13 septembrie 2009

S-a implinit o luna de cand tata nu mai e...Zilele s-au adunat la fel cum si durerea si lacrimile nu au incetat sa se adune.Am numarat fiecare zi,ora,minut de atunci...urand zilele de joi si cele de sambata...si ora 10,10 din zi...
Imi este foarte greu sa nu ma mai gandesc la el,mi-e greu sa nu-l plang si sa nu vorbesc cu el in fiecare zi mangaindu--i chipul in fotografie.
Nu stiu cum am sa trec peste aceasta durere.O parte din mine s-a stins odata cu el si mi-e greu,tare greu sa-mi revin.
Omul are insa puteri nebanuite de a se ridica atunci cand nu mai exista nici un suport sau o forta ca sa o faca.
Iata,inca respir,mananc,privesc,vorbesc,gasesc puterea chiar si sa zambesc copiilor mei,desi credeam ca daca se va stinge tata ,voi pleca odata cu el.
Ii multumesc Domnului pentru familia care mi-a dat-o,motivul cel mai puternic si mai elocvent de a ma trezi dimineata si a invata sa traiesc cu durerea asta nemarginita in suflet.

5 comentarii:

Sabina Y spunea...

Putere Florina!

Acum o saptamana s-au implinit 10 ani de la moartea tatalui meu.
Mai bine de 4 ani nu l-am putut privi in nici o fotografie.
Ca sa trec peste durere mi-am impus atunci sa nu ma mai gandesc...si usor,cand rana s-a mai inchis am reusit sa ii vorbesc,sa il privesc in poze,sa imi amintesc.
Acum imi zambeste dintr-un colt,unde poza lui este nelipsita.

APRIL spunea...

Multumesc ,Sabina.
Da,asa este,rana se va inchide cu timpul.Stii ca am mai vorbit,mi-ai povestit despre tatal tau...
Eu nu pot sa nu-l privesc,sa nu-i vorbesc, sa nu-l plang in fiecare zi.Imi lipseste enorm si inca nu m-am obisnuit cu gandul ca nu mai e,ca nu-l voi mai mangaia si imbratisa niciodata.
Si eu am o fotografie inramata facuta acum 2 ani jumate ,langa care nu lipseste candela si nu lipsesc florile.
Ma doare ca nu sunt acolo,sa-l plang la mormant,sa-i alin sufletul mamei...E foarte greu.Credeam oarecum ca sunt pregatita sufleteste,insa durerea pierderii lui e prea mare.
Multumesc pt compasiune.

alina spunea...

Draga mea,
iti scriu din Romania. Am descoperit blogul tau de cateva zile si nu ma mai satur. Am citit tot, am ras si am plans alaturi de tine si daca nu te superi, chiar daca nu te cunosc personal, indraznesc sa-ti spun si eu CURAJ. Ai o familie minunata, niste oameni care te iubesc si care depind de tine, asa ca fii tare!
Uite ceva frumos pentru tine aici: http://www.youtube.com/watch?v=jgm8LY7_VGY
Fratele meu este student la Japoneza la Universitatea din Bucuresti si datorita lui am prins si eu drag de Japonia si ma documentez si eu cat pot. Posteaza mai des, te rog! :) Mi-am facut cont si pe Japonia-Romania forum.
Te imbratisez cu mult drag,
Alina (Bucuresti)

APRIL spunea...

Draga Alina,iti multumesc pentru vizita si pentru cuvintele tale.Ma bucur ca ai devenit prietena noastra,caci in ultimul timp prietenii ne-au cam abandonat.Asa sunt unii,te iubesc si te cauta numai atunci cand esti vesel .Cand sufletul iti plange ,putini sunt cei carora le pasa,cei care iti sunt alaturi cu o vorba care sa-ti mangaie sufletul.
Promit sa scriu mai des.Sincer , nu mi-a fost prea bine de la pierderea tatei...Si acum plang,in fiecare seara...
Este greu,voi trece foarte greu peste aceasta mare pierdere,insa ,cu ajutorul Domnului,al familiei si al prietenilor care inca nu m-au parasit ,voi reusi sa revin pe linia de plutire.
Mult succes fratelui tau si poate cine stie ,ne vom cunoaste intr-o buna zi.Si eu sunt membru al forumului ,insa nu postez prea des.
Te imbratisez si te mai astept cu drag la noi.

Alina spunea...

Scumpa Florina,
ieri, la ora 10 dimineata ora Romaniei, s-a implinit o saptamana de cand l-am pierdut pe bunicul care m-a crescut. E ironic cum eu te incurajam pe tine acum catva timp, iar acum plange sufletul in mine! M-am gandit si la tine zilele astea si mi-am dat si mai bine seama cat de greu ti-a fost acolo, departe. In prima clipa cand am aflat ca bunicul s-a dus, mi-am dorit mai mult decat orice sa plec din Bucuresti si sa ajung mai repede la bunica si s-o strang in brate si sa-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai lasat-o macar pe ea. Anul trecut, am fost intr-o delegatie de serviciu in Marea Britanie si, pana de curand, eram hotarata sa plec din tara si sa-mi fac un viitor mai bun in alta parte. Acum, dupa ce am ramas fara unul dintre batranii mei dragi, m-am hotarat sa raman in tara si sa imi fac viata frumoasa aici pentru ca POT! Te felicit inca o data pentru putere si pentru curaj si pentru familia ta minunata. Daca vrei sa imi scrii, adresa mea este alina.stanila@gmail.com. Mi-ar placea sa tinem legatura!
Cu mare drag, o imbratisare din suflet de romanca pentru tine!
Alina