La multi ani , Romania!

Romanilor de pretutindeni uram cu drag ,,La multi ani!,,.Si noi am sarbatorit azi si ne-am simtit minunat.

LA MULTI ANI ,Haruto David Andrei !

Astazi este ziua ta de nume,pui mic si drag . Ai primit o acadea pe care mami te-a lasat s-o rontai un pic.Doar un pic de pofta...
Mami , Tati , Edi si Buni iti doresc toata feicirea si toata bucuria din lume.Sa fii sanatos , gargarita scumpa.

Bine ai venit ,mama,in Tara Soarelui Rasare

Desi postez cu intarziere ,mama a sosit la noi pe 16 noiembrie.
Pe 15 noiembrie,am plecat cu gargarita mica spre Tokyo.H. nu a putut lipsi de la servici pentru a ne ajuta.
Dupa o calatorie obositoare ,pe care am mai repetat-o in aprilie odata ,am ajuns in Tokyo ,in casa ospitaliera a prietenei mele.
Haruto a fost super incantat de trenuri.a stat cumintel pe scaun si s-a jucat ,aruncand mereu ochii pe geam si imitand zgomotul scos de tren.
Noaptea a trecut repede.Am avut insomnie ,stand cu ochii pironiti pe pereti si imaginandu-mi clipa cand o voi vedea pe mama.
Dimineata l-am lasat pe Haruto dormind in grija prietenei mele inimoase si am pornit-o foarte devreme spre gara.Din Shibuya pana la Narita e ceva distanta.Iau un tren spre gara mare din Shinjuku.Ajunsa acolo bajbai citind indicatoarele.Fara succes.Ma indrept spre un birou de informatii consultandu-mi ceasul cu inima la gat.Sper sa am timp.Avionul aterizeaza la 9,30.
In sfarsit ma asez in expresul spre Narita.O ora si 40 de minute.Sper sa ajung la timp.Ochii ma ustura de nesomn si ma framanta o mie de ganduri.
Ajung la aeroportul Narita chiar in minutul cand avionul a aterizat , dupa calculele mele.Numai ca avionul a aterizat cu 20 de minute mai devreme.
Am emotii ingrozitoare.Mainile imi sunt reci ca gheata si tremur toata.
Calatoria mamei a fost oarecum cu peripetii. Am sunat-o inainte de imbarcare si cu o voce gatuita ma anunta ca , compania aeriana Finnair ,cea care o aducea la mine ,este in greva.Am crezut ca inghet ,caci eu eram deja in drum spre Tokyo.Insa, norocul ei a fost ca a ajuns mai devreme la Otopeni,caci i-au redirectionat zborul catre compania aeriana a Austriei.
Si deci,asteptam ingrozitor de emotionata la usa sosirilor.Trec 10 minute,apoi inca 10,apoi inca 5.Eram disperata. Ma gandeam la tot felul de lucruri,mai ales ca mama a avut escala la Viena ,mai ales ca nu vorbeste decat romaneste,ca nu este obisnuita cu termenii legati de aeroport sau avioane.
Suna telefonul si inima mai sa-mi sara din piept.E H.Zice ca mama este la vama ,completand niste formulare si se descurca mai greu.
cateva minute bune nu mai iese nimeni.Si-apoi incep sa curga calatorii urmatorului avion aterizat,din Guam.Si mama nu mai vine...
Si iat-o,tarand dupa ea bagajele grele.Incep sa plang si ea la fel.Ne luam in brate emotionate,eu uitand cu desavarsire intentia de a o fotografia.
A fost ajutata de doua romance pe toata perioada zborului si le doresc acestor doamne multa sanatate.
luam expresul turuind intr-una.Avem atatea sa ne spunem...
Mama se simte bine nu ii este rau.Este doar putin obosita pentru ca ,de cand a plecat din Romania nu a dormit deloc.
Ajungem in casa prietenei mele.Haruto se uita reticent la buni,pe care se pare ca a uitat-o.
O las sa se odihneasca ,insa ea imi spune ca se simte foarte binesi nu vrea sa mai amanam plimbarea prin Tokyo.Pentru ca timpul este limitat mi-am propus sa o duc la Turnul Tokyo.
Turnul Tokyo are o inaltime de 333 m .Este mai mic decat fratele lui Eiffel Tower.
Cantareste 4000 de tone si au fost necesari 28.000 de litri de vopsea pentru al zugravi.
Este luminat cu 176 de lumini,lumini ce se schimba in functie de anotimp.Vara sunt albe si iarna portocalii.
Am urcat pana la 150 de metri,aproape de jumate.Atat.Nu am stiut ca propria mea mama are rau de inaltime.Mai ales ca aproape 25 de ani am locuit la etajul 10.
Cumparam suveniruri,facem poze si coboram.
Mama si Haruto adorm in taxi doborati amandoi de oboseala.Ajunsa la prietena mea o pun pe mama la somn si noi ,eu si prietena mea stam la o sueta,privind joaca copiilor.
A doua zi trebuie sa mergem la ambasada.Mama are nevoie de o procura.Afara ploua cu galeata.Ii cer taximetristului sa ne duca totusi pe un drum mai lung.Ii arat mamei Shibuya si Ropoggi din masina.Vremea este mohorata insa orasul este foarte animat.Ma simt obosita de toata aceasta viermuiala omeneasca.Se pare ca m-am dezobisnuit de forfota marilor orase.Eu...citadina convinsa suspinam dupa linistea micutului oras in care locuiesc.
Ambasada Romaniei din Tokyo m-a impresionat oarecum prin amabilitatea de care au dat dovada cei ce lucreaza acolo.Am terminat destul de repede si am fugit dupa un taxi.Haruto dadea semne vadite de oboseala.Si ploaia asta care nu se mai opreste....
Si iata-ne in Shinkansen,trenul rapid spre Nagoya.Mama nu inceteaza sa se tot mire.De curatenie,de politete ,de tot ceea ce o inconjoara.Sporovaim tot drumul servind cafele si sandwich-uri.Haruto, desi e ca un mic balaur,nu doarme nici un minut.
Am ajuns in Takayama,acasa,la ora 20.Obosite si dornice de o baie si un pat cald.Si in Takayama ploua.Singura diferenta de TOkyo este ca aici sunt cu cel putin 6-7 grade mai putin.
Ce bine e acasa...

Va invit la aduceri aminte...

Nu mai pot comenta nimic.Ascult.Si atat....Si poate sterg o lacrima ivita in coltul ochiului...imi plang frumusetea anilor scursi ca nisipul din clepsidra...

Pentru matusica

Pentru ca matusii ii este tare dor de mine mama s-a gandit sa puna niste fotografii doar cu mine.

Si iata ca marti soarele ne zambeste!

Dupa ziua ploioasa de luni,marti a fost foarte frumos.Am iesit la plimbare.
Haruto freamata de nerabdare in carut.Vrea sa alerge.
Pomii au capatat culori de basm .Ma bucur de ziua aceasta.Frumusetea ei imi mangaie inima trista.
Ajungem la TRAIN BLEU, patiseria de renume ,de unde cumparam cornuri calde si prajiturele cu branza si stafide.Doamna patroana vine langa Haruto ca de obicei si-i ofera o chifla dulce.Haruto e tot numai zambet.Ii ia chifla din mana si da din cap cuviincios a multumire.
Plecam. In vecinatatea patiseriei se afla o mica masuta unde in functie de anotimp ,sunt aliniate pungute cu fructe.Cine doreste sa cumpere pune banii in cutia de pe masa ,se serveste si pleaca.In Japonia sunt astfel de locuri peste tot.Unele cu legume doar.Micii fermieri isi vand astfel produsele,care dealtfel sunt mai ieftine decat la market.
Ajungem in moll.Haruto imi arata cu manuta libera,caci in cealalta tine chifla papata pe jumate,ceva in rafturile pline cu incaltaminte. Cizmulitele de ploaie cu personajul lui favorit din Cars,McQueen,masinuta cea rosie si simpatica.
Inca nu i le cumpar.Haruto are inca piciorul micut si anumite produse nu sunt si pentru el.Si ca sa i le cumpar mari...Nu! Stiti ca multi japonezi isi iau pantofi cu un numar cel putin mai mari? Si copiilor la fel.In mai toate institutiile ei trebuie sa se descalte,caci nu au voie cu pantofii.Chiar si la clinici,la gradi,la scoala...
Iau o pauza.As bea o cafea.Mergem la Loteria,un fel de McDonald's ,unde cer un caramel latte.Sunt la dieta de ceva timp ,dar mai scap si eu ca vaca in trifoi,caci sunt pofticioasa.
Haruto topaie pe canapeaua micuta . La un moment dat simt un miros binecunoscut.
Si ma dumiresc de ce a stat cateva minutele linistit.Din cauz de nevoi mai mari.
Inghit cafeaua cu inghitituri de curcan si fug la etajul doi unde este camera pentru copii.
Daca mi-a lipsit ceva foarte mult in Romania ,apai asta a fost lipsa camerelor pentru schimbat scutecele si pentru alaptat.Nu mai zic si dotate cu boiler cu apa fiarta pentru prepararea laptelui,sapun,prosop,spatiu...Degeaba sunt in Romania atatea moll-uri,nu au creat si conditii pentru mamicile cu copii mici.Sau mamele care alapteaza si schimba scutece nu au ce cauta in moll.Ele trebuie sa stea acasa ,sa-si vada de alaptat si scutece.
Ma intorc la oile mele,sau mai bine zis la oita mea.Oita care a behait tot etajul magazinului si a alergat cat l-au tinut picioarele.Pana au inceput sa i se impleticeasca si a fost luat pe sus si pus in carut de catre oaia mama.
Am plecat sprea casa.Haruto e tacut ,semn ca-i este somn.Imi fac in gand planul de bataie pentru ziua ramasa ,fotografiind de zor pomii in culori superbe de pe strada noastra.
A mai trecut o zi.

Si o luni ploioasa...

Luni a fost o zi ploioasa care mi-a dat o stare ingrozitoare de leneveala.Nu am avut chef de nimic toata ziua.
Haruto a fost si el plictisit cu toate ca ne-am jucat fel si fel de jocuri.Statea numai la geam si seuita cu jind afara.
Pe la ora 16 ploaia s-a oprit putin,desi cerul era inca negru si amenintator.Si am iesit amandoi la o mica plimbare ,pana la marketul din cartier ,sa cumparam fructe.
Afara miroasea a pamant reavan si a frunze ude.Muntii nu se vedeau de ceata.
Zgribuliti ne-am intors acasa,unde gargarita mica a facut nani si mama s-a apucat de treburile domestice cu toate ca ar fi lenevit mai departe.
Mi-e groaza de vremea care v-a veni.Iernile aici sunt lungi si pline de zapada.
Iar casele japonezilor nu pastreaza deloc caldura in ele atunci cand opresti sursa de incalzire.
Mi-e dor de soba mamei de acasa...