumpe.Mi-e atit de dor de pietele din Romania,unde vedeam mormane de legume si fructe de tot felul...

Aici primavara ma incinta cu ciresii salbatici si cu obiceiul japonezilor de a sarbatori si a se bucura de inflorirea lor.Ma incinta felul lor de a impodobi cu flori strazile ,casele,magazinele pina si toaletele!Mi-as dori sa fie si in Romania macar pe jumatate atit de curat,lumea macar pe jumatate atit de amabila...