Din nou muzica...

O voce superba si un dans pe masura.
Pare foarte usor de realizat dansul japonezei insa este atat de dificil sa-ti tii capul,mainile,picioarele,gatul,in pozitiile acelea.Sunt necesare multe ore de munca pt un dans ca al ei.Sa nu mai vorbesc de jongleriile cu evantaiul.
Sper sa va placa!

Ce-am mai facut

Am fost putin ocupata.Sus avem 4 camere.Una Edi ,o camera de zi , dormitorul nostru si inca una pe care ,atunci cand ne-am mutat am privit-o cu ochi visatori,stiind ca va fi camera bebelusului ce crestea in mine la acea vreme.Am facut curat si am lasat-o goala,cu gandul ca o vom amenaja in viitorul apropiat.N-a fost asa.Am preferat sa-l tinem pe Haruto cu noi in camera iar in camera destinata lui,am tot strans tot felul de lucruri.
Acum imi doresc tare mult sa-i amenajez camera si sa pot duce acolo jucariile care zac prin toata casa.Macar ziua sa se joace acolo ,caci de dormit nu am inca sperante.
Deci,m-am apucat de curatenie,in fiecare zi cate putin,pe apucate,atunci cand doarme Haruto la pranz.
Sambata cum s-a trezit direct la geam s-a dus.In fiecare dimineata sta minute in sir uitandu-se pe geam,aratandu-mi te-miri-ce cu degetelul si vorbind pe limba bebeleasca incontinuu.Apoi vine cu ochi de milog la mine si-mi tot arata geamul.Vrea sa iesim afara la plimbare.
Ii dau sa pape,il schimb si iesim.E o zi tare frumoasa.Ne plimbam mult,ne oprim in parc la copii,cumparam cate ceva si ne intoarcem acasa.
Haruto adoarme pe drum.Insa cum am ajuns in apropierea casei se si trezeste,desi e tare obosit.Il las sa se joace cu Edi si eu ma duc sa pregatesc cina.
Cand ma intorc il gasesc pe Haruto adormit pe umarul fratelui sau.
A dormit cam 20 de minute,dupa care s-a trezit in urlete.Dau sa-l iau in brate si vad ca arde tot.Ii pun termometrul.39 cu 6.Noroc ca am in casa sirop din Romania,ca aici nu-ti da nimic fara sa mergi la medic.Ma rog sa-i treaca pentru ca e si sambata seara si nu e deschis decat la urgenta,unde din pacate nu au pediatru si am mai patit-o odata.
Si partea proasta este ca in Japonia pana joi este Golden Week,sarbatoare din pricina careia sunt inchise toate clinicile .
Pe moment i-a trecut.A stat lipit de sanul meu pana a adormit.Eu am dormit in reprize,tot pandindu-l.La 5 dimineata s-a trezit in urlete.Ardea iar tot.39 cu 4.Ii dau iar sirop si-l scol pe H. sa ne duca la spital.
Acolo,medicul,un mosulica de vreo 100 de ani,dupa un control nu prea amanuntit, ne spune ca nu stie ce are,de la ce face febra,ca pare sanatos.dar ne da totusi ceva medicamente pt raceala.Clocoteam deja.Am bombanit tot drumul,cum se face ca dau numai peste incapabili.H. se facese mic la volan si nu scotea o vorba.Stie ca mai am obiceiul sa-i reprosez lui ceea ce nu-mi convine in legatura cu sistemul japonez.Ma mai apuca si pe mine,ce sa fac.
Ce sa mai ,ziua de duminica a fost groaznica.Haruto zacea in pat ca un om mare.Numai ochisorii i se mai miscau.
Apoi luni dimineata cand s-a trezit,parca nu avusese nimic.
Era vesel,a papat bine,s-a jucat toata ziua...
Intortocheate mai sunt uneori caile Domnului.

Premii...

Din nou ,cu intarziere,primesc 2 premii ,cu drag.Unul este de la Irina si unul de la Mihaela,carora le multumesc din suflet ca s-au gandit la mine.Imi cer scuze ca nu am avut timp sa le postez desi le salvasem.Multumesc.

Mi-am neglijat blogul pentru o perioada.Zilele au trecut foarte repede,am fost foarte ocupata,iar la sfarsitul lor ma simteam epuizata.E drept ca n-am avut nici starea sufleteasca necesara.
Ieri a fost ziua in care am implinit 35 ani.Nu ma intristeaza faptul ca imbatranesc.Sincer ,ma simt ca la 20 de ani in multe privinte.Nu ma sperie trecerea timpului decat dintr-o anumita privinta:ca intr-o zi nu voi mai fii langa copii mei,ca nu-i voi mai mangaia,ca nu voi mai stii nimic de ei...
Nu stiu de ce la fiecare aniversare simt nevoia sa fac un bilant.Ce am avut,ce-am dobandit intre timp,ce mi-am dorit si nu s-a realizat...si-mi fauresc din nou vise pentru inca un an si-nalt din nou rugi fierbinti catre Domnul.
La 35 de ani ma simt o femeie implinita.Am 2 copii frumosi si sanatosi,un sot care ma iubeste si ma suporta atunci cand devin ca o viespe,am parinti iubitori si buni,am o sora frumoasa si desteapta si buna la suflet ca painea Domnului,am o nepoata la fel de frumoasa si desteapta ca si mama ei...ma simt un om bogat,inconjurata de oameni care ma iubesc.
De multe ori m-am intrebat ,in cautarile mele prin viata,ce este fericirea?Cum o pot recunoaste?Ce trebuie sa simti?Te doare?Te gadila?Te face sa plangi?Te face sa razi,sau sa zambesti...Am ratacit prin viata cautand,cand mai trista cand mai plina de viata,insa cu aceeasi tenacitate intotdeauna.
Si-apoi am inteles ca fericirea este chipul copiilor tai,ia forma fetei oamenilor pe care ii iubesti si care iti alina sufletul.Si-am inteles ca eu trebuie sa fiu foarte fericita.
Uneori,obosita pana la refuz,imi spun ca trebuie sa evadez undeva,sa fiu putin singura,sa am timp pentru mine.Si-apoi ma cert vinovata in gand.Unde sa ma duc?Cum ar fi timpul ala fara glasul copiilor mei,fara sa-i vad,sa-i stiu langa mine.Sunt sigura ca mai mult m-as framanta...
Astazi a plouat infernal si ne-am petrecut timpul in moll.
Haruto a fost un bulgare de energie ,iar Edi un bulgare de nervi.Pentru ca l-am tarat prin magazine cu noi in loc sa iasa cu prietenii.De suparare si-a cumparat de la un stand cu produse din Jamaica,niste betisoare parfumate,cu care a imputit dupa aceea toata casa.Or mirosi ele frumos,dar mie mi se intoarce stomacul pe dos.
Am multe de povestit...Sarbatoarea Floriilor,Pastele...mica mea calatorie la Tokyo...
Pe maine insa!Va multumesc tuturor pentru urarile de bine si pentru grija pe care ne-o purtati.

glitter-graphics.com
Umbla veste-n tot orasul
Cum ca vine iepurasul
Sa v-aduca pe-nserat
Paste bun si luminat.
Va doresc multa liniste si multa lumina in suflet si in casa.Paste fericit si sa petreceti cu bine!

Am fost in Tokyo

La inceputul saptamanii trecute m-am hotarat sa plec in sfarsit in Tokyo,la prietena mea.Stresul acumulat,oboseala,rutina,toate m-au facut sa ma decid.Si H. a tot insistat sa ma duc,sa mai ies din viata de zi cu zi,sa ma mai inveselesc putin.In ultimul timp parca nu mai sunt eu...
Zis si facut.Am cumparat bilete dus-intors si m-am prezentat cu bagaje si juniorul din dotare la gara.Vom lua intai un tren spre Nagoya si vom calatori vreo 2 ore si jumatate.Apoi din Nagoya ,trenul rapid-shinkansen-pana in Tokyo,vreo ora si jumate.
In primul tren a fost ok,nu am avut probleme.Haruto se uita fascinat pe geam si in jurul lui,curios din fire,ca toti copii mici.Apoi a adormit vreo 45 de minute,lasandu-ma sa ma relaxez si eu putin cu o cafea calda.Ce-mi place in trenurile japoneze cum vin cu un carucior ca si in avion,cu bauturi si mancare.Poate nu apuci sa-ti iei inainte de a urca in tren si poti cumpara pe parcursul calatoriei.
Am ajuns in Nagoya.Noi suntem imbracati inca de iarna,la noi fiind mai frig.In Nagoya este cald.Incepem sa dezbracam cojoacele ca Baba Dochia.Vine si shinkansen-ul.H.nu mi-a luat bilete cu loc,pt cazul in care pierd trenul sa-l pot lua pe urmatorul.Ma urc intr-un vagon la nimereala si ma asez pe 2 locuri libere.In sfarsit pornim.Ma simt putin obosita.E greu cu bebe,carut si bagaj,plus geanta mea de marime considerabila.Zici ca-s melcul cu casa in spinare.[nu stiu ce am azi de fac cacofonie!]
Ma asez sfarsita pe scaun,dupa ce il pun pe Haruto pe scaun si distribui bagajele ,plus caruciorul pliat,in asa fel incat sa nu incurce pe nimeni.
Vine o tanti.Imi cere biletul si ma anunta pompos ca nu am voie sa stau acolo.Foloseste cuvintele acelea de politete pe care le urasc si care ,parca nu se mai termina.O intreb de ce,pentru ca sigur nu am intrat la locuri rezervate.Imi spune ca am intrta la Green vagon.Adica ceva de high class.Nu-i nimic,platesc diferenta.Am platit 4000 yeni.Peste cei aproape 10000.Si ce daca,mi-am zis in gand.Imi place confortul,ca oricarui om banuiesc.Vine un nene,platesc diferenta si incerc dupa aceea sa ma relaxez.Se pare insa ca biletul,desi scump,nu onoreaza conditiile.Sau poate nu pentru mine,ca nu sunt japoneza.Incercand sa adorm copilul imi pun geanta pe scaunul alaturat.Vine duduia de mai inainte si-mi spune ca nu am voie sa ocup locul de alaturi.O intreb daca pot sa pun copilul.Zice ca nu.Ii spun ca ,la agentia de bilete mi s-a spus ca bebe poate ocupa fara probleme un loc langa mine.Ea zice ca in acest vagon nu.Ca il poate ocupa alt client care a platit biletul.
Ma uit in jur.Cativa barbati rasfirati in tot vagonul,vreo 10 persoane,nu mai mult.O intreb daca in cele cateva statii clientii vor da buluc la vagonul Green.Imi zambeste printre dinti si imi spune ca s-ar putea.
O las in plata Domnului si eliberez scaunul.Haruto atipeste la mine in brate vreo 20 de minute.Se scoala plangand din lipsa de spatiu.El e invatat sa doarma omeneste nu inghesuit.Ii scot din geanta doldora cu de toate o jucarie sa-si faca de lucru.E o masinuta cu cateva butoane ce imita sunete gen:claxon,motor,frana...Cucoana cu pricina se repede ca un uliu mai sa smulga jucaria din mana copilului.Imi zice sa pastram liniste.Iar mie imi vine sa o pocnesc.Pe scaunul de vis-a-vis e unul care sforaie de cand m-am urcat.La cateva scaune distanta unul isi soarbe tacticos si la fel de zgomotos cafeaua.Iar cel din spatele meu isi trage mucii intr-un stil care imi da spasme la stomac.Nu mai vorbesc de cei 2 din primele scaune ale vagonului care vorbesc si rad atat de tare ca aud orice.
Ii spun raspicat sa ma lase in pace daca nu vrea sa-i chem superiorul.Pleaca nervoasa.Tot restul calatoriei m-a ignorat.Si bine a facut.Caci eu chiar eram in stare sa o ciufulesc.De nervi i-am facut si 2 poze,uite-asa,s-o arat lumii intregi!
Ajungem in sfarsit in imensa gara din Tokyo.Dupa vreo 20 de minute ma vad in sfarsit cu prietena mea,care a venit sa ne ia de la gara impreuna cu baietelul ei.Haruto e morocanos si-l inteleg,nu si-a facut somnul.
Mai luam pana la casa ei 2 trenuri,caci locuieste in Shibuya.
Tokyo imi da ameteli.Sunt indragostita de marile orase.Eu m-am nascut in Bucuresti.Dar sa nu uitam totusi ca Tokyo depaseste cu putin populatia din Romania.
Tokyo ma fascineaza.Oameni multi,cat vezi cu ochii,zgarie-nori,magazine de tot felul.Ma simt cu-adevarat o provinciala acum,printre lumea de aici.
Tokyo ma sperie intr-un fel.Cobor sa cumpar ceva de la market si o las pe prietena mea cu copii spunandu-i ca vin repede,ca ma descurc eu.De cand ma stiu am un spirit de orientare fantastic,ce m-a scos din multe incurcaturi.Nu si de data asta.Am bajbait pe strazi minute bune.Strazi inguste cu apartamente si case bagate una intr-alta,parca toate semanand intre ele.Mi-am luat eu puncte de reper,dar parca se ascundeau cu toate.Lume multa pe strada.Nu ca la mine in oras cand dupa ora 19 nu mai vezi tipenie de om.Ma uit debusolata in jur.Langa mine se opreste o doamna cu un pudel.Mi-a vazut moaca pierduta si s-a gandit ca ma poate ajuta.E italianca.Foarte draguta se ofera sa mearga cu mine inapoi la market si de acolo sa refacem impreuna traseul.Imi spune ca si ea a patit-o de cateva ori cand s-a mutat aici.Ajutorul ei,desi binevenit,nu da roade totusi.Nu reusesc sa gasesc casa prietenei mele.Pana la urma o sun jenata.Rade si-mi spune ca si-a dat seama ca nu am gasit drumul inapoi.Ma ghideaza pas cu pas si intr-un tarziu ajung.Nu va spun ce nervi aveam cand am vazut ca am trecut pe langa strada ei de cateva ori fara sa vad casa,desi are o casa impunatoare,ce eclipseaza pe cele din jurul ei.
In prima seara am dormit bustean.A doua zi am pornit la colindat prin magazine,parcuri,locuri de joaca pt copii.E atat de frumos afara,nu-mi venea sa cred.Se vede ca Domnul a tinut cu mine.De la geaca de iarna am ajuns la maneca scurta.Si spre sfarsitul zilei de la bal,la spital.Caci am facut febra mare brusc,ma simteam groaznic,ma dureau toate,mai ales capul.Si fiindca nu puteam lua medicamente pt ca inca alaptez,prietena mea a sunat salvarea.Am crezut ca mor pana m-au luat.Au pus un milion de intrebari.Stiu ca asa este bine,eram constienta de asta ,dar imi era atat de rau incat nu aveam rabdare sa raspund la tot ce intrebau.mai ales ca de multe ori repetau unele intrebari.In sfrasit m-au luat.A fost cea mai rea senzatie pe care am avut-o ,in salvare.Aveam senzatia ca sunt pe moarte cand auzeam sirenele si soferul vorbind prin megafonul ala sa se dea participantii la trafic la o parte.
Imi venea sa plang.Langa mine,un mosulica,cica era asistent,ma tot mangaia pe mana si-mi zicea ca o sa fie bine.Pana la urma am scapat.Am cerut medicamente potrivite si am plecat cu un taxi spre casa,dupa lungi investigatii si insistente pentru ami pune o perfuzie.Am refuzat.Perfuzia dureaza cam 2 ore si ora de somn a lui Haruto trecuse cam de mult.
Am ajuns acasa si mia-m luat puiul in brate.Prietena mea imi spune cu tristete ca-i pare rau ca s-a intamplat asa,de parca ar fi vina ei.O linistesc si mergem la culcare.Eu cu marea speranta in suflet ca a doua zi imi va fi bine.
Si mi-a fost.Ultima zi la Tokyo a fost superba.Am mers iar in locuri frumoase si mai ales am mai intalnit o prietena,o romanca pe care am cunoscut-o pe net.Si pe care nu am vazut-o niciodata.A facut un sacrificiu,ea locuind putin cam departe,si a venit sa ne vedem.A fost foarte frumos...Am stat toate 3 privindu-ne copii cum se joaca.
In ziua urmatoare am plecat la gara.Prietena mea m-a insotit.Odata ajunse nu ne induram sa ne luam ramas bun.Ne-am despartit cu putina tristete in suflet.A fost cam scurt timpul petrecut impreuna,dar ne-am promis ca nu vom revedea curand.O astept la mine de data asta.
Drumul de intoarcere a fost mai usor parca.Ardeam de nerabdare sa ma intorc acasa la mine,sa-mi vad baiatul cel mare si sotul.Si sa le vad bucuria pe chip atunci cand le voi inmana cadourile.Apropo de Edi,m-a bombardat cu telefoanele 3 zile ,tot intrebandu-ma ce fac.Mi-a parut groaznic de rau ca nu l-am putut lua si pe el,insa abea incepuse scoala,de fapt un nou an scolar,caci in Japonia anul scolar incepe in aprilie,si nu putea lipsi.
De data asta am avut grija sa nu ma mai urc in vagonul Green.Am mers in vagonul cu locuri nerezervate si a fost de o mie de ori mai bine.Oameni prietenosi care s-au jucat cu Haruto tot drumul si l-au fotografiat de parca era cine-stie-ce vedeta.In Nagoya am asteptat vreo ora sa luam trenul spre orasul nostru.Am ajuns pe seara,amandoi obositi rau.Am facut baita si direct la somn ne-am pus.nu inainte de ai bucura pe cei dragi cu ceea ce am cumparat din calatoria noastra.
Ma bucur ca am mai iesit.Ma bucur ca am putut vedea Tokyo si pe timp de primavara,cu ciresii infloriti,nu numai vara,cand orasul este de-a dreptul sufocant.
Nu stiu daca pot repeta experienta prea curand.Este foarte obositor sa pleci la drum cu bebe.Poate cand va mai creste putin,dar si atunci va fi greu,sa ma tin dupa el prin tren,caci sigur nu va sta cumintel in scaun atata timp.Acum deocamdata nu merge in picioare.
Cam asta a fost...In mare.As povesti fiecare amanunt,fiecare senzatie insa deocamdata ma opresc aici.

LA MULTI ANI,HARUTO!

Acum un an,pe 10 aprilie,Dumnezeu imi punea in brate a doua minune din viata mea.Asa cum am mai spus,ma iubeste atat de mult incat mi-a dat 2 minuni care sa-mi aline sufletul.
Copii sunt tot ce-i mai frumos pe lume,sunt zambet si bucurie,sunt ingerii Domnului,sunt medicamentul ce alina sufletele aflate la disperare,la necaz,la bucurie.
Nu stiu ce-as fi fara copii mei...nu stiu daca m-as inchipui ducand o viata fara ei...eu ,care de mica ma jucam cu alti copii jocul,,mama si copilul,, si mie imi placea intotdeauna sa fiu mama...
Cand s-a nascut mi l-au pus in brate cateva minute.Era alb si frumos,nimic nu trada chinul prin care trecuse,prin care trecusem amandoi.L-am alaptat si-a supt putin lacom,de parca facea asta de cand lumea.Apoi mi l-au luat.Toata noaptea am dormit cu paturica pe care o cumparasem cand eram insarcinata si in care il tinusem infasurat, strangand-o la piept si mirosind-o.Miros de bebica ...pe care parca si acum il am in nari...
Acum bebica este foarte energic si dulce.Imi umple ziua,fiind eu egoist,cerandu-mi toata atentia,nemultumindu-se cu putin.Am zile cand as mai vrea sa atipesc macar 2 minute langa el,desi el este treaz.Ii dau jucarii si carti pt al tine ocupat.Ma trage de par sa ma uit la ce face,ma trage de pleoape pana imi dau lacrimile si cand tot nu da rezultate se pune cu funduletul lui mic si bombat direct pe fata mea,sufocandu-ma.Si cum i se mai lumineaza fata cand ma vede deschizand ochii si intrebandu-l ce face.Si cum incepe sa-mi turuie in bebeleasca lui ,vrute si nevrute.
Si cum mi se umplu ochii de lacrimi gandindu-ma cat de norocoasa sunt.Imi vine sa-l pupacesc pana la epuizare,insa manutele lui mici,care de obicei se agata de mine ca o planta agatatoare,ma imping iritate,boscorodind in acelasi timp,parca ceratandu-ma ca-l sufoc cu dragostea mea.
Ma uit la el si nu-mi vine a crede ca a trecut un an.S-a nascut cand a inflorit sakura,ciresul japonez.S-a nascut in primavara,umplandu-mi sufletul de florile bucuriei,fericirii de a fi din nou mama.
La multi ani,puiul meu drag!Iti doresc sa ai o viata frumoasa,plina de bucurii si impliniri,sa nu duci lipsa de nimic,iar Domnul sa te aiba in paza si sa te calauzeasca la fiecare pas de-al tau.