Ramas bun

Ea este Saku.Saku chan.Sau mai bine zis : A FOST.Pentru ca astazi acest membru drag al familiei mele,s-a stins...

Tristetea m-a coplesit si-as vrea sa scriu cateva randuri despre ea,despre veselia ei.Scriu plangand pentru ca mi-a fost tare,tare draga.

Am primit-o pe Saku in dar de la cele 2 nepoate ale sotului meu in Ajunul Anului Nou 2005-2006.La inceput nu am fost prea incantata dat fiind mizeria pe care o fac pasarile,eu avand antecedente din copilarie.Dar fiindca Edi isi dorea tare mult o vietate in casa[el isi dorea catel de fapt] asa ca a fost dispus sa o adopte pe Saku.Cu mari promisiuni de a o hrani si ai face curat.Bineanteles ca nu a durat decat o sapatamana pana ce promisiunile au fost uitate.

La inceput mi-a fost teama de ea pentru ca musca cu ciocul ei ascutit pana la sange.Sotul meu era cel care ii facea curat si care incasa muscaturile.Treptat ,eu fiind toata ziua cu ea acasa,s-a obisnuit mai mult cu mine,eu hranind-o si vorbind cu ea tot mereu.

De cand am luat-o isi striga singura numele.Era asa de dragalasa atunci cand vedea ca nu este bagata in seama incepea sa-si strige numele ca sa-i acorzi atentie.Ii dadeam drumul din casuta ei zilnic,seara dupa ce mancam si tot singurica intra la loc.Cel mai mult ii placea sa-i dam drumul inainte de a spala vasele pentru ca atunci cand imi vedeam de aceasta treaba domestica ,ea venea pe umarul meu si de acolo incet cobora pe brat pana imi ajungea in palme,pe care evident le faceam caus ca sa se stranga apa,iar ea sa se balaceasca.Ma stropea din cap pana in picioare cu balaceala ei insa ma amuza teribil.Dupa ce termina,se urca frumusel inapoi pe umar unde incepea sa se frece de tricoul meu ,ca sa se stearga.

Ii placea sa rupa hartiute subtiri pe care apoi si le infigea in coada,de ziceai ca-i paun!Si incercam sa o enervez furandu-i-le.Ii placea sa fie mangaiata si de multe ori a adormit in causul mainilor noastre.Si,vai,ce scandal facea atunci cand nu o bagai in seama.

Imi tinea comapanie atunci cand gateam si vorbeam cu ea...Imi va lipsi enorm...mi-a lasat un gol in suflet pe care nu-l pot umple caci Saku nu se mai intoarce...

Sper ca ai ajuns in raiul pasarilor si mai sper ca acolo sa-ti fie bine.Imi va fi dor de tine,mica mea prietena,de cantatul tau,de veselia ta...Te-ai stins si odata cu tine si dorinta mea de a mai avea vreodata o alta necuvantatoare.Doare prea mult despartirea ...Ramas bun,micuto...

Canicula

Astazi a fost canicula,iar Haruto a fost marait toata ziua.Sunt insa fericita ca a reusit sa bea putin ceai.E un progres dupa atatea zile de scuipat biberonul afara.Am incercat si cu lingurita insa tine ceaiul in gura si gura bineanteles deschisa,pana ce varsa tot continutul pe el.
De vreo saptamana au cam inceput sa-i curga balutele si tare mi-e teama ca-i vor da dintisorii devreme.
Astazi am mers putin la rau,sa ne balacim.Edi a fost cel mai fericit,in schimb Haruto a marait tot drumul si chiar cand am ajuns,a adormit.
Ajunsi acasa,am facut baita si am papat,adormind,ca de obicei,cu titica in gura.Ii place tare mult la baita si de cele mai multe ori de placere adoarme.In schimb ,lotiunea de corp pentru bebei nu o suporta de nici o culoare.E o adevarata lupta dupa baie pana reusesc sa-l ung si sa-l masez putin.Au fost si dati cand nu am reusit,ca urla atat de tare incat am renuntat.La celelalte chinuri,cum ar fi curatarea urechiuselor si a nasucului,sta fara sa zica nici pis.Sotul rade de multe ori zicand:e japonez 100%!Nici lui nu-i plac de fapt cremele pentru corp,dar fiindca mie imi sunt indispensabile nu maraie nimic.
Japonezii sunt o specie ciudata de oameni.Pe zi ce trece mai invat cate ceva despre ei.Insa multe sunt cele cu care nu ma pot impaca,din stilul lor de viata vorbind.
Ma intreb cum va fi Haruto atunci cand va fi mare?Dar Edi?Oare ce vor devenii copii mei?
Sunt multe intrebarile care imi framanta mintea in fiece clipa.Se perinda prin mintea mea ca trenurile in gara.Se opresc,poposesc putin si apoi se urnesc unele spre uitare,altele spre aduceri aminte.Daca as putea avea raspuns la toate intrebarile probabil ca nu as mai avea framantari...si fara framantari oare cum e viata?
Filozofez la ora asta tarzie din noapte...Dar nu ma pot stapani.Sunt fericita ca sunt mamica baieteilor mei frumosi.Sunt fericita ca Dumnezeu m-a ales pe mine...Eu,cea care se stingea incet acum ceva ani.Eu ,cea care nu mai avea glas sa-si strige durerea...Eu ,care m-am ridicat precum pasarea Phoenix din propria-i cenusa,cladind cu lacrimi si sperante o noua viata.

Prima petrecere

Astazi am mers in vizita la niste prieteni,la un bbq.Am mers mai mult pentru ca ei locuiesc intr-un satuc ,inconjurati de verdeata si m-am gindit ca-i mai bine sa fugim din arsita orasului.

Prietenii au un baietel de 3 ani.Desi nu este atit de mare se pare ca mamica lui a uitat cum este sa ai un bebelus.Aveau 3 caini care stateau mai mult in gura noastra,unul dintre ei fiind dezlegat si lasand zmocuri de par peste tot.Sint iubitoare de animale,insa atunci cind ai un bebe te gindesti mai mult la sanatatea lui decit la dragalasenia cainelui in cauza.Tot timpul cautam sa-l feresc din calea firelor de par care din cauza　vintului zburau peste tot.

La un moment dat lui Haruto i s-a facut fomica si am fost invitata sa intru in casa ,sa-l alaptez.In casa pustiulica se juca de zor .Incep sa-l alaptez,putin incomodata de lumea care circula prin casa,dar,na!nu eram la mine acasa...La un moment dat un caine isi baga capul pe usa de la terasa[altul decit cel cu parul curgator] si incepe sa latre.Haruto se sperie si incepe evident sa urle.Baietelul incepe sa chiuie si sa faca ca toate cele,Haruto urla mai abitir.Aud risete de afara dar nimeni nu intervine.Ma ridic in graba si ma duc spre masina incercand sa-l linistesc pe bietul pui .Ii dau sa pape si il las in scaunelul din masina, pe jumatate adormit.Pai,ce-a fost chip sa doarma!?S-au perindat pe rand ba bunica,ba cumnata,ba soacra prietenei in cauza ,sa vada ele daca e bine copilul,de parca eu n-as fi fost in stare sa-mi dau seama daca copilului meu nu-i este bine.

Ma rog ,asta nu m-a deranjat mai mult decit un lucru:oare cum nu-si dau unii oameni seama ca un bebelus este sensibil la zgomote puternice,la fum,la luatul din brate in brate,la atingeri pe minute si pe fata...De multe ori am dorinta diabolica de a impinge si a zeflemi persoana in cauza.

Asa ca l-am luat pe Haruto si am plecat la plimbare cu caruciorul.Am gasit citeva locuri frumoase si o linisteeeeeeee,de-mi tiuiau urechile.Haruto a adormit imediat iar eu am profitat si am facut fotografii.M-am intors apoi si l-am lasat undeva langa casa,la umbra,sa doarma.Peste 20 de minute este trezit de masina de taiat iarba a unui vecin.

Ma uit cu o fata de balaur la sotu'.Si ca un baiat destept ce este[ca de aia l-am luat]imi citeste in privirea fioroasa toate gandurile.Strange in graba carut,genti,suzete si ce mai era al nostru si zdup in masina.Ne luam "la revedere" si plecam spre casa.

Ma gandeam ca o zi la iarba verde ,la aer ne va face bine,insa pe mine m-a obosit mai tare incercand sa-mi apar copilul de zgomot,fum,caini,tantari...Iar sotul,...sotul oboseste numai cand ma vede privind amenintator ca sta si nu face nimic,de parca ar fi putut face ceva,saracu'!

Ajunsi acasa ne-am rastignit care pe unde a apucat.Iar Haruto a adormit brusc.

E tare frumos sa iesi undeva,sa mergi in vacanta insa tot mai bine este acasa...Home,sweet home.

Abea astept sa ma fac mare

Aceasta este replica baiatului meu cel mare atunci cind ,ca orice mama,il mai cicalesc.Imi vine sa rid si sa pling auzindu-l.Sa rid pentru ca imi aminteste de adolescenta mea,caci si eu la rindul meu i-am spus mamei de n ori aceste vorbe;si sa pling pentru ca realizez ca totusi creste inevitabil si va pleca de linga mine intr-o zi.Nu vreau sa ma gindesc la ziua aceea,vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta impreuna.

De citva timp e la pubertate si ma scoate din minti.Imi spun in gind mereu:,,rabdare,rabdare,, insa simt ca de multe ori nu mai am puterea sa lupt cu nervisorii lui.De citeva zile ne certam incontinuu.

In plus ,sint uimita de nivelul de dezvolatare al copiilor din ziua de azi.O colega de la o clasa alaturata,de aceeasi virsta l-a intrebat intr-o zi daca vrea sa fie prietenul ei.In acea zi a venit acasa si mi-a spus,intrebindu-ma ce sa faca.Socata si in acelasi timp amuzata l-am intrebat ce crede el si ce intelege el prin prietenia cu o fata.M-au uimit raspunsurile lui,caci eu in mintea mea de mama-closca inca il mai cred un copilandru,nevrind sa accept ca el creste si nu mai este atit de mic.Mai ales ca generatia mea la virsta de 12 ani avea cu totul alte preocupari.

La citeva zile dupa ce-mi povestise aceste lucruri, vine de la scoala rosu la fata si cu gura pina la urechi.Il intreb ce-i cu el si-mi spune ca e fericit pentru ca prietena lui l-a intrebat daca se pot tine de mana.Din nou am ramas fara grai,insa cireasa de pe tort a fost cind,dupa alte citeva zile mi-a zis ca fata i-a cerut sa se pupe.Pina aici!am zis...N-o sa vina nici o japonica sa-mi corupa mie odorul!La inceput mi s-a parut o joaca de copii,insa treptat joaca s-a transformat in ceva mai serios.Eu ca o mama disperata il laud si-l ridic in slavi ca mi-a spus de fiecare data si incep teoria.Sotul mai pune si paie pe foc ,spunindu-mi ca vocea ii este in schimbare ,plus alte semne vizibile pe corp,deci:,,intreaba-l daca stie ce-i un prezervativ si la ce foloseste?,,imi sopteste...Dar de ce nu vorbesti tu cu el ca intre baieti,ii zic eu...

Cert este ca mi-a fost teribil de greu sa realizez ca baiatul meu a crescut si ca e timpul sa invete si alfel de lucruri ,si ca ar fi bine sa le invete de la noi,parintii.Insa decit sa invete de la altii,sau de pe net asa cum multi o fac,mai bine ii explic eu ceea ce e necesar sa stie.

Nu-i usor pentru un parinte sa tina o lectie de viata propriului copil,mai ales cind acesta are doar 12 ani.Mi-e greu sa accept ca ,copii din ziua de azi sint atit de dezvoltati,ca stiu atitea lucruri pe care noi,parintii lor le-am invatat mult mai tirziu...Poate ca as fi preferat sa se mai joace putin cu masinutele sau cu jocurile care l-au preocupat pina acum...Dar trebuie sa accept ca baiatul meu a crescut...A crescut si nu mai este puiul-mamei ca altadata,nu se mai lasa pupat si dragalit ca inainte,nu mai accepta lucruri cumparate de mama ci doar alese de el,nu mai iesim impreuna sa mincam o inghetata sau sa ne plimbam...acum iese cu prietenii...Ma bucur insa ca a reusit sa-si faca atitia prieteni pentru ca asuferit de singuratate cind am venit aici.

Cit despre disperarea din inima mea...gasesc mingiiere atunci cind il vad rizind din tot sufletul,caci stiu ca este fericit...si nu-mi mai trebuie altceva!

Asa cum spuneam:asta este legea firii si noi trebuie sa o urmam.

Caldura mare,mon cher

Caldura asta ne omoara...Ieri si azi am luat la rind toate parcurile si oazele de verdeata din jurul orasului.Si am constat ca tot mai bine e in casa ,cu aerul conditionat pus in functiune,evident.

Ieri am urcat undeva sus,pe munte ,unde sotul meu stia un mic popas ,cu gindul ca va fi racoare si vom putea face un mic picnic la aer curat.

Haruto a adormit imediat...ii place tare mult in masina...

Am ajuns ,insa aerul inabusitor m-a lovit de cum am deschis usa la masina.Daca este ceva ce urasc in Japonia,apai,acel lucru este umiditatea aerului,care pe vreme calda te stringe pur si simplu de git.Asta si pentru ca sufar de astm si clima de aici nu face decit sa-mi accentueze starea de greutate in respiratie.

Dezamagiti mincam o inghetata,facem citeva poze cumparam cite ceva si ne refugiem in racoarea din interiorul masinii.Hotarit lucru nu este cazul sa facem picnic.

Imi amintesc caldurile din Romania,dar totusi parca sint mai suportabile decit aici.

Copil fiind,stateam cu sora mea in soare toata ziua,atunci cind mergeam la bunici.Raul trecea prin gradina bunicilor si ne balaceam toata ziua,incercind sa prindem cu alti copii,scoici si raci.Faceam adevarate intreceri!Umblam desculte aproape toata vara prin iarba,sau prin tarina incinsa de dogoarea soarelui.Imi amintesc cum odata am calcat pe o albina si evident m-a intepat.Am avut piciorul cit banita o zi intreaga...si bunica ma chinuia groaznic incercind sa-mi frece piciorul cu sare.Na,leacuri babesti!

Na,ca ma napadira amintirile!

Copilaria mea a fost frumoasa chiar daca a fost pe vremea lui Ceausescu.Vacantele de vara erau cele mai asteptate si cele mai minunate.Abea ne baga bunica seara in casa.Toata ziua eram in livada,mincind caise dulci si aromate si prune mari,ziceai ca-s mere...n-am mai vazut de atunci genul acela de prune.

Revolutia a adus cu ea libertatea oamenilor si odata cu ea ,rautatea ,pentru ca livada copilariei mele a fost taiata treptat pentru lemne de foc.Si riul,riul in care ne balaceam toata ziua si din care bunicul pescuia o groaza de pesti,riul acela este acum un firicel de apa plin de mortaciuni si gunoaie.

Edi a prins o perioada a copilariei lui in casa parintilor mei,unde a gustat din tot ceea ce este rustic.Mama este o persoana careia ii plac traditiile si sarbatorile,intampinandu-le mereu cum se cuvine.

Ma bucur ca Edi a reusit sa cunoasca cite putin din farmecul sarbatorilor romanesti.De fiecare Craciun si Paste ma chinui sa pastrez traditia si aici.Vopsim impreuna oua,ma ajuta la framintatul cozonacilor...lui ii place cel mai mult sa decoreze casa.

Citeodata mi se face cumplit de dor de acasa...De bunatatile mamei,de anii petrecuti acolo,de diminetile cind ma trezeam si beam cafeaua impreuna vorbind cite in luna si-n stele,de petrecerile parintilor mei,petreceri de pomina la care noi ,copii ne distram cel mai bine demoland casa...

Insa imi revin din melancolie atunci cand aud un gangurit sau cand sint strigata ,,mama,,...Pentru copii mei n-as vrea sa se intoarca timpul...Citeodata ma gandesc ce bine ar fi sa mai pot intoarce roata vietii si sa mai traiesc inca odata copilaria mea,dar aceasata este legea firii ...iar acum traiesc copilaria fiilor mei,incercand sa ma bucur odata cu ei.

Japonia m-a schimbat ca om si regret intr-o oarecare masura.Dar cred ca este mai bine asa,inainte fiind o inima deschisa si o naiva in ale prieteniei.Japonia m-a invatat ca exista fatarnicie[o sa radeti dar eu in Romania nu m-am lovit de astfel de lucruri],ca exista oameni care din plictiseala mint si fac rau,m-a invatat sa fiu mai atenta cu cine stau de vorba...Singurul lucru bun pe care l-am invatat a fost sa maninc sanatos...

ssst...liniste...orice zgomot ma va face sa cad

E de la sine inteles ca nu-l mai pot lasa singur nici o clipa.In aceeasi pozitie l-am gasit intr-o dimineata,insa de data aceasta in patut.El gingurea si ridea cu minutele prin aer,iar eu cu ochii cirpiti de somn am crezut ca nu vad bine:era jumate jos,atirnat,jumate in patut....

AM IMPLINIT 3 LUNI

Astazi Haruto a implinit 3 luni.A trecut atit de repede timpul si el creste atit de rapid si totodata atit de frumos.

Zilnic imi incinta inima cu risul lui,cu ochisorii lui jucausi,cu gingurelile lui...Nu stiu ce as fi fara copii mei...n-as fi nimic...nu cred ca pot concepe existenta mea fara ei.

Atunci cind ai inima trista,cind grijile te doboara copii sint cel mai bun medicament capabil sa-ti aline inima.

Mi-e greu sa ma gindesc la familia mea de dincolo de mari si tari,la tata care este pentru a nu stiu cita oara in spital,suferinta lui facindu-ma sa pling neputincioasa zile de-a rindul;la mama ,care se chinuie singura cu toate si plinge zilnic de dorul nostru;la sora mea,care ma vede aproape zilnic prin camera calculatorului,dar asta nu face sa-i stinga dorul din inima...

Ma simt straina printre straini...A trecut ceva vreme de cind am venit sa locuim aici,la mii de kilometri de locul in care m-am nascut si mi-am lasat o jumatate de suflet.Am invatat multe,am acceptat multe fie ca mi-a placut ,fie ca nu,m-am luptat cu lacrimile si cu durerea din suflet de multe ori...Singurul liman in toata furtuna asta care este Japonia este sotul meu.Pentru el rezist...si pentru copii.Dar inca simt romaneste,inca gandesc romaneste,gatesc romaneste,ma cert romaneste si de ce nu ,iubesc romaneste.

Poate ca Dumnezeu mi-a dat un liant destul de puternic pentru a ramane aici:un copil,un pui de om care imi lumineaza viata ,odata cu fratele lui.

Astazi a fost tot un ras si-o bucurie.A inceput sa ,,boxeze,,jucariile atarnate si sa gangureasca cu ochisorii la mine,parca mi-ar explica ce face acolo.

Nu-mi vine sa cred ca au trecut abea 3 luni de cind s-a nascut,mi se pare ca e cu mine de cind lumea!

Ma intristeaza faptul ca familia mea inca nu l-a vazut decit in fotografii si prin camera web.Insa sper din tot sufletul sa pot merge acasa anul viitor,atunci cind Haruto va fi mai marisor.Sa se poata bucura de curtea mare a parintilor mei,de toate pasarile si animalutele pe care le creste mama mea,de iarba mare si deasa,de fructele ce cresc in gradina lor,de dragostea bunicilor lui...

Poate ca,fiind mai mare va intelege totusi ceva...si nu-i va uita pina data viitoare cind vom merge iar la ei.

Astazi ,pui mic,ai implinit 3 luni...Domnul sa te pazeasca de rele,sa-ti Dea sanatate,sa fii destept...si bun la suflet!