2009?

Marturisesc ca acest an a inceput cu stangul in familia noastra.
Ma tot chinui sa gasesc putin timp pentru a croi din tastatura pagini noi in blogul nostru...sperante desarte insa...abea am timp sa respir,sa ma hranesc[de a savura mancarea nici nu poate fi vorba],sa-mi asez capul pe perna si printre 2 oftaturi ale piciului,chiar sa si atipesc.Nu,nu el este singura pricina a vietii obositoare pe care o duc,ci evenimentele mai mult sau mai putin nefaste care se tot ivesc si care ma vor epuiza in curand.
Pe 2 ianuarie am luat "influenza",gripa asiatica ce face ravagii.Anul acesta se manifesta cu diaree si varsaturi din belsug,alaturi de febra ,frisoane,ameteli si dureri ale oaselor si muschilor,ingrozitoare.
De ce-o fi vrut sa vina tocmai la mine nu stiu...Cert este ca,am avut senzatia ca acesta imi este sfarsitul.Nu stiu daca mi-a fost vreodata asa de rau...Important este ca a trecut si ca piciu nu a luat de la mine...deocamdata,spun cu inima stransa...
In schimb de 3 zile sotul a preluat cu brio stafeta.De atatia ani de cand suntem impreuna nu l-am vazut niciodata sa stea in pat.E un om foarte activ.Chiar si atunci cand era racit sau a fost mai bolnav,el nu a stat in pat,insa acum de 2 zile zace...
Iar azi,pt ca nu era de-ajuns,ca de inceput de an,a mai venit si cireasa de pe tort.
Terminand de pregatit pranzul ,merg la etaj sa-l chem pe sot.In acelasi timp in urechi imi suna strident sirena unei ambulante.N-am dat prea mare importanta pt ca stam pe una din marile artere ale orasului ,in apropierea spitalului central.Ajungand la etaj,sotul meu cu o fata livida,imi spune ca trebuie sa mergem pana la spital.Eu m-am gandit imediat ca se simte foarte rau si am dat sa-i iau juniorul din brate.Si-atunci el imi spune cu voce scazuta ca Edi a avut un accident la scoala si ca afost chemata ambulanta.Nu tin minte cand am imbracat copilul si am iesit pe usa,stiu doar cand stateam in curul ambulantei transpirand abundent desi tremuram si eram rece ca gheata.
In Japonia copii fac si desfac totul.Adica in toate activitatile scolare ei construiesc,ei organizeaza,ei pun totul la loc mai apoi.
Fiind ora de ,,bukatsu,,-sau club de sport-el facand tenis de masa,la terminarea orei a trebuit sa stranga masa rabatabila[masa care avea de 3 ori greutatea lui,el avand 35 de kg].Asa ca,el si baiatul cu care a jucat s-au apucat sa stranga masa.Rotile acesteia nu erau foarte functionabile ;si cand baiatul celalalalt a vrut sa impinga partea lui spre a o apropia de a lui Edi,rotile s-au rasucit iar masa a cazut peste Edi.I-a prins un picior si mana cu care a incercat sa se apere.Mana nu s-a ales decat cu o julitura si o vanataie insa piciorul...
Cand am fost chemati inauntru de catre medic si am vazut baiatul meu intins livid in pat,am avut senzatia ca lesin.Abea atunci cand m-a vazut ,a inceput sa planga.
Piciorului i-a fost zdrobit muschiul pana la os,la un lat de palma deasupra genunchiului.Destul de grav si destul de dureros.Mai rau este ca muschiul nu a fost taiat,ci zdrobit.I-au facut 5 anestezii pentru al coase.Ii auzeam plasetul si durerea de pe hol si nu am avut puterea sa fac nimic.Ce era oare de facut in astfel de situatie?Cine poate fi pregatit cand viata ii ofera astfel de momente?
Constati ca exista clipe cand ai vrea sa poti avea puterea sa iei tu durerea copilului tau,sa nu-i mai vezi suferinta...insa agonizezi si tu la fel ca si el;el de durere fizica ,tu de cea sufleteasca.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa imi mai dea o incercare...
Azi,de ziua tatalui meu,de Sf.Ioan Botezatorul N-am putut sa ma bucur ca in fiecare an de aceasta sarbatoare.Inima mea a fost prea trista.
Ii spun insa LA MULTI ANI si ii doresc sanatate.Lui si celor ce poarta numele Sfantului Ioan.Numai bine va doresc.
Starea pe care o am acum nu-mi da elanul de a mai scrie.
Voi incerca sa adorm cu speranta ca maine va fi o noua zi,o zi in care nu va mai fi suferinta si nici ganduri ,nici framantari.
Sper sa nu fie din nou una din zecile de nopti albe in care ochii mi-au stat treji pana in zori,cautand ceva ce nici eu nu stiu...

Pentru cei dragi...cu dor

Ce va adus Mos Craciun?

Eu am fost foarte cuminte si mi-a adus o groaza de jucarii si hainute,un bradut frumos impodobit si fulgi de nea in noaptea de Craciun.Pe acestia din urma i-am privit cu destula rezerva...Oare de ce se bucura cei mari cand vad acesti fulgi,caci eu cand i-am atins brrrrr!m-a luat cu frig!Insa vazand fata zambitoare a mamei am incercat sa schitez si eu un zambet ,desi manuta mea se pitise toata in maneca hainei.
Ieri cei mari au papat ceva ce arata tare bine ,iar pe mine m-au pacalit cu mancarica aceea de bebei de care m-am saturat!Mai imi da tati pe ascuns ceva ce zice mami ca nu am voie...si mami se supara...asa ca nu mai pap!Astept sa ma fac mare,sa pot papa si eu in voie ,ca si fratiorul meu cel mare.
Si sper ca la anul sa va arat poze cu mine pe saniuta!

Pentru cei dragi

Buna dimineata la Mos Ajun!

Craciunul imi aduce in minte toti anii in care am petrecut aceasta sfanta sarbatoare.Uneori mai trista,alteori razand,uneori cu lacrimi pe obraz,alteori cu soarele in inima...
Insa de fiecare data ma gandesc cu drag la aceasta sarbatoare,iar azi,mama fiind ,incerc sa insuflu copiilor mei acel spirit de Craciun pe care il aveam si eu de la parinti,in suflet.
Nu stiu de ce ,dar de fiecare Craciun ma gandesc numai la anii copilariei...poate pt ca atunci cand esti copil Craciunul are alte dimensiuni sufletesti.
Imi amintesc cum ne pregateam cu saptamani inainte.Faceam felicitari pentru parinti,invatam colinde...Apropo de colindat:pe vremea mea nu se dadeau decat covrigi,mere si nuci.Mai scapa cate o portocala,o napolitana sau un 10 lei,dar foarte rar.
E vremea colindelor si ma simt putin trista in suflet.Acest Craciun imi aduce bucurie datorita copiilor,dar inima mea a uitat de ceva timp sa mai zambeasca.
M-am intors din Romania cu amar in suflet si cu sentimentul ca am lasat ceva acolo.Ceva ce nu voi mai gasi niciodata mai apoi...
Mi-e greu sa explic ce simt,mi-e greu sa ma analizez.Astept sa treaca sarbatorile de dragul copiilor.
Doresc tuturor copiilor din intreaga lume un Craciun fericit! Si mosul sa le puna sub bradut tot ceea ce au visat.
Sarbatori fericite si petreceti cu bine!

CRACIUN FERICIT!

Din nou acasa

Iata-ne acasa dupa o absenta de 7 saptamani.
Haruto s-a schimbat mult.Este foarte energic si foarte vesel.Acest timp petrecut impreuna,fara tati si fara fratior,ne-au apropiat mai mult decat credeam ca este posibil.Haruto sta acum tot timpul lipit de mine,iar atunci cand il pacalesc putin ma urmareste cu privirea si nu ma scapa din ochi nici o clipa.
Si-a redescoperit cu vadita bucurie vechile jucarii pe care le uitase,studiaza cu dispret patutul in care refuza cu incapatanare sa doarma acum, scotoceste cu privirea fiecare coltisor al casei,parca dorind sa-si caute in capsorul lui amintiri despre fiecare lucru vazut...
Pe 27 noiembrie a aparut,dupa indelungi asteptari si cautari disperate ale mamei in gurita plina de balute,primul dintisor.Urmat la 3 zile de altul.
Pe 1 noiembrie ,Haruto a fost crestinat,fiind botezat cu numele David Andrei.Pozele de mai sus fiind de la botezul lui,cu nasa,sora mea si cu verisoara mea cea mai buna.
Am multe de povestit,dar deocamdata ma voi opri aici,pentru ca ma simt foarte obosita din toate punctele de vedere.Voi reveni dupa putina recuperare ,dupa linistea atat de asteptata,din sanul familiei mele.
Bine v-am regasit,prieteni dragi,cei care ne vizitati mereu!