Am fost in Tokyo

La inceputul saptamanii trecute m-am hotarat sa plec in sfarsit in Tokyo,la prietena mea.Stresul acumulat,oboseala,rutina,toate m-au facut sa ma decid.Si H. a tot insistat sa ma duc,sa mai ies din viata de zi cu zi,sa ma mai inveselesc putin.In ultimul timp parca nu mai sunt eu...
Zis si facut.Am cumparat bilete dus-intors si m-am prezentat cu bagaje si juniorul din dotare la gara.Vom lua intai un tren spre Nagoya si vom calatori vreo 2 ore si jumatate.Apoi din Nagoya ,trenul rapid-shinkansen-pana in Tokyo,vreo ora si jumate.
In primul tren a fost ok,nu am avut probleme.Haruto se uita fascinat pe geam si in jurul lui,curios din fire,ca toti copii mici.Apoi a adormit vreo 45 de minute,lasandu-ma sa ma relaxez si eu putin cu o cafea calda.Ce-mi place in trenurile japoneze cum vin cu un carucior ca si in avion,cu bauturi si mancare.Poate nu apuci sa-ti iei inainte de a urca in tren si poti cumpara pe parcursul calatoriei.
Am ajuns in Nagoya.Noi suntem imbracati inca de iarna,la noi fiind mai frig.In Nagoya este cald.Incepem sa dezbracam cojoacele ca Baba Dochia.Vine si shinkansen-ul.H.nu mi-a luat bilete cu loc,pt cazul in care pierd trenul sa-l pot lua pe urmatorul.Ma urc intr-un vagon la nimereala si ma asez pe 2 locuri libere.In sfarsit pornim.Ma simt putin obosita.E greu cu bebe,carut si bagaj,plus geanta mea de marime considerabila.Zici ca-s melcul cu casa in spinare.[nu stiu ce am azi de fac cacofonie!]
Ma asez sfarsita pe scaun,dupa ce il pun pe Haruto pe scaun si distribui bagajele ,plus caruciorul pliat,in asa fel incat sa nu incurce pe nimeni.
Vine o tanti.Imi cere biletul si ma anunta pompos ca nu am voie sa stau acolo.Foloseste cuvintele acelea de politete pe care le urasc si care ,parca nu se mai termina.O intreb de ce,pentru ca sigur nu am intrat la locuri rezervate.Imi spune ca am intrta la Green vagon.Adica ceva de high class.Nu-i nimic,platesc diferenta.Am platit 4000 yeni.Peste cei aproape 10000.Si ce daca,mi-am zis in gand.Imi place confortul,ca oricarui om banuiesc.Vine un nene,platesc diferenta si incerc dupa aceea sa ma relaxez.Se pare insa ca biletul,desi scump,nu onoreaza conditiile.Sau poate nu pentru mine,ca nu sunt japoneza.Incercand sa adorm copilul imi pun geanta pe scaunul alaturat.Vine duduia de mai inainte si-mi spune ca nu am voie sa ocup locul de alaturi.O intreb daca pot sa pun copilul.Zice ca nu.Ii spun ca ,la agentia de bilete mi s-a spus ca bebe poate ocupa fara probleme un loc langa mine.Ea zice ca in acest vagon nu.Ca il poate ocupa alt client care a platit biletul.
Ma uit in jur.Cativa barbati rasfirati in tot vagonul,vreo 10 persoane,nu mai mult.O intreb daca in cele cateva statii clientii vor da buluc la vagonul Green.Imi zambeste printre dinti si imi spune ca s-ar putea.
O las in plata Domnului si eliberez scaunul.Haruto atipeste la mine in brate vreo 20 de minute.Se scoala plangand din lipsa de spatiu.El e invatat sa doarma omeneste nu inghesuit.Ii scot din geanta doldora cu de toate o jucarie sa-si faca de lucru.E o masinuta cu cateva butoane ce imita sunete gen:claxon,motor,frana...Cucoana cu pricina se repede ca un uliu mai sa smulga jucaria din mana copilului.Imi zice sa pastram liniste.Iar mie imi vine sa o pocnesc.Pe scaunul de vis-a-vis e unul care sforaie de cand m-am urcat.La cateva scaune distanta unul isi soarbe tacticos si la fel de zgomotos cafeaua.Iar cel din spatele meu isi trage mucii intr-un stil care imi da spasme la stomac.Nu mai vorbesc de cei 2 din primele scaune ale vagonului care vorbesc si rad atat de tare ca aud orice.
Ii spun raspicat sa ma lase in pace daca nu vrea sa-i chem superiorul.Pleaca nervoasa.Tot restul calatoriei m-a ignorat.Si bine a facut.Caci eu chiar eram in stare sa o ciufulesc.De nervi i-am facut si 2 poze,uite-asa,s-o arat lumii intregi!
Ajungem in sfarsit in imensa gara din Tokyo.Dupa vreo 20 de minute ma vad in sfarsit cu prietena mea,care a venit sa ne ia de la gara impreuna cu baietelul ei.Haruto e morocanos si-l inteleg,nu si-a facut somnul.
Mai luam pana la casa ei 2 trenuri,caci locuieste in Shibuya.
Tokyo imi da ameteli.Sunt indragostita de marile orase.Eu m-am nascut in Bucuresti.Dar sa nu uitam totusi ca Tokyo depaseste cu putin populatia din Romania.
Tokyo ma fascineaza.Oameni multi,cat vezi cu ochii,zgarie-nori,magazine de tot felul.Ma simt cu-adevarat o provinciala acum,printre lumea de aici.
Tokyo ma sperie intr-un fel.Cobor sa cumpar ceva de la market si o las pe prietena mea cu copii spunandu-i ca vin repede,ca ma descurc eu.De cand ma stiu am un spirit de orientare fantastic,ce m-a scos din multe incurcaturi.Nu si de data asta.Am bajbait pe strazi minute bune.Strazi inguste cu apartamente si case bagate una intr-alta,parca toate semanand intre ele.Mi-am luat eu puncte de reper,dar parca se ascundeau cu toate.Lume multa pe strada.Nu ca la mine in oras cand dupa ora 19 nu mai vezi tipenie de om.Ma uit debusolata in jur.Langa mine se opreste o doamna cu un pudel.Mi-a vazut moaca pierduta si s-a gandit ca ma poate ajuta.E italianca.Foarte draguta se ofera sa mearga cu mine inapoi la market si de acolo sa refacem impreuna traseul.Imi spune ca si ea a patit-o de cateva ori cand s-a mutat aici.Ajutorul ei,desi binevenit,nu da roade totusi.Nu reusesc sa gasesc casa prietenei mele.Pana la urma o sun jenata.Rade si-mi spune ca si-a dat seama ca nu am gasit drumul inapoi.Ma ghideaza pas cu pas si intr-un tarziu ajung.Nu va spun ce nervi aveam cand am vazut ca am trecut pe langa strada ei de cateva ori fara sa vad casa,desi are o casa impunatoare,ce eclipseaza pe cele din jurul ei.
In prima seara am dormit bustean.A doua zi am pornit la colindat prin magazine,parcuri,locuri de joaca pt copii.E atat de frumos afara,nu-mi venea sa cred.Se vede ca Domnul a tinut cu mine.De la geaca de iarna am ajuns la maneca scurta.Si spre sfarsitul zilei de la bal,la spital.Caci am facut febra mare brusc,ma simteam groaznic,ma dureau toate,mai ales capul.Si fiindca nu puteam lua medicamente pt ca inca alaptez,prietena mea a sunat salvarea.Am crezut ca mor pana m-au luat.Au pus un milion de intrebari.Stiu ca asa este bine,eram constienta de asta ,dar imi era atat de rau incat nu aveam rabdare sa raspund la tot ce intrebau.mai ales ca de multe ori repetau unele intrebari.In sfrasit m-au luat.A fost cea mai rea senzatie pe care am avut-o ,in salvare.Aveam senzatia ca sunt pe moarte cand auzeam sirenele si soferul vorbind prin megafonul ala sa se dea participantii la trafic la o parte.
Imi venea sa plang.Langa mine,un mosulica,cica era asistent,ma tot mangaia pe mana si-mi zicea ca o sa fie bine.Pana la urma am scapat.Am cerut medicamente potrivite si am plecat cu un taxi spre casa,dupa lungi investigatii si insistente pentru ami pune o perfuzie.Am refuzat.Perfuzia dureaza cam 2 ore si ora de somn a lui Haruto trecuse cam de mult.
Am ajuns acasa si mia-m luat puiul in brate.Prietena mea imi spune cu tristete ca-i pare rau ca s-a intamplat asa,de parca ar fi vina ei.O linistesc si mergem la culcare.Eu cu marea speranta in suflet ca a doua zi imi va fi bine.
Si mi-a fost.Ultima zi la Tokyo a fost superba.Am mers iar in locuri frumoase si mai ales am mai intalnit o prietena,o romanca pe care am cunoscut-o pe net.Si pe care nu am vazut-o niciodata.A facut un sacrificiu,ea locuind putin cam departe,si a venit sa ne vedem.A fost foarte frumos...Am stat toate 3 privindu-ne copii cum se joaca.
In ziua urmatoare am plecat la gara.Prietena mea m-a insotit.Odata ajunse nu ne induram sa ne luam ramas bun.Ne-am despartit cu putina tristete in suflet.A fost cam scurt timpul petrecut impreuna,dar ne-am promis ca nu vom revedea curand.O astept la mine de data asta.
Drumul de intoarcere a fost mai usor parca.Ardeam de nerabdare sa ma intorc acasa la mine,sa-mi vad baiatul cel mare si sotul.Si sa le vad bucuria pe chip atunci cand le voi inmana cadourile.Apropo de Edi,m-a bombardat cu telefoanele 3 zile ,tot intrebandu-ma ce fac.Mi-a parut groaznic de rau ca nu l-am putut lua si pe el,insa abea incepuse scoala,de fapt un nou an scolar,caci in Japonia anul scolar incepe in aprilie,si nu putea lipsi.
De data asta am avut grija sa nu ma mai urc in vagonul Green.Am mers in vagonul cu locuri nerezervate si a fost de o mie de ori mai bine.Oameni prietenosi care s-au jucat cu Haruto tot drumul si l-au fotografiat de parca era cine-stie-ce vedeta.In Nagoya am asteptat vreo ora sa luam trenul spre orasul nostru.Am ajuns pe seara,amandoi obositi rau.Am facut baita si direct la somn ne-am pus.nu inainte de ai bucura pe cei dragi cu ceea ce am cumparat din calatoria noastra.
Ma bucur ca am mai iesit.Ma bucur ca am putut vedea Tokyo si pe timp de primavara,cu ciresii infloriti,nu numai vara,cand orasul este de-a dreptul sufocant.
Nu stiu daca pot repeta experienta prea curand.Este foarte obositor sa pleci la drum cu bebe.Poate cand va mai creste putin,dar si atunci va fi greu,sa ma tin dupa el prin tren,caci sigur nu va sta cumintel in scaun atata timp.Acum deocamdata nu merge in picioare.
Cam asta a fost...In mare.As povesti fiecare amanunt,fiecare senzatie insa deocamdata ma opresc aici.