As fi vrut...

As fi vrut sa scriu despre ceva vesel.Ca de exemplu despre frumosul sfarsit de saptamana pe care l-am avut.Petrecut in compania unei mici parti din comunitatea romana aici,in Japonia.
Insa nu pot.tristetea care imi invadeaza sufletul acum nu ma lasa sa scriu despre veselie.Nu pot zambi atunci cand sotul meu este trist.Ar fi mult sa spun ca varsa o lacrima.Japonezii sunt altfel decat noi.Eu daca as fi fost in locul lui cred ca eram in coma de atata plans.Dar el incearca sa fie tare...pana cand nu stiu...
Azi soacra mea a facut comotie cerebrala.De fapt ,e aiurea sa spun azi.Ea cred ca a facut-o mai demult.Pentru ca vara trecuta a cazut de 2 ori pe strada din cauza ametelilor puternice.Am tot rugat-o sa mearga la doctor si ea mi-a tot spus ca este bine sa nu-mi fac griji.
...Si azi,azi ni s-a spus ca are un cheag de sange la creierul mic ,foarte mare,ca sunt putine sanse sa-si revina.
As vrea atat de mult sa nu mai existe boala pe pamant...Stiu ,gandesc ca si un copil.Cand eram mica,pe la vreo 8 ani,bunica mea draga a murit din cauza unei comotii cerebrale.Pe atunci nu stiam ce inseamna,sau cat de grav este.Stiu ca ma rugam zi si noapte plangand sa invie,sa nu mai existe boala pe pamant,la nimeni.In sufletul meu de copil suferinta luase proportii uriase si ma speria.Nu mai pierdusem pe nimeni drag...Mult timp dupa aceea vorbeam singura prin casa,inchipuindu-mi ca buni e cu mine,ma vegheaza,asa cum vazusem in filme.
Acum nu mai sunt un copil,insa suferinta ia aceleasi proportii uriase in sufletul meu cand este vorba de pierderea cuiva.
Ma asteapta vremuri grele...nici nu vreau sa ma gandesc...

Atari Kousuke imi mangaie sufletul atat de bland in aceste momente...