Precis Haruto nu-si mai aminteste vara trecuta.Era atat de mic...Insa stiu ca ii place sa fie subtire imbracat.Cand este gol ,il alerg tot patul ca sa-i pun hainute pe el.Se bate cu manutele pe burtica goala si chiuie.Iar atunci cand este frig si-l imbrac mai gros plange si se trage mereu de hainute.In plus,in casa cu greu il vezi cu sosete in picioare.Trebuie sa fiuv mereu atenta ca si le scoate.O fi de vina gena japoneza din el,caci japonezii,fie frigul cat de mare nu infofolesc copii.De multe ori am vazut prin magazine copii si bebelusi fara sosete,cu piciorusele vinete de frig si mucii pana la barba.Ei spun ca asa calesc copii.O alta chestie cu care nu sunt deacord este tinutul copiilor la gradinita fara sosete,in plina iarna.Chiar daca parintii il imbraca si-l incalta acolo este dezbracat si descaltat.Cica sa nu alunece pe parchet si sa se loveasca la cap,desi la copii asa mici nu am vazut pana acum sosete sau dresuri fara desene sau scrieri din pasta cauciucata,aplicata pe talpi.
Alt obicei ,barbar as putea spune,este sa dezbrace copii la pielea goala si sa-i scoata afara cand ninge,in plina iarna.Tot pentru calirea organismului.Mi-e teama de vremea care trece si care ma va aduce in pragul gradinitei implicit,caci copilului ii trebuie comunicarea,socializarea,prieteni noi.
Sunt multe cele care imi plac in Japonia,dar sunt si multe care ma lasa cu semne de intrebare si cu multa,multa nedumerire in suflet.Consider ca sunt adult si pot trece peste anomaliile lor,dar copii mei nu as vrea sa sufere nici macar o clipa datorita regulilor absurde care conduc uneori mintile oamenilor.
Multi spun:te-ai dus in tara lor trebuie sa le urmezi regulile.Dar cei care nu stiu...pentru straini sunt intotdeauna reguli nescrise,nascocite de mintea oamenilor rai,care vor sa arate ca acolo este tara lor,nu a celor ce vin sa locuiasca in ea.
Eu sunt o persoana foarte maleabila,dar cand vine vorba de copii mei...
Na,ca m-am luat cu vorba si am uitat sa va spun ca Haruto probeaza palarioara aproape zilnic...iar sandalutele sunt un deliciu...Prietena mea,din Tokyo,ni le-a facut cadou.Multumim.
4 comentarii:
Așa de tare mă doare inima când aud povești din astea triste - îmi dau seama că trebuie să fie cumplit să fii cu inima împărțită în două, între țara ta și cea adoptivă.
Eu am avut mare mare noroc, eu aici mă simt chiar acasă, nu știu câți sunt ca mine, dar să știi, câteodată e bine să încerci să privești toate lucrurile astea negative cu deschidere.
Nu știu, nu cred că există șovinism în Japonia, poate doar reticență față de imigranți, asta e prezentă în toate țările, dar îți faci mult rău acumulând și socotind ce nu-ți place.
Deși înțeleg toate lucrurile pe care le spui - și aici există tendința asta să-și călească copiii, să-i țină desculți iarna sau cu capul gol etc, eu una prefer să spun "eu nu fac așa" și să trec ușor peste, numărând numai ceea ce îmi place.
Dar, cum am zis, pe de altă parte, la mine sunt și multe în partea pozitivă, poate de-aia îmi este mai ușor să fiu optimistă.
Îți doresc să-ți fie bine acolo unde ești.
Multumesc ,Alina.
Lasand la o parte ceea ce am zis de obiceiul lor de a cali copiilor,sa zicem ca asta nu este asa suparatoare,iar daca nu-l urmez,sau nu fac asa nu se intampla mai nimic.Insa sunt multe alte lucruri pe care daca nu le faci asa cum zic ei devine suparator.
Japonezii stiu sa afiseze dincolo de zambetul permanent si o rautate ,pe care nu multi o pot suporta.In Japonia rata sinuciderilor din cauza acestor rautati este destul de ridicata.Sunt multi copii care aleg sa se sinucida,pentru ca nu mai suporta rautatile.Daca esti putin mai altfel devii o tinta sigura.Eu stiu destul de bine,caci noi am trecut prin asta.
Ca si adult trec mai usor peste aceste lucruri si incerc sa ma intaresc.Insa Edi a suferit foarte mult.Pana intr-atat incat acum un an m-am trezit cu el plangand si aratatandu-mi printre suspine capul.Parul ii cazuse foarte rau si avea o bucata destul de mare unde nu se vedea decat scalpul.Medicul a zis ca de la stres.Mult timp,pana s-a refacut a umblat numai cu sapca pe cap,iar la scoala ,unde nu avea voie cu sapca ,spusese ca l-am tuns cu masina si din greseala l-am ciumpavit putin.
Acum nu mai avem probleme de genul asta.Am luptat mult,enorm de mult sa-l pot integra.Strainii nu sunt chiar atat de acceptati aici,comparativ cu alte tari.Si asa cum am mai spus ,pentru straini exista legi nescrise.
Ce ma surprinde insa,nu multi au curaj sa vorbeasca despre asta.
Punand in balanta insa,sunt si multe,foarte multe lucruri bune aici.Important este sa inveti sa ignori oarecum indiferenta japonezilor.Si sa-i tratezi la fel.Te vor privi cu alti ochii.Lor nu le plac oamenii slabi,ci cei puternici ,care stiu ce vor.
Ma bucur ca tu te simti acolo ca acasa.Poate in viitor voi putea sa spun si eu asta.
Multumesc din suflet.Numai bine.
Offf ... da, nu sună prea grozav ce povestești tu, îmi dau seama cât ți-a fost și îți este de greu.
Cum am zis, la mine e diferit, mi-e mi-a mirosit, la modul propriu, a acasă, de când am pus piciorul pe pământul ăsta, mă simt mai în largul meu aici decât în țară, ăsta e adevărul.
În plus eu am venit aici după o documentare serioasă, de ani de zile, am venit pt că vroiam să plec din Ro într-o societate mai bună, nu mi-am urmat bărbatul - caz care e infinit mai complicat.
Din toată inima îți doresc să vă fie bine de tot acolo și mă bucur să aud că lucrurile vă merg spre mai bine!
Alina,multumesc din nou.
Eu am venit sa locuiesc aici cu baiatul dupa 4 ani de cand il cunoscusem pe sotul meu,si la un an de la casatorie.Mi-a fost teama sa ma rup de tot si de toate.M-am gandit muuuuuuuult,foarte mult inainte sa fac acest pas.
Insa nu m-am gandit nici o clipa ca va fi atat de greu.Si ca dincolo de amabilitatea japonezilor exista si o mare doza de cinism si rautate.Multe fete s-au obisnuit si nu mai pun la suflet aceste lucruri,insa eu,avand si un baiat mare,care pe deasupra nu este nici 1% japonez,nu pot ignora,nu ma pot face ca totul e bine cand baiatul meu sufera.
Acum ,asa cum am mai zis,e mult mai bine.Am reusit sa trecem peste acest mare hop,asta si datorita sotului meu,care este un om extraordinar.Si-a facut multi prieteni si este destul de cunoscut,dat fiind faptul ca este o fire deschisa si vorbareata.
Multumesc din suflet pentru vorbele tale.
Trimiteți un comentariu